Profitând de durata mare a manşelor, împreuna cu Andrei decidem sa ieşim pe apa pentru cateva ore cu scopul declarat de a urmări “live” concursul şi pentru a imortaliza câteva capturi în rândul participanţilor. Zis şi facut, însa alaturi de aparatul de fotografiat încarcam în barca trusa de naluci, câte o lanseta de căciula şi pornim în tromba de la debarcaderul din fata hotelului spre sectoarele de concurs. Ne oprim însa curând pe una din zonele cunoscute din afara sectoarelor şi decidem să lansăm de cateva ori. Zis şi făcut, însă peştii refuzau parcă oferta noastră. Schimbăm locul, dar istoria se repetă, cu excepţia catorva strapi, nici unul mai răsărit.

• Hai la Corâta la ţeavă ! – îi zic lui Andrei.
• Undeee…? – intreabă el nedumerit.
• La digul de la Corâta, apa-i scazută în lac şi dacă curge apa pe ţeava din dig, gasim sigur şalai acolo, dacă nu măcar ceva bibani mari.
• Nu ştiu locul, dar hai să mergem. – raspunde Andrei.

Scoatem ancora şi în câteva minute intrăm in golf. Nu m-am înşelat, apa curgea prin ţeavă în lac şi forma o zonă cu curenţi nu foarte puternici, dar destul cât să atragă peştele. Adancimea apei era mica, nu mult peste o jumate de metru, la baza digului se formase o intinsura de nisip care coboara lin pana cand apa atingea cca. trei metri unde formeaza un prag neregulat de cca. un metru adancime. Opresc motorul aproape de pragul aflat la o distanta mai mare decat o lungime de lanseu de dig si lasând barca in derivă lansăm spre ţeavă in mijlocul curentului.

• Sunt agataturi ? – intreaba Andrei.
• Nu !
• Atunci da-mi un TN60, te rog !

Pusese ochii pe el mai devreme, dar nu mi-l ceruse de frică să nu-l piardă, asa cum făcusem eu mai devreme cu un altul. Aici însă nu risca nimic, doar o stiucă poate… Il dau repede dupa care armez jigul meu de 12 grame cu un shad Mann’s de 10 centimetri rosu, asa sa-i doara ochii si lansez. Atacurile apar instantaneu, la prima mulinare. Erau acele “ciocane” pe care le cautam, dovada ca peştele vâna pe prag in zona cu apă mică.

Andrei nu ramâne nici el in urma şi aduce rapid la barcă alt şalău care atacase fară reţinere TN-ul

Ramas fară coadă la shad, decid să-l schimb cu altul identic dar cu ceva galben pe burta şi continui să prind…

…însa Andrei, cu TN-ul avea să mă transforme foarte des in fotograf, intrucât reuşea aproape la fiecare lansare să aduca cate un peşte la barcă.

Şalaii vânau in gura ţevii, in apa mică, fară să pară deranjaţi de prezenţa noastră direct deasupra lor. Andrei continua recitalul in acelaşi ritm, eu decid să schimb naluca dar ramân tot la plastice moi. Aleg un Action Shad de 12 centimetri si continui să pescuiesc…

…Andrei decide sa coboare pe uscat si sa-si continue seria capturilor de pe mal.

Timpul trece repede la pescuit, mai ales când capturile se succed cu regularitate. Când atacurile încep să se rarească decidem să plecăm. Eram mulţumit si bucuros. Deşi scurtă, această partidă fusese exact ce-mi doream şi în plus descoperisem o nalucă grozavă, a carei eficienţă o bănuiam dar nu o testasem până atunci… TN-ul.

Stateam resemnat pe un bolovan si rataceam cu mintea aiurea, in timp ce Gigi inca mai insista, schimband mereu voblerele. Era prea placut afara ca sa ne gandim la plecare.

-        Bah, seara asta nu iti trezeste nostalgii crapiste ? – il intreb eu dupa o lunga tacere.

-        Nnnnu…… – zise incurcat, luat pe neasteptate.

