Rindurile de fata nu vor continua cu o clasificare si o detaliere a acestor naluci, deoarece sint convins ca sint indeajuns de cunoscute in rindurile pescarilor de rapitor, ci se doresc a fi un fel de expunere a parerii personale despre acest pescuit.Totodata, as vrea sa mentionez ca fac acest lucru din pozitia unui incepator in domeniu, nu dau sfaturi, nu trasez cai de urmat, ci vreau sa povestesc citeva experiente personale din acest gen de pescuit. Asta pentru aceia care au situat orgoliul de pescar in cele mai sensibile locuri ale sistemului nervos central.

Asadar sa ne intoarcem putin in timp, in urma cu vreo 12 ani. Pe atunci, prin magazinele de specialitate au inceput sa apara voblerele, aceste naluci atit de prinzatoare. La preturi destul de mari puteai sa-ti cumperi un Rapala sau Niels Master. Marci cu rezonante finlandeze, pe care, avizi, ni le doream in trusa. Fericirea era foarte mare cind reuseam sa le achizitionam, si mai mare cind prindeam cu ele si se transforma brusc in tragedie cind reuseam performanta de a le propti in vreun butuc, sirma sau alte obstacole submerse… Si asa s-a nascut ideea de a ne confectiona singuri aceste jucarii…. Lucru destul de complicat, in lipsa posibilitatii de a afla informatii despre aceasta indeletnicire. In zilele noastre este simplu din acest punct de vedere, dai un click pe internet si gasesti multe informatii despre materiale pentru corpul woblerului, barbeta, sirma, rasini epoxidice…. Atunci, in urma cu vreo 12 ani, nu aveam alta cale decit sa testam empiric toate aceste lucruri…

Si uite asa, dupa vreo 6 luni de la aceasta initiativa eu si cu un amic, Ilie, aveam fiecare o trusa destul de consistenta de naluci facute in casa. Surprinzator, unele prindeau peste, altele nu. Erau forme ciudate, miscari ciudate, culori ciudate, la fel ca si mizgalelile stingace ale unuia care vrea sa se apuce de pictura….

Revenind in zilele noastre, ne confruntam cu aceeasi problema: woblerele noastre preferate sint expuse pierderilor majore din cauza agataturilor in obstacolele submerse. Desi oferta este mult, mult mai diversificata decit in urma cu 12ani, nu multi isi permit sa piarda fara remuscari 4 woblere la o partida de pescuit. Asta mai ales daca pescuiesti dedicat pe o anumita specie.

Si cum anul acesta a fost un an ploios, cu ape mai tot timpul tulburi, ce puteam experimenta mai bine decit pescuitul somnului cu woblere ?

Ideea prinsese radacini in mintea mea inca de anul trecut. In acest scop mi-am construit o lanseta pe un blanc St.Croix, cu ajutorul informatiilor primite cu atita amabilitate de la tinarul domn Andrei Sava. Din pacate, lanseta a fost finalizata la sfirsitul lunii octombrie anul trecut, asa ca nu m-am putut bucura prea mult de serviciile acesteia. Asteptam cu nerabdare sezonul cald, cind, plini de energie, pestii rapitori ai riurilor total nepescuit din vestul tarii, aveau sa-mi fie parteneri de neuitat.

Cind mi-am ales blancul, vroiam o lanseta cu actiune moderata. Stiam ca aceasta actiune este superba la lansetele din fibra de sticla. Totusi locurile in care pescuiesc:curenti puternici, agataturi, impuneau o lanseta care sa aiba si rezerva de putere si senzitivitate. De ce senitivitate? Tocmai pentru a sinti in timp util contactul cu obstacolul si pentru a stopa brusc naluca, dindu-i secundele necesare pentru a survola agatura. Ori fibra de sticla, fie ea si “s-glas”, nu cred ca ofera atita senzitivitate ca si un blanc de carbon. Dar aceasta este ceva subiectiv, ceva ce trebuia experimentat. Senzitivitate mare = lanseta mai rigida, actiune blinda pe virf = senzitivitate mai putina in blanc, hmm, o dilema,nu? Intr-un final am optat pentru carbon, marcat, poate, si de pierderile de woblere din trusa. Si acum pot sa spun ca nu imi pare rau.

Aflati intr-un moment de activitate maxima, din cauza apelor tulburi si a temperaturii mari, somnii ataca tot ceea ce misca. Fie ca este vorba de voblere cu profil minow sau cu profil crank, acestea devin tinta mustaciosilor, cu conditia ca acestea sa le fi prezentate cum trebuie si unde trebuie. Si cum vom sti cind aceste doua conditii sint atinse? Simplu, cind le vom indeplini, vom avea un somn in lanseta. Asta nu inseamna ca il vom si scoate. Poate ca da poate ca nu, mai ales daca avem un individ care n-a tinut deloc regim la viata lui…

Revenind la voblere, am observat ca cel putin acum, in sezonul cald, somnii sint mai atrasi de voblerele cu bile decit de celelalte, fara bile. Asta nu inseamna ca acestea din urma nu vor prinde somni. Insa cele cu bile, prin zgomotul caracteristic pe care il fac, dau mult mai usor posibilitatea pestelui sa repereze naluca.

Fie ca este Rapala, Lucky Craft sau Yo-zuri, voblerul potrivit la locul potrivit va atrage atentia pestelui. Si va asigur ca contactul acestor pesti cu voblerele are uneori efecte devastatoare asupra acestora. Ca si rezistenta, woblerele din plastic dur fac fata mai bine, insa surpriza cea mai mare vine de la woblere scumpe, de firma, care se depreciaza ingrijorator de repede.

Astfel Rapala Dives-To, de adincime, dupa contactul cu un somn de 17kg s-a ales cu flancul sting gaurit, interiorul inundat si din floating a devenit sinking. Lucru extrem de suparator pentru ca nu il mai pot folosi in locuri cu obstacole. Rapala FatGlassRap, dupa contactul cu citiva somni ,nu tocmai mici, ii lipseste cam o treime di vopseaua de pe corp, lucru trecut cu vederea insa, din cauza faptului ca si-a pastrat flotabilitatea.Yo-zuri, Lucky Craft, hmmm, nume cu rezonate exotice si preturi prohibitive, prinzatoare intr-adevar, foarte bine concepute, insa foarte slabe ca anduranta. Astfel la Lucky Craft ii sare vopseaua sau ochii inca de la primele pescuituri, nici Yo-zuri nu sta prea bine la acest capitol.

Asadar se ridica intrebarea: exista voblere ieftine si bune? Care sa tina la tavaleala si sa mai prinda si peste?

Curios sa aflu raspunsul la aceasta intrebare, am dat click pe sit-ul BassPro, la sectiunea naluci Hard bait. Si am ales citeva profile de voblere ratllin, cranck sau minow, care mi s-au parut mie mai potrivite.Toate sint facute in China, la comanda brandului BassPro. Acestea au ajuns in tara si, foarte curios, le-am testat. Pot spune fara teama de a gresi ca merg foarte bine, sint echilibrate corect si foarte bine gindite. Chiar daca sint facute in China. Nu sint ,va sigur, cu nimic mai prejos decit un Rapala, Lucky Craft sau Yozuri. Ba la capitolul anduranta, stau mai bine decit multe modele asa zis de firma…

De acest lucru m-a convins urmatoare intimplare: era intr-o duminica, in urma cu vreo luna si ceva, o dimineata superba putin umbrita de faptul ca Muresul era in usoara crestere si tulburare. Aveam de gind sa vizitez piata de hobby din Arad si apoi sa pescuiesc putin la plastice la salau, intr-un loc foarte aproape de centrul orasului, loc unde s-au prins bine salai in iarna.

Asadar mi-am luat cu mine lanseta pentru plastice, o lanseta medium cu actiune fast si cind am iesit pe usa m-am uitat peste umar, la rastel dupa lanseta de woblere…. Sa o iau sau nu si pe ea? N-o iau, ca azi dau dedicat numai pe gume. Zis si facut. Ma duc la piata de hobby, beau o cafea cu amicii, apoi sar rapid in masina si ajung in citeva minute pe locul vizat.

Nici bine nu cobor din masina ca o bataie puternica sparge curgerea apelor Muresului. Scot tacticos cutia cu gume si privesc citeva minute apa. In vreo 2-3 minute, am observat 5-6 rapeli. Pe sforul curentului, la vreo 20-30 m de mal. Avati. Unii atacau si in haita. Montez guma si lansez hotarit sa tatonez eventualii salai. Dupa nici 4-5 lansari, pleosc un avat face spactacol in fata mea la vreo 10m. Incep sa-mi trag virtual niste coape ca mi-am lasat lanseta acasa. Mai dau de vreo doua ori, ploesc, iar un atac violent de avat ma face sa-mi tresara inima in piept. Las cutia cu naluci de plastic si deschid rapid cutia cu voblere. Scot citeva modele de suprafata. Lansez, atac, rateu. Normal, lanseta fast, fir textil si frina strinsa. Destring frina, mormaind printre dinti cit de destept sint si incep sa lansez cu diferite voblere, din ce in ce mai atitat de o activitate predatoriala de suprafata, caracteristica doar locurilor mai putin umblate de prin salbaticia Vaii Muresului.