-        Gandeste-te putin, ai plantat monturile exact unde trebuie, acolo in marginea agataturii, ai nadit ca lumea…. intunericul incepe sa se lase, desfaci o bere si privesti stelele in asteptarea trasaturii, pana tarziu in noapte….

-        Eu oricum nu am pescuit prea mult la crap… – pareaza el.

Restul a venit ca de la sine. Devenise clar ca nu poate trece vara fara sa fac o iesire de cateva zile la crap, ca pe vremuri. Ramasese de rezolvat doar problema gasirii unui coechipier, avand in vedere ca in anturajul meu nu prea are nimeni scule de crap. In ce ma priveste, inca mai pastrez trei bete, echipate cu trei mulinete de crap, de acum 10 ani cand avusesem o trecere meteorica prin pescuitul acestui peste, la care nu m-am prea priceput. Nu se stie niciodata cand si la ce vor fi bune.

Am reusit sa il  conving surprinzator de repede pe Adi, care marturisi mai apoi ca a avut si el o perioada in adolescenta cand facea pe craparul. Ii ramasesera vii in memorie noptile petrecute sub cerul instelat, dormind pe pamant, invelit in folie de nailon, pe marginea unor balti de prin inima Ardealului, pe undeva pe la Gherla.

Nu ne asteptam la ceva deosebit de la un pescuit cu care, recunoastem, nu suntem deloc familiari. De fapt, asa am si conceput expeditia, ca o iesire in care sa lenevim, sa bem bere cata incape si, poate, daca avem noroc, sa prindem si un peste.

Si asa a si fost, o leneveala fenomenala:

Am mancat porcarii, ca in studentie.

Ne-am omorat timpul imbatand soarecii de camp cu porumb inmuiat in rachie de doua ori intoarsa, tinuta in butoi de dud sa se invecheasca. Unora dintre ei le-a picat atat de bine bautura incat stateau sa ii mangai pe blanita…

Dar am prins si cativa pestici:

Surpriza cea mare a venit insa abia in ultima noapte. Dormeam adanc in cortul meu, pe la 3 noaptea, cand am auzit alarma guitand din toti rarunchii la unul din betele lui Adi, aflate cam la 30 de metri de mine. Am sarit din sacul de dormit, am iesit buimac din cort, fortand fermoarele si am alergat ca un bezmetic sa il ajut.

Spiac manuia destul de stangaci o lanseta, cand am ajuns langa el.

-        E mare, mah ? il intreb abia respirand.

-        E mare p…a ! …. Am prins buha, zise el cu un calm presarat cu oleaca dezamagire.

Intr-adevar, bufnita care ne dadea tarcoale de cateva seri, ademenita probabil de soriceii nostri beti, transformati intr-o prada facila si de nerefuzat, se agatase cu aripa in firul uneia dintre lansete. Se zbatea ca in gura de sarpe, incercand sa scape din plasa de paianjen. Dar nu reusea sa decoleze decat pana la nivelul varfurilor copacilor, caci nici Spiac nu se dadea batut.

Dupa ce am adus-o in cele din urma la sol, i-am aruncat in cap husa de la barca, deh cine a facut armata stie cum vine asta… A trebuit sa taiem apoi firul pentru a putea elibera pasarea din incalceala si i-am dat drumul repede, de frica sa nu ne muste, fara a o mai fotografia.

La plecare, il incerc pe Spiac:

-        Ce parere ai, mai mergem la crap ?

-        La anul nu cred, dar peste doi ani sigur mai venim !

Temperaturile tin cu noi si a doua zi dimineata ne indreptam spre Fox River, in cautare de noi aventuri. Din auzite raul tine mult peste.
Odata ajunsi acolo insa hotaram sa nu pescuim pe bratul principal al raului si decidem sa abordam niste canale cu apa limpede, de maxim 2 metri, invadate de vegetatie si copaci cazuti. Dilesti, ar zice unii dintre noi!