In spatele meu, unii trecatori se opresc sa priveasca panorama Muresului care curge lin la vale, iar altii, unii cunoscuti, ma intreaba daca merge ceva. Decid sa dau cu voblere ratllin. Incep cu Lucky Craft Lv 200 si apoi lv 500. Prinzatoare, dar nu atunci. Nimic. Schimb rapid pe Rapala jointed de 7 cm floating. Am un atac de avat pina in kil si ratez. As fi contiuat cu acel vobler, dar nu-l puteam lansa foarte departe, fiind un vobler foarte usor si fara bile.

Brusc o rapeala mai mare decit toate celelate de pina atunci tulbura apa mai jos de mine, la vreo 20 m. Ochesc in trusa un wobler liplles, de la Bass Pro, in care nu aveam prea mare incredere datorita prejudecatilor de genul “made in china”. Prejudecati la care voi renunta cit de curind. Lansez, voblerul se lanseaza foarte bine datorita bilelor si vibreaza marunt si des la cea mai mica tractiune. Nimic. Lansez din nou si recuperez voblerul, intersectind zona unde rapise balaurul de adineauri. Brusc un atac violent mai ca-mi smulge lanseta din mina. Intep usor, la violenta cu care m-a lovit poate nici nu era necesar. Avat imens, zic eu in gind.

Dihania vine usor catre mine apoi se lasa brusc pe fundul apei fara sa o pot opri. In acele secunde am realizat doua lucruri, si anume: primul, ca am in lanseta un somn enorm si, doi, ca am un leader care tine 8lb, doar mi-am propus salau, nu? Incerc sa-mi concentrez toata atentia pe fragilitatea leaderului si sa nu fortez.

Somnul sta asezat pe fund. Incerc usor sa-l clintesc. Nimic, parca este un butuc. Apoi se lanseaza intr-o cursa paralela cu malul cu intentia de as baga sub el. Un cunoscut care statea la povesti in spatele meu vrea sa ma ajute. N-are cum. Intind mina cit pot, incercind sa departez animalul de mal,cu degetul pe tambur cedind fir controlat doar cit sa nu rupa. Reusesc sa il tin sa nu se bage sub mal. Apoi face o volta larga, caracteristica somnului si vine din nou in susul apei. Cu o mina tin de lanseta si cu cealalta imi scot din buzunare telefonul si portofelul. Probabil v-a trebui sa intru dupa el.

Timp de vreo 10 minute, dihania s-a pendulat prin fata mea facind toate acele tertipuri caracteristice speciei: pune coada pe fir si scutura lanseta de parca ai racordat-o la 220 v, se lasa pe fund, face volte neasteptate, ce mai, un deliciu. Apoi dupa 10 min, pare ca slabeste. O sa intru dupa el, iar in mal stiu ca apa este cel putin pina in briu. Ma uit in spatele meu si vad ca se adunasera vreo zece oameni, unii facind prognoze daca il scot sau nu. Inghit in sec si cu o mina imi dau jos pantalonii, lasind pudoarea deoparte cind este vorba de asemenea captura. Fortez usor si pare ca vrea sa iasa sus. Speranta prinde radacini in mine, desi gindul la leaderul de 8lb nu-mi da nici o sansa sa-l scot. Brusc dihania se enerveaza de parca pina atunci s-a distrat doar si pleca in viteza spre mijlocul Muresului, in curent, singura figura pe care n-o incercase pina atunci. Amin, zic in gindul meu. De se pune pe lat in curent, adio. De parca mi-ar fi citi gindurile exact asta face. O presiune imensa imi indoaie legendul pina in cotor, in ciuda rezervei de putere a lansetei. Cedez fir metru dupa metru, constient ca sansele sa-l aduc inapoi scad odata cu fiecare metru de fir plecat de pe tambur. Viteza cu care pleaca creste incet dar constant….si pac firul imi ramine moale, o senzatie pe care n-am sa o uit multe sapatamini dupa aceea si atenuata cumva doar de capturile ulterioare.

Ca si o slaba consolare la capatul firului, voblerul Bass pro vine vibrind spre mine de parca nimic nu s-ar fi intimplat. Apare intact, fara vreo zgirietura sau paguba in corpul sau dur. Daca n-ar fi fost exclamatiile dezamagite ale asistentei ad hoc adunata in spatele meu, as fi zis ca totul s-a petrecut doar in imaginatia mea… Dar n-a fost asa…

Acum, dupa vreo doua luni de pescuit cu aceste voblere, pot afirma cu tarie ca, in preferintele mele, acestea ocupa un loc cel putin egal cu Rapala, Yo-zuri sau Lucky Craft si ca un brand renumit nu inseamna totul, atunci cind vine vorba sa-ti formezi o trusa cu naluci prinzatoare. Si da, le poti gasi la preturi mult mai rezonabile decit acelea cu nume cu rezonanta. Si mult mai rezistente…. dar, in fine, luati-o doar ca si pe o parere personala..

Am la mine o lanseta de 7ft, cu actiune moderata si am de gind sa prind un avat mare. Chiar unul foarte mare. Si pentru aceasta am ales un loc departe de oras, cu malul impadurit si un pinten mare de piatra care aproape bareaza riul in doua. Mai am la mine 2 cutii cu voblere, de diferite forme si dimensiuni, care, zic eu, ar fi potrivite pentru a captura acest pradator viclean. Incet, cararea pe care pasesc ma duce la apa si in fata ochilor mi se deschide o portiune de riu care trece vijelios peste un pinten de piatra, ce are in dreapta un golf cu copaci cazuti in apa, scaldati de un contracurent care curge pe linga mal. Dau incet tufele la o parte si ma strecor pe o palma de loc, suficient de mare incit sa stau in picioare si sa-mi asez geanta. Brusc o explozie de apa sparge pelicula acesteia la vreo 20 de m de mine, la confluenta dintre curentul principal si contracurentul care vine pe linga mal. Avat. Si este mare. Primul impuls este sa atasez rapid un vobler si sa lansez in zona cu pricina. Zeci de partide soldate cu esecuri, bazate pe aceasta strategie, ma fac sa-mi reprim acest impuls. Deschid tacticos cele 2 cutii cu voblere si cu ochii mai mult pe suprafata apei selectez citeva voblere. Citiva obleti fug speriati. Liniste. Dupa citeva secunde un val scurt si o plesneala puternica tulbura din nou linistea apei.

Bun, acuma am vazut de unde vine dihania. Astept din nou si dupa citeva minute scena se repeta aproape identic. Avatul avea un traseu pe care pleca in tromba, ataca cu coada o anumita zona unde obletii aveau un miting pe teme de fly ,dupa care o zbughea spre un prag submers, probabil pregatit pentru urmatoarea ambuscada. Stau intr-un genunchi cu lanseta pregatita, cu pickup-ul declansat, cu voblerul leganindu-se usor. Citiva obleti fug…..intuiesc traseul, lansez ,voblerul se aseaza frumos pe apa si recuperez 2 ture de manivela. Voblerul vine exact in nasul dumnealui, balanganindu-si ademenitor flancurile. Apa usor tulbure nu are darul sa-i activeze niscaiva instincte de aparare si manat de dorinta de a se hrani inhaleaza naluca. Intep scurt si reactia prompta a acestuia imi da de stire ca este mare. Peste 5 kg. Fuge pe frina, face citeva tumbe, se linisteste, apoi zvicneste din nou. Pina la urma se preda in fata aratarii de 7 cm care il trage invariabil spre mal. Se pune pe lat si aluneca gratios spre mal are vreo…….Ding…..diling. Ding….diling. Alarma telefonului ma intrerupe din vis, exact cind sa pun gripul pe avatul vietii mele. Este ora 4.30 dimineata, 1 mai, si mi-am propus sa prind un avat mare. Mare ca si monstrii care ne populeaza visurile. Si care ne motiveaza actiunile.

Ma imbrac in viteza, imi iau geanta cu voblere, o sticla cu apa, lanseta de cranck-baituri, sar in masina si o zbunghesc la Mures, sa prind avatul vietii mele. Pe drum trebuie sa-mi stabilesc o destinatie exacta, deoarece oscilez intre 2-3 locuri unde mi-as putea atinge telul propus. Deoarece sunt singur, lucrul acesta nu este greu si hotarasc sa ma indrept spre un loc mai indepartat de oras, mai greu accesibil, si mai neumblat.

Asadar daca toti se duc in sus de Arad, eu ma voi duce in jos, atras in primul rind de solitudinea unor locuri mai putin umblate. Daca ma veti ntreba unde n-as sti sa va raspund, si stiu ca vi s-ar parea ciudat, dar din cauza pescarilor maimuta mi-am impus ca locatiile sa fie secrete chiar si pentru acea parte din mine care interactioneaza cu oamenii, tocmai pentru a nu deconspira si deci a distruge unele locuri relativ salbatice.

Dar cine sint pescarii-maimuta? Una dintre caracteristicile lor este curiozitatea. Flamanda. Care vrea sa stie in primul rind locuri, echipament, naluci. Nimc rau veti zice. De acord, dar cind vedeti ce ramine in urma lor o sa va schimbati parerea si ma veti intelege, cel putin partial. Conduc asadar grabit, mai mult intr-a cincea, cu gindul ca in aceasta zi de 1 mai trebuie sa mai fac inca o iesire la Mures, deoarece i-am promis micutului meu ca ii voi da citeva lectii de casting, live, pe malul apei. Asadar o partida de citeva ore dimineata, apoi la amiaza vin acasa, iar spre seara inca o iesire impreuna cu Patrick, fiul meu.

Ajung la locul dorit, odata cu plecarea ultimelor umbre ale noptii si intru cu masina pe un drum rau si plin de gropi pe care inaintez incet cu a doua. Culmea, intr-o poienita pe linga care trec este instalat un cort imens care se intrezareste printre valutucii de ceata ai diminetii. Si eu care credeam ca locurile acelea sint neumblate… Care va sa zica si aici au ajuns pescarii maimuta…. Cu baterii de lansete la somn sau mreana. Si astea pe linga siruri, pripoane si alte scule specifice. Asta este, inaintez incet si in final ajung pe locul de pescuit mult visat, un pinten de piatra, lung care aproape rupe Muresul in doua, flancat de un golf cu copaci pe jumatate cazuti in apa si un contracurent care scalda malul. Am la mine o lanseta de cranckbait, cu care mai obisnuiesc sa  dau in caz de forta majora si cu plastice, daca situatia o cere. Muresul curge agale incorsetat in linistea unei dimineti partial acoperita de valutuci de ceata. Care este atit de deasa incit nici nu vad celalat mal. Poate daca-l vedeam plecam pe alte locuri si imi salvam ziua…..

In fine, stau nemiscat vreo zece minute incercind sa detectez vreo urma de activitate in apa. Nimic. Nici o bataie. Bun, inseamna ca dramele se petrec in adincuri, asa ca pun un ofsset si un shad suplu lung de 9 cm. La primele lanseuri am detectat un substrat tare, cu trunchiuri de copaci implintate in pietris, a caror conformatie ma straduiesc sa o aflu prin tatonarea cu naluca. Activitate care ma costa 4 monturi si tot atitea shaduri. Sint foarte obosit din cauza orei matinale si incep sa ma enervez ca nu reusesc sa evit agataturile. Plus ca daca erau acolo salai, nu pareau gata sa coopereze pe dinamici alerte, ori eu numai de fineturi n-aveam chef. Schimb bila de 5gr cu una de 3.5, pastrez shadul si culorile violente si lansez din nou. Recuperez alert in dinti de fierastrau. Bong, dau intr-o creanga si salt cu un reflex a carui lipsa m-a costat citeva gume anterior. Imediat dupa ce salta peste creanga il las sa cada din nou si primul tac al zilei ma face sa intep cu putere. Din pacate lanseta fiind cu virful cam sus n-am putut sa intep cum trebuie si ridic pina la suprafata un salau de vreo 3 kg, care se lasa pe lateral imi trage cu ochiul, se da peste cap si se duce. Hait. Primul atac- rateu. Sint nervos,las lanseta din mina si ma asez pe un copac cazut sa beau o gura de cafea. O durere de cap incepe incet, incet sa-si fac simtita prezenta.

Pina sa beau din cafea ma uit in jur si vad abia atunci ca pe loc cineva pescuise recent. Pescari maimuta dupa resturi. Au fost doi, unul minca seminte, unul fuma. Resturi din acestea, pachet de tigari mototolit, sticle goale de plastic, citeva ambalaje de jiguri. Mda, ridic un ambalaj si banuiala mi se confirma. Era o guma cu care cineva postate o poza pe internet. Nu spun cine. A doua zi cineva cumparase toate gumele respective, ba comandase si tot stocul de la furnizorul din Ungaria, asa incit daca vroiam sa cumpar un plic doua trebuia sa imi pun pofta in cui. Asadar si locul asta fusese descoperit de pescarul maimuta, a carui dilema era cum sa detina el, si numai el, monopolul asupra tuturor gumelor dintr-un anumit model, considerat prinzator. Si numai el sa prinda peste. Deci si locul asta, considerat salbatec a fost compromis.

Durerea de cap mi se accentueaza si ma apuc de pescuit ca sa mai uit de ea. Lansez si recuperez cu o dinamica lenta cu pauze lungi si scurte zvicniri din virf pentru a atita salaii mofturosi. Ceata diminetii se risipeste alungata de razele unui soare care se anunta generos. Si vad ca vis a vis, pe celalat mal, a fost defrisata o suprafata destul de mare ca sa fie instalat un cort si niste scule de pescuit. Aha, zic in gindul meu, pescari. Este 1 mai si, potrivit unei cutume stravechi, nimeni nu te controleaza la pescuit, in ciuda faptului ca este prohibitie.

Soarele incalzeste rapid atmosfera si ma moleseste si mai tare provocindu-mi somnolenta. Asa imi trebuie daca am vrut pescuit la primele ore. Mai am citeva tacuri, ratez si ma enrvez si mai tare. Brusc o melodie sparge linistea unei dimineti ce ar fi trebuit sa fie perfecte. Pescarii maimuta, a caror dilema este cum sa stie toata lumea, dar TOATA lumea, ca ei sint la pescuit si chefuiesc. Si dai, la inceput timid, apoi din ce in ce mai tare, manele, balade si rock. Intr-un cockteil greu de reprodus.

Incerc sa ma concentrez pe salai, dar enervat la culme nu reusesc sa fac lucrul acesta suficient de bine, bruiat la maximum de manele. Incerc sa ma mint ca sub apa muzica nu se aude si basul n-are nici un efect asupra salailor. Avatii sint in continuare absenti. Nici un atac la suprafata, desi obletii miuscaresc de zor. Schimb shadul si incerc pe rind citeva voblere, mai intai de suprafata, apoi de adincime medie, apoi rattlinuri. Nimic. Brusc muzica se opreste. E gata bateria, imi zic cu o unda de speranta. Si pe cind sa revina linistea la normal, duduitul unui motor de drujba o alunga definitiv in alte parti. Pescarii maimuta vor sa danseze. Si pentru asta au nevoie de spatiu. Asa ca pun mina pe drujba si dai druum, druum, druuuuuuum, taie tot ce sta in calea dansului lor tribal.

Sint darimat. Nu mai am nervi. Caci asta este alta dilema a pescarului maimuta: cum sa distruga cit mai mult, dar cit mai mult, din ceea ce natura a facut in timp: copaci,tufisuri, locuri salbatice…….peisaje. Decid ca mai pescuiesc o vreme apoi plec acasa. Dincolo defrisarea a incetat,in schimb a pornit muzica. String din dinti si pun un jig hotarit sa prind macar un salau, apoi plec. Si ca o contra masura fredonez si eu o melodie pentru a bruia macar partial, trilurile lui Adrian copilul minune, care vin spre mine de pe malul vecin. Din pacate nu se leaga. Peste “Blaze of glory” sau “Hotel California” navalesc precum hoardele de barbari ritmurile obsesive ale manelelor de cea mai proasta calitate. Noroc ca in scurt timp gasesc o melodie-scut eficienta si ritmata care ma ajuta sa ma calmez putin si sa ma concentrez pe pesti. “Nu, nu , nu ne-am nascut in locul potrivit……” Si uite asa mai agat un offset, mai fredonez o melodie, mai suna telefonul si se face aproape amiaza. Dincolo, vecinii de peste riu au construit un rug inalt de vreo 2m, si acuma danseaza in draci in jurul acestuia. Ba au sporit chiar si la numar cu ajutorul unor prieteni, amici ,vecini,chemati pesemne si ei la chiolhanul de pe malul Muresului.

Diferenta intre conditiile din vis si crunta realitate genereaza depresie. Depresie care isi lasa amprenta asupra eficientei stilului de pescuit .Asa ca imi string putinul bagaj,inclusiv sticla goala de apa si urc in masina plecind spre casa cu gindul ca o sa ies mai spre seara din nou cu fiul meu pe Mures la o partida de casting.

Pe drum,nu-mi iese din minte scena de la Mures, cu acel loc considerat salbatec si invadat brusc de hoardele de maimute. Caci pescarii maimuta lasa urme pe oriunde umbla: defriseaza, murdaresc, lasa in urma lor ambalaje si tot felul de resturi, si dupa aceea, daca mai au si o captura cumva, incep sa se laude la toti cunoscutii: sa vezi ce salau am priiins… Si stiti ce urmeaza. Alti pescari maimuta invadeaza locul, lasa in urma aceleasi mizerii, dupa care se lauda si ei altor pescari maimuta si tot asa, dintr-un loc retras si bun de pescuit devine un fel de loc de pelerinaj al distrugatorilor de natura. Si sa nu mai vorbim de ce paguba fac in lumea pestilor, caci trebuie sa recunoastem… au o bafta fantastica.