Fiind imbracat cu wadersi, am posibilitatea sa trec prin apa pana la doua trunchiuri de copac ce ajungeau pana in mijlocul canalului. Execut primul lanseu cu un spinerbait de 14 gr, culoare naturala, iar la a doua mulinare am parte de un ciocan puternic…intep…si urmeaza un dril frumos, cu lumanari, terminat cu o stiuca intre 3-4 kg.

De indata ce au auzit festivalul facut de stiuca ,colegii mei au fost prezenti si ei. Unul dintre ei s-a catarat si el pe niste busteni , iar celalalt a ramas sa pescuiasca de pe mal nu departe de noi. Nu au trecut 5 minute si deja auzim pleoscaitul apei….era ceva mare…Dany, colegul de pe mal tocmai plonjase pe spate in apa. Au urmat rasete cu lacrimi, imparteli de haine de pe noi, iar abia apoi ne-am reluat activitatea principala.

Dupa bomba lui Dany o iau la pas si caut locuri noi. Canalul arata impecabil, inca nu-mi venea sa cred. Dupa vreo doua sute de metri gasesc o noua intrare si incerc o lansare impecabila. Naluca ajunge exact unde trebuie, langa bustenii de pe malul opus, iar atacul nu intarzie.

E ceva mai mare si nu se lasa cu una cu doua. Intr-un final intelege insa de la ce vin initialele WSB.

In rest, ce sa zic, m-am acomodat bine. Cred ca mai raman putin pe aici.

Sa zicem ca-mi place chiar mai mult, mai ales ca i-am schimbat si rulmentii de la tambur cu Boca Bearings ABEC7, Orange Seal. Pana la schimbat rulmentii hai sa vedem cum a mers!

Greutate: Imperecheata cu lanseta Kistler Helium 2 LTX custom 6’9″, de nici 100g, ai impresia ca pescuiesti cu o jucarie mult prea usoara pentru a scoate pesti adevarati cu ea. Nimanui nu-i venea sa creada cat de usor este intreg ansamblul, indiferent cui i l-am aratat . Sunt atat de usoare si atat de senzitive impreuna, incat, pescuind cu spinnerbait, cateodata am impresia ca ceva nu e in regula, cand eu de fapt simteam toata vibratia paletei spinnerbaitului in mana prin intermediul mulinetei, care am impresia ca rezoneaza intr-un fel sau altul…. E un feeling ciudat, pana te obisnuiesti cu el. Spun asta, pentru ca nu esti obisnuit sa simti ceea ce se intampla la capatul firului si prin intermediul mulinetei, daramite sa mai si amplifice senzatia.

Recuperere: Tinand cont de cele 153g ale sale, testez cea mai usoara mulineta de baitcasting de pe planeta… te-ai astepta sa aibe jocuri, sa se simta mai aerata, sa-ti creeze ceva impresii turbate, care sa o faca sa se simta mai aparte decat o mulineta normala (in sensul rau al cuvantului). Dar nu e asa. Merge foarte fin, fara a simti in nici un fel cum ca angrenajele nu ar fi aliniate perfect, mult mai bine “legata” decat Curado 51E, cu jocuri aproape inexistente. Unul din motive poate fi si faptul ca, knoburile de EVA sunt echipate cu cate 2 rulmenti fiecare.

MGX - Knoburile de EVA sunt prevazute cu cate 2 rulmenti fiecare

Chiar daca as recomanda-o mai mult pentru un pescuit “pasnic” la jig si gume decat la aplicatii precum pescuitul cu voblere de tip crankbait a trebuit sa testez mulineta pentru a-i vedea limitele. Doar asa pot dormi impacat noaptea. Si…. pana in prezent poate rattlinuri, Salmo Perch, spinnerbaituri cu palete duble (foarte portante in apa), plastice foarte mari – Mann’s de 15cm (de asemenea foarte portante) si altele. Inca nu am avut ocazia sa o testez cu crankuri adevarate, cu barbete sanatoase care sa le duca pana la 3-4metri, asta pentru ca nu este sezonul pentru asa ceva, dar cu siguranta va gusta si aceste placeri carnale, dar toate la vremea lor.