Daca azi prind un salau capital, il retin, nicio problema, dar a doua zi dau iama intr-un cird de cleni si ii retin si pe aia, doar trebuie sa manince si pisica, nu??. Si daca cumva aud, pescarii astia maimuta, ca o naluca prinde bine, cumpara tot stocul, pentru ca isi permit, iar apoi iti rid in nas ca ei detin monopolul la naluca respectiva, deci tu depinzi de ei. De parca modelul respectiv ar fi singurul prinzator pe lumea asta. Acuma poate ca intelegeti mai bine de ce este util sa fii discret, foarte discret… Dar oare ce ar fi daca ai pune o poza cu o naluca care la noi nu are cine stie ce impresie asupra pestilor, un slug go de exemplu, ar cumpara-o si pe aceea? Ei asta este o idee ce merita incercata…

Apoi mai este un aspect:invidia.Daca acesti pescar maimuta afla ca prinzi peste,intra la dileme.Oare unde ,cu ce naluca,cind?Si incep sa sopteasca pe la colturi,pe la spate.Stau adunati asupra vreunei poze luata de pe vreun forum,pusa sub vreo lupa imensa si numara cite frunze sint in peisaj,cite pietre pe mal,de unde batea soarele,ce este pata aceea micuta din fundal,ce culoare au sosetele purtate,data, data cind a fost facuta poza asta este extrem de importanta…..Si apoi incep consideratiile:ca poza ii facuta noaptea,ca pestelui i-a cazut juma de solz,ca este impins in fata,ca e prins cind nu trebuie si tot asa.Dar in fata ,cind ii intilnesti in societate sint amabili,draguti,prietenosi,ce mai baieti de zahar.Si daca vrei ,atunci cind esti la pescuit,sa fii discret cu locul, trebuie sa-ti iei binloclu.Ca sa vezi din timp cine se apropie pe malul de vis a vis.Si stiti ce spun ei?Se aotuflateaza ,povestind cunoscutilor ca i-ai urmarit cu binloclul sa vezi cu ce vobler au dat.Si din cind cind mai poti sa le lasi asa cite una alta ,sa-ti scape pe gura,si apoi vezi pe unde iese informatia respectiva,la fel ca si aerul dintr-o anvelopa sparta cind il bagi sub apa sifoneaza pe unde este gaurica.Si o sa te miri de cine credeai ca ti-e prieten…

Si tot meditind la astfel de lucruri ajung intr-un final acasa, unde ma asteapta Patrick, fiul meu. De cum intru pe usa casei sare la mine si ma intreaba: tati cind mergem la Mures? Inca sub impresia gherlei perfecte prin care tocmai am trecut, rupt de foame, sete si somn, basca durerea de cap, nu mi se pare o idee prea atragatoare. Dar daca am promis, am promis. Asadar fac un dus, mananc ceva, iau o lanseta pentru Patrick, voblere, gume, lanseta mea de cranck si o taiem la Mures. De data aceasta locul vizat este la marginea orasului, o fosta balastiera comunista, strabatuta de un drum foarte prost si prafuit, care duce in susul apei pina intr-o padure. Malurile sint pline de grataragii, aromele ma inebunesc, manelisti, se putea fara?, pescari de stationar care stau pe scaunel si asteapta pestele dupa metoda “Doamne da sa vina la mine…”

Pe drum, eu si Patrick avem tot felul de discutii interesante. De pilda trebuie sa raspund la intrebarea daca la Polul Sud oamenii stau cu capul in jos, si ,daca da, cum de nu cad. Durerea de cap, ajunsa la apogeu n-are darul sa ma faca sa gasesc o explicatie simpla si clara la intrebarea asta, asa ca incerc sa-i distrag atentia fiului meu cu niste cai ce pasc impiedicati pe marginea drumului. Ajungem in final pe un loc de pescuit mai retras, dupa un pilc de salcii, un loc cu un curent paralel cu malul, la vreo 30 de m distanta de acesta, curent generat de un pinten de pietre si betoane, relicve ale constructiilor comuniste. Muresul a scazut brusc si malul este oarecum abrupt, inamolit. Fiul meu nu mai are rabdare si ii montez lanseta din doua bucati pe care i-am pregatit-o. Atasez un crank de suprafata, 12 grame si incep lansarile. Mai cu incalceli, mai cu incurajari, spre bucuria mea piticul lanseaza destul de bine naluca chiar si pe la 20 de metri. Brusc o explozie de apa sparge linistea pe sforul curentului. Imens. Avat. Mi se zbirlesc toate simturile si caut febril un Team Esko. Micutul meu continua lansarile. Pina sa leg linia, pina sa leg agrafa, mai rapeste de vreo 3 ori. E mare, imi zic in gind, si sper ca visul care mi-a motivat iesirea asta, poate deveni macar partial realitate. Atasez voblerul Rapala si lansez de citeva ori. Naluca este ignorata total. Poate daca lansez mai departe… Fortez suplimentar si voblerul cade in mijlocul a ceea ce parea a fi o zona de conflict.

Patrick imi zice ca i s-a incilcit linia. Ofuscat, las lanseta mea pe iarba si ii descilcesc linia lui, rotita superficial, din fericire, pe virful lansetei. Iau lanseta mea de jos, intind firul si cind sa ridic virful ceva imi smulge cu putere unealta din mina. Intep scurt si lanseta se incovoaie pina in miner. Avatul anului, imi zic cu speranta in gind. Din pacate, frina usor prea strinsa ma obliga sa fac brusc un pas in fata pentru un ragaz de 2 secunde, timp in care slabesc putin frina. Patrick vede faza si, intr-un acces de iubire filiala,arunca lanseta lui si imi imbratiseaza genunchii, in timp ce striga disperat: tatiii, sa nu pici in apa……Placat ca la rugbi, cu un peste nervos si mare in bat cu picioarele blocate, ma inclin periculos spre apa….. Andrenalina la maximum… Dindu-si seama ca urmeaza sa cad in bot, fiul meu imi elibereaza genunchii tocmai la timp pentru a mai face un pas in fata. In namolul pina la genunchi, moale si primitor. In semn de solidaritate, piciorul sting isi ocupa locul firesc linga omologul sau drept. In acelasi namol. Si ma trezesc statuie, blocat in namol cu o dihanie puternica in bat care ia fir metru dupa metru. Urmeaza un drill de infarct si pestele isi pierde in cele din urma din puteri. Il duc incet, incet spre mal, sperind sa vad un avat sau un somn mare  si, cind colo, din apa involburat isi face aparitia ……coada unui crap fitofag cu ancorele voblerului infipte adinc in radiile cozii. Imi vine sa arunc lanseta de pamint.In locul unei capturi capitale, dracia aia made in china….. N-o sa va mai spun in ce hal am fost tencuit cu namol pina la briu, cum am intrat in masina si in casa si reprosurile sotiei mele. Ziua de 1 mai ar fi trebuit sa fie macar partial reusita, insa acest lucru nu s-a intimplat asa cum mi-as fi dorit. Dar nici o problema, anul mai are multe zile si fiecare poate fi o ocazie ca monstrii care ne bintuie visele sa devina realitate. Depinde numai de noi sa fie asa. Si de discretia cu care ne afisam in raport cu dilemele pescarului maimuta. Discretia inseamna locuri salvate de distrugere, inseamna pesti salvati de la masa pisicii sau taraba comerciantului… Inseamna pestii pe care-i vor captura MIINE, copiii nostri.

L-am rugat sa ne spuna povestea sa pe wsbteam.com

Apai mai fratilor, iaca asa incepe treaba!
Acum vreo 15-16 ani aveam un amic care isi pierdea vremea pe la Academia de Politie. Cand venea pe acasa mergeam cu el la pescuit. La crap, la caras, etc.
M-a prostit el odata sa mergem pe o balta din judetul Arad sa dam dupa stiuca. Mi-a aratat niste tinichele de doi bani, care  trebuiau aruncate in apa si duse inapoi la mal. Cica stiucilor le place sa muste tot felul de metale, plastice, lemne.

Am aruncat cu tinichelele respective intreaga toamna, fara sa am vreo urma de dinte de stiuca pe ele. Intr-o buna zi, pe cand eram gata sa ma las de aruncat tot felul de chestii prin apa, speriind pestii…pac, extrag o stiuca de vreun ‘kil”, ceea ce mi-a dat putina incredere in metalele pe care le azvarleam in apa.

A urmat iarna, doua luni fara vreun atac. Prin februarie apare un salau de vreo doua kilograme, dupa salau mai o stiuca, doua, mai mici, mai mari,  si astfel m-am imbolnavit incetul cu incetul de acest sport: lansatul obiectelor ciudate in apa .

Ceea ce m-a facut sa indragesc acest stil de pescuit, este faptul ca mergi tu sa cauti pestele si nu invers, si pe langa asta,  pestele musca de bunavoie o bucata de lemn, de plastic sau metal, armata cu o tripla sau doua, plus atacul foarte violent, in cazul somnului sau avatului.

Prin urmare,  prin ‘97 m-am reprofilat, de la stiuca am trecut la avat. Motivul pentru care am inceput sa caut avatul erau povestile auzite de mine, cum ca avatul se prinde foarte greu si asta m-a ambitionat sa incerc sa-l capturez. Toata vara lui ‘97 am mers zi de zi la Mures cautand avatul. Primul care a sosit in mincioc a fost un avat frumusel de 3 kile. Pe urma au mai urmat doi, unul de 2 kg si unul de 2, 25 kg, plus vreo cateva atacuri.

Anul urmator am prins vreo 18 avati, si, incet, m-am specializat pe „éxtrasul” avatilor. Cea mai mare captura fiind un avat de 4, 75 kg. Si asa am continuat ani de zile, avati si iar avati, accidental, cate un clean, un salau, un somnulet…

Prin 2001, vara, eram la Mures cautand  avatii. Era o zi caniculara, pe la amiaza. Pe un vobler de 7 cm, monofilament de zero virgula douazeci si ceva, mi se impropteste un somn zdravan in bat. La momentul respectiv, juram ca are de la 20 de kilograme in sus, probabil o fi avut vreo 10-15kg ). Dupa o lupta de aproximativ 40 de minute, reusesc sa-l duc la vreo zece metri de mal, sa-i dau o gura de aer, si pe cand eram sigur ca e al meu, pac, se duce naibii, mi-a dezdoit tripla. Instantaneu, batul a zburat spre pamant,  am sarit in apa sa ma racoresc si sa alung miile de draci din mine, mi-am impachetat sculele, si..go home.

A doua seara, m-am prezentat la Mures cu fir textil si niste voblere mai serioase, tocmai bune pentru somni. Primul lanseu, astept sa coboare voberul, recuperez vreo doi-trei metri…si simt ca ceva imi smulge batul din mana. incepe drilul, care a durat aprox 25 minute si apare un somn frumusel de 15,5 kg.

Urmatoarea seara, ma prezint din nou la Mures, arunc de vreo doua ori pe sub mal, am un atac zdravan, pauza cinci minute, si la al doilea, la al treilea lanseu il ”ating”. Alt somnulet, 13kg.

De atunci am inceput sa car cu mine si ”artileria grea”, pentru somni.

Locul unde caut somnul, este o zona cu apa foarte adanca, involburata, mal de piatra. un loc destul de agresiv…dar, acolo isi duc veacul somnii uriasi.

Prin astfel de zone am mai capturat si alti somni,  5kg, 3kg, o gramada de voblere care au plecat cu somni cu tot, etc.
Sa revenim. In 2009, pe la inceputul verii, o perioada nu prea indicata sa mergi la pescuit , am mers la Mures cu prietena mea. Apa era la o cota destul de ridicata. Ajung pe mal, studiez terenul(apa), desfac batul, lansez la vreo 4-5 metri de mal, apa are aici vreo 3-4 metri, recuperez, dintr-o data intepeneste voblerul, urmeaza intepatura automata, urmata de a doua intepatura, simt namila. Se pune in miscare…si incepe lupta. (mi-am dat seama ca e maricel, ma gandeam la vreo 25kg).

Se duce vine…etc, intru in apa pana la gat dupa locomotiva care era agatata de vobler, ies pe sub o salca, ne mai luptam, una alta…si ajunge la mal (dupa vreo 25 min.)…la fel de obosit ca mine ). Cedez batul prietenei mele (asa se cade) ), iau somnul pe la spate ), ma sui calare pe el, il scot din apa vre jumatate de metru si, atat, eram epuizat total. Imi trimit prietena dupa vesta(vesta, a sarit de pe mine cand am intrat in apa), scoate din vesta o sfoara, pe care o bag in botul namilei, pe la branhii, si cu ajutor, reusesc sa scot animalul din apa. atunci mi-am dat seama ca are mai mult de 25kg, avea chiar 45 kg )

Dupa asta a urmat o luna si jumatate fara nici un fel de atac. Am incercat dimineata, seara, noaptea….., degeaba.
Pe la jumatatea lui iunie merg iar la Mures. Lansez, stau, iar lansez…tac, la mal atac, iese voblerul din apa urmat de un val imens.

‘Atac’, gen fitofag, caruia ii dai cu voblerul peste spate si se sperie. Arunc de cateva ori, tac si val urias. Lansez, iar atac, ma gandeam, al naibii fitofag. Stiam ca e somn. Ma mut mai in sus pe mal, lansez intre curenti, atac violent, il si vad putin. Pleaca foarte agresiv, il las sa se duca, si, tac, nimic, s-a dus cu tot cu vobler.

Probabil, in momentul in care a inceput ”aratul” pe fundul apei, a gasit o piatra in care mi-a taiat firul. mii de draci, scule impachetate si hai acasa la o bere.

In aprilie 2010. Vreme placuta. Mers la bar, baut o bere. Gandul tot la Mures, inspiratie. Terminat berea. Mers spre casa dupa scule. Sunat prietena, de acord sa vina la Mures. Luat scule, plecat spre apa.

Am ajuns la apa, mi-am desfacut batul, am reinoit nodul. Am studiat apa, am lansat, am recuperat. Langa mal vreo trei-patru obleti agitati, semne promitatoare. Alt lanseu mai spre curent, nimic. Urmeaza al treilea lanseu, de-a lungul malului. Recuperez, simt o smucitura destul de zdravana, intep si incepe lupta cu monstrul. Pleaca pe frana spre fundul apei, il las sa se duca. se opreste, incep pompajele in forta, il ridic, pleaca iar, si asa vreo opt, noua minute dupa care apare la suprafata apei obosit, dar nu asa de obosit ca mine:).

Se invarte pe langa mal cu botul in sus. Scule de extras pesti…lipsa, asa ca cedez batul cameramanului (prietena mea), care si de data asta sa tinut tare si a dat dovada de curaj. Cobor la apa, apuc namila de falca inferioara si incep sa-l remorchez in sus pe mal. Reusesc cu greu sa-l duc, probabil eram verde la fata si la un pas de un atac de cord. In sfarsit ajung cu somnul intr-un loc sigur. Bineinteles ca a urmat un racnet victorios…etc. am reusit sa scot din apa, in aproximativ 9 minute, un somn de 52kg si 1.83metri.

Cam asta ar fi de spus despre capturile de pana acum…dar vara e lunga
Echipament: Shimano Technium DF AX 300 XH 50-100 gr, jim hill 3000 – o mulineta indestructibila. Multifilament spiderwire 0,17mm. Voblerul preferat este un jointed floating 13 cm de la Rapala (somnii il adora).

Astfel o persoana aflata in aceasta situatie, ajunge sa viziteze mai repede sau mai tirziu doctorul. Imaginati-va ca sinteti in acesta situatie. Unii parametri care indica sanatatea, cum ar fi tensiunea, nivelul de colesterol, glicemia si altele sint putin peste limita sau foarte aproape de aceasta. Desi situatia nu este chiar grava, medicul spune ca trebuie sa aveti o dieta sanatoasa, mai multa odihna si sa faceti ceva sport. Personal nu aveti nimic impotriva, in fond este vorba de sanatatea dvs, atita ca pusi in fata faptului de a tine dieta lucrurile nu mai sint chiar atit de simple.

Sa dai fripturile, mezelurile, smintina si dulciurile, pe piine prajita, carne fiarta,ceaiuri, pufuleti si altele nu-i un lucru atit de usor precum pare. Motivat totusi de dorinta de avea o sanatate cit mai buna hotariti sa stringeti din dinti si sa infruntati toate toanele propriei personalitati. Intr-un cuvint, va declarati razboi propriei persoane, sau cel putin unei parti din aceasta. Dimineata este usor: o brinza de vaci, dulce, un ceai,o piine prajita .Mai tirziu poate o banana. Lucrurile par simple. Soricelul din stomac nu mai roade cu atita sirg, poate s-a speriat. Urmeaza prinzul, o supa de zarzavat, un piept de pui fiert, doi morcovi. Va luati cu lucrul, cu problemele si ziua trece si apoi vine seara.

Pare ca este usor sa tii dieta si dihania din stomac pare amortita. Insa odata cu lasarea serii lucrurile se schimba radical. Din soricelul amortit de rigorile unei diete cu care nu era obisnuit, se transforma intr-un tyranozaur dezlantuit care nu vrea decit un lucru: mincare.

Simti ca te roade tot mai tare, dar incerci sa rezisti. Apelezi la ratiune si iti amintesti ce efecte are mincatul seara, marimea pantalonilor si gifiielile zgomotoase cind urci pina la etajul 2. Iti spui ca e numai o senzatie. Si incerci sa iti distragi atentia cu televizorul. Numai ca nu gasesti telecomanda si pe postul pe care te uiti tocmai este o reclama la ciorbele knnor. Iei ceva de citit dar ,dezastru, revista de pescuit se deschide exact la retete:salau cu maioneza si ciuperci. Tyranozaurul urla ca vrea si el. Tu ,nu si nu te tii tare, deloc fericit ca esti prins intre ratiune si dorinta.Zici ca iesi sa faci o plimbare pe afara,dar cind sa iesi pe usa pustiul de 5 ani striga din camera lui:
_Taaati ,imi aduci un ‘casa buna’?
Poti sa zici ca nu? Si te apropii de frigiderul blestemat in care zac sunculite, friptura ,unt si cascaval.Deschizi usa si binenteles cutia cu iaurt sta pitita dupa friptura. Tyranozaurul urla ca daca nu ii dai o bucatica intra in greva generala…Doar o bucatica…una mica…..Promite ca una mica daca ii dai te lasa in pace si nu te mai siciie. In fond nu-i linistea ta interioara mai importanta?

Cu gindul ca oricum ai rezistat eroic pentru prima zi de dieta, sfisiat intre ratiune si dorinta, cedezi. A doua zi familia se mira ca a disparut tot puiul din frigider. Un chitcait slab se aude din stomac:
-Eu nu ca-s prea mic…si incepe o noua zi din viata ta, o noua incercare, o noua lupta intre ratiune si dorinta intre pofta si necesitate.

Pofta si necesitate. Scopul acestei ilustrari nu este de a tine o prelegere despre dieta ci de a scoate in evidenta cele doua tendinte antagonice care se pare ca guverneaza fiintele vii.In cazul nostru, sintem interesati asadar de felul cum se manifesta acestea la pestii rapitori, pesti care constituie obiectul pasiuni noastre:pescuitul rapitorilor cu momeli artificiale.

Mizind uneori pe agresivitatea lor ,alteori pe dorinta lor de a se hrani, folosim, constient sau nu, strategii si momeli artificiale care au ca scop capturarea pestelui. Dar ce se intimpla sub apa? Cum reactioneaza pestele la acestea? Ce putem face noi pentru a putea deveni pescari mai eficienti?

Sa luam cazul salaului ,poate unul dintre cei mai cautati rapitori, fie cu naluci soft, cu voblere sau altele. In ultimii ani asistam la explozia unei piete care ne ofera atit scule specializate pentru pescuitul cu artificiale cit si multa informatie. Din acest motiv presiunea care se exercita asupra rapitorilor in general, este in continua crestere, concomitent din pacate cu braconajul salbatic.

Iar pestii, dezvolta reactii de aparare prin aceea ca ignora multe naluci care la un moment dat au fost foarte prinzatoare, atit ca dupa un timp au ajuns sa fie ignorate de pestii rapitori. Acest lucru nu este nou in multe tari de pe mapamond intimplindu-se acest lucru, mai putin braconajul salbatic.

Ziceam ca de peste granite a patruns si ceva informatie la noi.Si cind spun aceasta ma refer la citeva tehnici derivate din pescuitul bassului ,care alaturi de clasicul jigging ,fac parte din arsenalul oricarui pescar de rapitor. Aceste sint monturile texas, carolina si drop shot.

Drop-shotul este poate o montura mai putin folosita, insa care in unele situatii face diferenta intre o partida cu capturi si una fara capturi.

Dar ce se intimpla sub apa? Cum percepe salaul nalucile? Deoarece nimeni n-a putut stabili o cale de comunicare coerenta cu vreun salau nu ramine decit sa ne imaginam acest lucru, pe baza informatiilor pe care le detinem despre biologia acestei specii.

Asadar sa facem un efort de imaginatie si sa incercam sa ne transpunem impreuna intr-o zi caniculara de vara, pe un riu mediu, cu cote in scadere de la o zi la alta, cu apa transparenta. Sintem aproape de oras,si malurile sint pline de pescari, mai ales in week-end, sau braconieri camuflati care mai scapa cite o plasa seara, leaga cite un pripon sau mai dau la hita. Este Romania zilelor noastre.

Cum spuneam unii pescuiesc la stationar ,altii la artificiale. Unul dupa altul voblerele brazdeaza apa,intre ape salta oscilante ademenitoare ,iar pe substrat bitie scurt pestii sau viermii de plastic. Sub apa ,liniste totala.
Avind metabolismul in strinsa legatura cu cantitatea de oxigen din apa, care la rindul ei depinde de temperatura, salaii par amortiti.

Cautam salaul la apa adinca cu curent puternic, linga structuri, intai cu voblere deep diver, apoi cu shaduri si apoi gruburi, fie in montaj clasic fie in montura offset. Chiar si asa agataturile sint dese si pierderile simtitoare. Alegem sa tatonam din canoe un mal inalt cu piatra, copaci mari si deci umbra, dar si agataturi cit cuprinde. Undeva in fata un ciot gros cit bratul unui om iese aproape vertical din apa.Iar sonarul ne indica o apa de 3.5 m in cadere pe 5 m. Pomul cazut paralel cu malul din care iese un ciot afara il intuim si fara sonar. Probabil ca la baza acestuia stau unul sau mai multi salai. Mai lipseste o tablita cu adresa: www.zander.com.

Satui de citi pesti au mincat, timorati de zecile de ozn-uri care le trec in fel si chip prin fata s-au retras linga acest pom cazut pe fundul apei si prins intre bolovani. Stau acolo linistiti si anumite mecanisme interioare s-au declansat rapid conferindu-le un aspect similar cu al mediului in care stationeaza.

Curentul destul de puternic aduce apa oxigenata ,iar acest lucru este cautat si de bancuri de platici ,obleti sau scobari si mrene, ce mai ,un adevarat festin. Dupa un timp, pe la amiaza, stau inerti la baza copacului ,lipiti de acesta, digerind in liniste capturile pe care apa le-a adus in fata lor.

Atunci aparem si noi,incercind sa scoatem din amorteala presupusii salai ce stau pe linga acest obstacol natural. Eu folosesc un jig clasic iar Pif ,amicul meu o montura texas. Lansam paralel cu pomul, recuperam lent, tatonond pietrele si crengile.Sub apa salaii au incremenit. Nalucile cu o evolutie provocatoare danseaza usor haotic prin fata lor. Un salau mai tinar se zburleste tot si ataca aratarea galbena ce ii trece prin fata nasului. In ultima secunda, un obscur mecanism de aparare interior il instiinteaza ca ceea ce danseaza prin fata lui seamana izbitor de mult cu ceea ce a atacat fratele sau mai mare ieri, dupa care acesta a disparut intr-un virtej vertical lasind in urma o dira de feromoni de avertizare. Impresia aceea inca ii activeaza anumite simturi..In ultima secunda renunta izbind usor naluca cu coada.
-Cred ca am avut un tac,zice Pif.
-Esti sigur? Sau a fost o creanga? il intreb, convins mai mult de a doua varianta.

O clipa atentia mi-a fost distrasa de scurtul dialog si nu reusesc sa evit o creanga peste care mai saltasem de citeva ori mai devreme. Agat jigul si acesta ramine prins acolo jos, intr-o pozitie nefireasca. Un salau se apropie prudent,nestiind ce este cu silueta platicii ce imbratiseaza obsesiv creanga. Dorinta il impinge sa vada ,sa guste, dar necesitatea de asupravietui il impinge la loc sigur linga trunchiul copacului.

In canoe jale mare.Nu mai aveam nici un shad ca si acela si era o naluca prinzatoare. Pif zice sa plecam ca acolo nu sint salai. Eu nu sint de acord, pentru ca in minte deja meditez la o montura mai putin folosita:Dropshot.

Ii zic lui Pif sa dea in continuare, ca eu imi fac alta montura. Cind termin, ridic lanseta, la care Pif zice dezprobator ca n-o sa prind nimic la drop-shot. Il ignor si lansez linga creanga unde zacea shadul meu.

Salaul aflat linga pom se trezeste brusc linga el cu o creatura care semana cu toate celelalte ozn-uri care ii trecusera prin fata,numai ca inota parca altfel. Nu se mai da cu capul de pietre si crengi de parca ar vrea sa la sparga .Si nici nu salta pe verticala sucidu-i capul in sus cind vrea sa o urmareasca cu privirea.Nu ,aceasta tremura usor in curentul puternic ca si un oblete hotarit sa ramina acolo deasupra fundului apei. Uneori abia misca, apoi zvicneste usor, cautind sa tina piept curentultui variabil. Salaul se zbirleste tot. Ar ataca, dar anumiti factori inhibitori il impiedica sa o faca. Aflat in fata fripturii din frigider oscileaza intre pofta si ratiune. Sau ma rog ,ceea ce le tine lor de ratiune. Sau, cum ziceam, un mecanism intern de aparare. Silueta alba incremeneste usor intre ape, apoi cu un tremurat din tot corpul vrea parca sa se ridice….ispita este maxima…si cu o puternica zvicnire din coada salaul ataca liber de inhibitii, presupusul oblete care-l sfideaza de ceva timp.
-Plecam odata ? intreaba Pif nerabdator sa exploram si alte locuri.
- Plecam, numai stai sa mai lansez odata,zic eu,si cind sa ridic plumbul de pe substrat,o lovitura seaca in fir resimtita din plin in blancul lansetei ma face sa intep instantaneu, scurt si puternic. La celalalt capat al firului presupunerile mele sint confirmate de zbaterea pestelui.

Spre mirarea colegului meu aduc in canoe salaul din imagine. Sub apa, ceilalti salai, deja stirniti si ei de dansul nalucilor, se retrag prudent la adapostul copacului, atunci cind receptioneaza feromonii de avertizare eliberati de tovarasul lor aflat in pericol.

N-a fost o captura deosebita, dar a fost o captura intr-o zi de pescuit care nu promitea mai nimic, o zi caniculara cu apa in scadere si din ce in ce mai limpede, adica toate anti conditiile pentru o partida de pescuit cit de cit reusita.

Asadar sa fie drop-shotul montura minune ,care te scoate din orice situatie? Departe de mine sa afirm asa ceva. Este insa unul dintre multele mijloace pe care pescarul de rapitor le are la indemina pentru a salva o partida sortita din start esecului. Asa dupa cum un mecanic are la indemina o intreaga panoplie de scule la indemina pentru a rezolva o problema tehnica la o masina, tot asa, in complexa ecuatie a unei partide de pescuit reusite, dropshotul este una din alternativele pe care le avem la indemina pentru a intoarce situatia in favoarea noastra.

Intuitia si imaginatia noastra au la indemina o multitudine de variante la dispozitie, de noi depinde doar sa le incercam. Si cred ca daca incercam sa vedem lumea prin ochii rapitorilor pe care ii cautam, putem deveni pescari mai eficienti, chiar daca nu detinem cine stie ce scule sofisticate.

Putini stiu insa, ca aceste metale sau aliaje, trec printr-un proces extrem de laborios si complex pina sa ajunga in forma in care noi beneficiem de calitatile lor. Din minereul brut si plin de impuritati, in urma unor procede specifice care presupun timp, energie si utilaje ajung, asa cum am mai spus in otel, aluminu, inox…

Desi ar parea o introducere intr-o discutie despre metale si propietatile lor, paradoxal, aceasta este de fapt o introducere intr-o discutie despre sportul numit pescuit, mai exact despre competitiile de pescuit.

Dar ce legatura sa existe intre acestea, competitiile de pescuit si procesul de extragere a metalelor? Ei bine aceste competitii par sa fie creuzetul din care iau nastere marile talente, noi tehnici, noi forme de organizare, care ajung pina acolo incit acest fenomen angreneaza atitia oameni incit toti cei care participa au cite ceva de cistigat. Si as da ca exemplu fenomenul numit Bass Master, unde fie ca esti sposor, participant sau simplu spectator ai enorm de mult de invatat.

La noi in tara competitiile pescaresti au existat inca de pe vremea regimului comunist. Insa competitiile de spinning au luat ceva amploare in urma cu citiva ani odata cu initierea Turneului AVP.
Salutara in acest sens este ultima initiativa de a imparti acest turneu in 2 sectiuni distincte, Open si Master. Astfel pentru pescarul de rind ca mine si ca tine, se deschide o portita care anii trecuti nici macar nu se intrezarea, si anume aceea de a participa intr-un mod accesibil la o competitie care te poate ajuta sa progresezi ca si pescar ,ca si om.

La nivel general aceste competiti pot sensibiliza marea masa a pescarilor asupra unor concepte cum ar fi catch and release, respectul fata de mediu, schimbarea mentalitatii tipic romanesti care este ceva de genul: ma duc la pescuit, investesc 100 ron in partida asta si trebuie sa scot 200ron.

In acest sens as dori sa va povestesc cum a avut loc , din perspectiva mea,contactul cu lumea concursurilor ,lucru care s-a intimplat anul trecut cu ocazia unui concurs amical organizat de WSB Arad, pe lacul de linga Taut, concurs de biban din barca.

Eram in atelier si lucram gindindu-ma ce voi face in weekend, cind suna telefonul. Razvan Mihuta. Imi spune ca WSB organizeaza un concurs amical de biban pe Taut si daca vrem sa participam ,eu si toti cunoscutii mei, iubitori de spinning avem ocazia in weekend pe lacul de la Taut.Sa-i anunt pe toti si cine vrea sa participe este binevenit.

Taxa de participare 0, premii surpriza. Nu-mi vine sa cred. Pun mina pe telefon si sun anuntindu-i pe cei citiva amici pe care-i stiam ca iubesc acest sport. Reactiile au fost de genul: “Acolo vine Spiac, Mihuta, Sava, nu ma duc ca ies ultimul’ sau “De banii aia mai bine imi iau gume” sau “Pe mine de ce nu m-a anuntat?”.

Motive, temeri, orgolii. Lesturi, impuritati ce ar trebui indepartate.
Marturisesc ca acestea sint valabile si in cazul meu. Cum sa concurezi cu alde Mihuta ,Spiac ori Sava? Eh, inseamna ca am ocazia sa invat ceva. Bine dar n-am lansete UL, nici gume de biban. Eh, dau cu ML, ce daca-i x-fast, pun mono pe el. N-am prins in viata mea biban la artificiale. Eh, acuma ai ocazia sa inveti.

Dar barca motor ,sonar, de unde? Ei bine, aici trebuie sa le iau pe rind. Vorbesc cu Razvan si avind in vedere ca este amical ,mi se permite sa particip cu canoea unui amic ,Pif, cu el cu tot pe post de motor si contragreutate pe capat ,chestii fara de care o canoe lunga de 5 m nu poate fi manevrata. Culmea, Pif face rost si de un sonar.

O vizita prin magazine si-mi cumpar maruntisurile necesare : jiguri minuscule, gume mici si fir mono de 0.16. Mai subtire n-am curajul sa pun pe lanseta mea X-fast. Saptamina trece repede si vine marea zi a concursului, zi care ne gasete pe mine si pe Pif pe Taut, in canoe, cu citeva ore inainte de inceperea concursului. Mergem in zig zag scanind apa cu sonarul pentru a ne familiariza cu conformatia acestui lac pe care nu pescuisem aproape deloc, locatia mea preferata fiind Muresul.

Este o zi caniculara, temperata cu ceva de vintul care se pare ca batea din ce in ce mai tare. Incercam in apa adinca de 6-7m. Apoi pe 5-3-2m. Nimic, nici un atac, desi stiam ca se prindeau bibani cu sutele.

Descurajat, pun asta pe seama lipsei mele totale de experienta in acest gen de pescuit. Obiectivul pe care mi l-am propus, acela de a nu iesi pe ultimul loc, pare ceva irealizabil. Ne apropiem incet de taluzul de beton de unde are loc startul, unde incepusera sa se alinieze primele barci. Incet incet apar cu totii.

Barci usoare si rezistente, echipate cu motoare electrice performante, vad printre ele si un torquedo si ma uit cu jale la vaslele noastre. Lansete light si ultra-light stau pregatite pentru lupta cu hoardele de bibani. Ma hotarasc sa apelez la varianta suna un prieten. Pina sa fac apelul telefonul suna deja(coincidenta?) si un amic bine intentionat imi da citeva directoare cu privire la localizare, gume si dinamica nalucilor.

N-apuc sa le diger si se da startul. Plutonul o taie spre coada lacului binenteles cu torquedo-ul in frunte.In urma lor, hop si noi. Pe masura ce inaintam prindem viteza in ciuda vintului ce bate in rafale. Suntem uzi de transpiratie si apa care izbeste canoea frontal.

Unde ? ma intreaba Pif si cind ii zic in coada lacului, incepe sa boscorodeasca. O durere surda in coloana imi da de stire ca am fortat un pic nota cu vaslitul. Concurs ti-o trebuit, mormaie “torquedo-ul “meu in spate. String din dinti si mentin ritmul.

Ajungem pe un platou cu apa in scadere de la 7-6-4-3.5m. Ceilalti deja pescuiesc. Oare daca eram intr-o barca normala si fara motor, doar la visle, pe unde eram acuma? Decid sa ne oprim pe pragul de 3.5m si lansez .Inca de la prima lansare am atac, primul, intep rapid si puternic ,ca la salau. Ratez.

La biban e altfel. Atacurile urmatoare ma invata ce miscare trebuie sa fac pentru a nu mai rata si incep sa prind primii pesti.1,2,3,…La un moment dat trasaturile inceteaza. Schimb pe naluci, gramaje, prezentari si nimic, atita ca pierd timp pretios.

Decid sa plecam si bine fac pentru ca gasim o falie lunga, serpuita, cu apa intre 1 si 2 m, unde sint bibani. Prind 5-6 bibani, probabil cei mai agresivi, dupa care ceilalti dau indecisi, unde este un ultra-light? Ratez multi. Schimb loc dupa loc si in final string vreo 50-60 de pesti. Se pare ca nu voi iesi chiar pe ultimul loc.

Si atunci s-a produs dezastrul: la o miscare mai brusca in canoe, juvelnicul tip tunel ,care nu era asigurat aluneca peste bord si se scufunda incet cu gura larg deschisa. Apuc sa vad cum bibanii tisnesc afara. Caut febril in geanta un rattlin, o oscilanta grea, un jig de 1oz; de unde, toate acele lucruri salvatoare erau bine mersi acasa.

Pif ma apostrofeaza suparat ca n-am asigurat juvelnicul de canoe. Nu-l bag in seama si scotocesc in geanta unde reusesc sa gasesc un jig de 7 grame. Il scot precipitat, acesta mi se agata de deget si zboara pina pe botul canoei unde se bitiie indecis unde sa cada. In apa sau in barca? Un val care tine cu mine ,ridica canoea si jigul cade in barca. Il atasez rapid, nestiind cui sa multumesc si dupa 5 minute de incercari nereusite, reusesc sa agat juvelnicul. Gol. Mai putin doi bibani morti.

Ma adun si incerc sa mai salvez ce se poate in ultima ora a concursului. Reusesc sa mai prind 15 pesti inainte de final. Urmeaza apoi deplasarea epuizanta spre taluzul de beton unde se numara pestii. Cu siguranta voi iesi pe ultimul loc cu 17 pesti. Incepe numaratoarea: Spiac 274, Mihuta 200………penultimul loc ,eu, cu 17 pesti. Surpriza, nu eram pe ultimul loc, cineva abandonase inainte de final.

Asa arata un concurs (amical) vazut din perspectiva unui incepator ca mine. Mi-a aratat de unde pornesc si incotro trebuie sa tind. Ce lesturi ma trag in jos si ce impuritati trebuiesc indepartate. Am vazut pe pielea mea cit de esentiala este dotarea, ansamblul barca-motor-sonar fiind indispensabil, daca se poate in formula cit mai performanta.

Acum ,odata cu posibilitatea concursurilor open, si eu si tu putem intra in crezetul unde se naste performanta. Ocazia exista, mai ramine sa ne dorim acest lucru.

FIR INTINS,

P.S. Multumesc “motorului meu” pentru dispozitia de a-si sacrifica weekendul si barca pentru alte interese decit ale lui cit si amicului din varianta suna un prieten.

Impreuna cu colegul meu Cipri, n-am zabovit nici o clipa in plus si cat ai zice peste eram in drum spre…. locuri numai de noi stiute, unde au fost atacuri si capturi, pe luciul apei din Sacalaia. Era sa fie totul perfect la cat ne-am pregatit, desi peste noapte, scazuse temperatura foarte mult pentru o zi de toamna obisnuita.

Totodata eram constient ca si pestele va raspunde altfel la schimbarea de temperatura, cunoscand si efectul de „intoarcere a apei” :un fenomen care apare o data la 5 ani, care are loc la prima scadere de temperatura brusca, vegetatia coboarand spre adancuri, formand curenti ascensivi si descentivi, ridicand un strat foarte fin de namol, acesta continand si sulf, iar apa capata o culoare tulbure-laptoasa. In aceste conditii pestii se ridica la suprafata, pescuitul fiind interzis cateva zile pana la stabilizarea apei.

Si totusi de unde sulf ? La aceasta intrebare raspund specialistii, care sustin ca sulful provine din sare. De la Ocna Dejului pana la Salina din Turda exista un lant de sare subteran, care ar traversa si lacul cu pricina, marcat si de fantanile si izvoarele de apa sarata din Bunesti, Saratura Gherla (baza de agrement), Gadalin, Strandul cu apa sarata de la Cojocna.

Localnicii din zona povesteau despre un sat in urma cu mult timp, sub care se afla un bloc mare de sare. Cu timpul apele subterane au dizolvat sarea, iar satul a disparut in adancul lacului actual Sacalaia. Ei bine, astfel de legende se pot auzi de la fiecare localnic, care mai de care mai interesanta, desi pana la urma urmei se pare ca fiecare (cred eu), ca se bazeaza si pe fapte reale, poate putin exagerate…. dar trebuie sa aiba si putin farmec.

Si … sa ne intoarcem la a le noastre. Toate bune si frumoase, voblere de culori si evolutii diferite, shad-uri si grub-uri, oscilante, rotative, chiar si cicade dar fara nici un rezultat, de mentionat fiind faptul ca pe acest lac se practica numai pescuitul la spinning in ceea ce priveste pestii rapitori. Fiind un pescuit activ, nu stationam mai mult de 40 de minute intr-un loc, incercand si locuri cu apa adanca (peste 3 m ), in ideea ca o data cu racirea apei, pestii se vor retrage in locuri adanci, dar tot fara nici un rezultat. In jurul orei 14:00 schimbam tactica si ajungem la ideea de trolling (pescuit la trena) la vasle, unde au predominat SDR- urile nelestate desigur, din cauza vegetatiei inca abundente pentru acea perioada din toamna.

De multe ori observam rezultate foarte bune (bineinteles nu la mine) la voblere la care nici nu as fi intors privirea, culori urate (negru, rosu, etc) , forme ciudate, care mai de care mai stalcite, si pe aceasta idee am plecat cand, la capatul firului am folosit un floating, deep runer de 12 cm, care in timpul lanseului de fiecare data mi se agata ancora din spate de struna, care nu evolua la mai mult de 1.20m spinning/2.40 m trolling, bineinteles culoare Pike cu o vibratie foarte ampla. In aceasta zi am ajuns singul la concluzia : „cand nimic nu merge …. sa dau cu ceea ce nu-mi place, voblerul care sigur nu o sa prinda niciodata nimic”. Nu dureaza mult si batul vrea sa ramana in urma, inteparea si drilul. Cat priveste drilul, pe distanta de 50m (distanta la care evolua voblerul fata de barca) eram convins ca a fost doar un simplu atac, fara nici o smancitura sau vreo lumanare, cand …. langa barca, un castravete dintos de aproape 60 cm, care sigur a atacat pe motiv ca cineva i-a invadat teritoriul.

O mica poza si … „cine urmeaza”?

Oricum niciunul dintre noi nu se astepta ca dupa, aproximativ o ora, sa avem iarasi motiv de emotie, tot pe aceiasi naluca, dar pe un echipament medium-light. De aceasta data era sa fie cu totul altceva, cand vad cat de solicitat este batul colegului meu, reusesc sa ne oprim, frana o ia razna , recupera cativa metri si brusc se opreste. Bun…ce-i de facut? …ajungem cu barca pana in locul unde intra firul in apa si …hai sa-i „cantam in strunga”. Degeaba, stiam ca era un mustacios incapatanat, care sub nici o forma nu avea de gand sa ne vada. Eram amandoi pentru prima data in aceasta situatie, si daca mai erau cateva ore pana se insera, lasam frana libera, ne punem la un ceai si asteptam….. „doar tot trebuie sa se porneasca din nou” (ne consolam noi). Stateam in mijlocul lacului, ne uitam la un bat … si dupa o jumatate de ora… improvizez repede un descatator, dintr-o sarma si trei plumbi pentru crap, un alt fir legat de toata aceasta minunatie si ii dam drumul pe fir in jos. Insfarsit !!! uite-l cum se duce ! …dar in scurt timp isi gaseste alt barlog unde acolo a si ramas cu tot cu voblerul norocos. Din cate cunosc lacul, am auzit pescari povestind de plauri subterani, care formeaza niste labirinturi imense, dar niciodata nu credeam ca o sa ajund la ei.

Ajungem dezamagiti la ponton unde aflam de la administratorul lacului, ca s-au mai prins exemplare de somn intre 7 – 10 kg, majoritatea tot la trena, fiind atrasi de plescaitul vaslelor, asemanadu-se cu zgomotul facut de clonc. La finalul acestei zile am tras concluzii privind somnul la artificiale, cat de mult l-a stimulat zgomotul facut de noi ca sa atace de la aproximativ 6 m (adancime masurata de noi cu deschiderea bratelor pe funia de la ancora barcii) un vobler care evolua la 2.4 m, perioadele din zi in care prefera sa se hraneasca, conditii atmosferice, etc.

In final experienta isi spune cuvantul, exista zile cand pestele nu tine cont de ce este scris in articole, sau ajungem la concluzia ca nu stim suficient de mult. Fir intins tuturor!

Adrian Bumbu este unul dintre cititorii nostri, mare pasionat de pescuitul la stiuca cu naluci artificiale. Daca ai si tu vreo patanie de pe apa ce merita povestita, trimite-ne textul pe adresa contact at wsbteam punct com. Vom avea grija ca cel mai bun articol sa fie rasplatit pe masura.

Oltul, unul dintre cele mai mari mari si reprezentative rauri din tara noastra, strabate o buna parte din teritoriul pe care incerc sa-l acopar de la an la an cu geamantanul plin de naluci si cateva lansete. Intesat de baraje, Oltul gazduieste o gama variata de pesti, dintre care singurii care imi trezesc instinctele de pescar sunt cei rapitori.

Pe cursul Superior, Oltul ascunde mrene, cleni si avatei, pe cel Mijlociu apare si salaul, insa cel mai bogat este cursul Inferior unde sunt situate si cele mai mari baraje. Aici salaul, somnul si avatii capitali fac legea. De la an la an incerc sa acopar cum si cat pot aceste zone, fiecare stil de spinning si fiecare specie avand farmecul sau.

Primavara lui 2008 devreme, m-a prins ca de obicei la cateva partide de jig-ing la salau. Initial si-au fac simtita prezenta exemplarele mai mari, urmand ca pe masura ce se apropia sezonul cald, numarul capturilor si dimensiunea vargatilor sa scada treptat.

Au urmat apoi avatii cu atacurile lor specifice, in forta, direct pe curentul din fata turbinelor, luand cu asalt voblerele prezentate mai intai jos, aproape de substrat ,iar apoi mai sus, intre ape.

Cand a inceput caldura mare si temperaturile tropicale, am renuntat la baraje si placile de beton incinse, optand pentru salbaticia Oltului, in cautarea cleanului. Pe sub maluri sau stanci, la adancimi, la prima ora a diminetii pentru ca mai apoi in miezul zilei sa-l gasesc dupa bolovani sau in suvoaiele rapide.

Pe cat de frumos este Oltul, pe atat este de braconat in principal datorita prezentei numeroaselor baraje.

Intr-adevar pericolul de inundatii scade, se obtine energie, se creeaza niste ecosisteme frumoase (pentru ca barajele sunt ca niste ecosisteme), dar lipsa curentului faciliteaza introducerea de plase, setci si alte unelte de acest fel ale braconierilor.

Continui insa sa sper ca intr-o buna zi nu voi mai vedea plase, peturi cu milioanele si alte deseuri pe unul din cele mai frumoase rauri din tara.