Saltata pe Mann's de 15cm si jig de 10g de la buza nuferilor.

Lanseuri: Sistemul de franare centrifugal IVCB-IV este prevazut cu 4 ciocanele. Dupa prima iesire, mi-a dat impresia, ca inclusiv pe setarea minima mulineta poate mai mult. Pe setarea minima eram atat de “profi” in lanseuri, incat foarte dificil ma intalneam cu peruci, cu un control minimal sau chiar zero asupra tamburului. Sigur mulineta poate mai mult, asa ca Razvan imi da o idee… “Scoate-i un ciocanel dinala… iti dau eu linkul de pe Avail!”. Zis si facut, de indata ce am ajuns acasa de la botezul mulinetei.

Prima iesire cu MGX si uite ce se intampla la ultimul lanseu:)

Am scos doua dintre ciocanele… imi parea mai logic decat unu, cel putin pentru a pastra o farama de simetrie. Buna alegere am facut. Intradevar nu ma mai pot apropia de reglajul minim al franei centrifugal, dar pot seta mulineta in asa fel incat sa pot lansa mai departe si mai degajat. M-am reindragostit!

Am lansat inclusiv jerkbaituri soft (fluke-uri) de 10-15cm nelestate fara prea mari probleme.

Bass pe masura nalucii - sa speram ca nu si a priceperii

Lanseaza perfect cu orice-i dau pe la botic. De la gume de tip jerkbait de 8-10cm pe carlige  off-setTrokar nelestate, pana la Mann’s-uri de 15cm pe jiguri de 10-14g. Cele din urma sunt foarte voluminoase si se infraneaza in aer datorita formei. Problema este ca se infraneaza neregulat, creand probleme in lanseu. Dar dupa una doua ajustari, si un Mann’s poate fi tinut sub control. Ba mai mult am lansat si Slidere de 12cm si Skinnere de 15cm de la Salmo cu ea,la fel, fara probleme.

Frana: Nu pot sa va spun cu exactitate cat de puternica este frana, neavand timp sa o evaluez cu precizie elvetiana, dar dupa primele incercari pare mai puternica decat cea a Daiwei Sol, Daiwei Fuego sau a Shimano Curado 51E, ceea ce pot spune ca pentru o mulineta “de jucarie” este mai mult decat impresionant. Cei de la abu spun ca frana poate fi stransa incat sa duca 12lb (5.45kg). Cred ca duce fara probleme atata.

Extrasa dintr-o padure scufundata - frana a facut fata cu brio

Cu Boca: Dupa cum am precizat si mai sus. I-am schimbat si rulmentii de la tambur. Nu vreau sa exagerez, dar intreg ansamblul merge mult mai fin, fapt ce poate fi confirmat si de alti colegi de club. Nu doar ca merge mai fin, dar lanseaza mult mai degajat, si cu siguranta cu cativa metri mai mult decat cu rulmentii de fabrica. Candva, in viitorul apropiat, vom face si evaluarile necesare pentru a stabili cu cat mai departe . Am uitat sa precizez ca pinul care tine rulmentul blocat pe tambur nu este cel mai rezistent, iar daca nu aveti grija sau uneltele adecvate puteti sa-l rupeti foarte usor. De aceea, chiar daca aveam rulmentii de mai bine de 2-3 saptamani, a trebuit sa astept dupa unealta adecvata pentru a purcede la schimbarea acestora.

Tool-ul

Concluzii: Concluziile pentru mine sunt simple. Chiar daca am tremurat 2 saptamani pana sa o tin in mana, este peste asteptari. Mult mai bine inchegata decat m-as fi putut astepta. Lanseaza tot ce-mi poate trece prin cap pentru o partida de salau, stiuca, avat sau bass. Tamburul este suficient de incapator pentru un fir textil sanatos, chiar la limita cat sa nu fie nevoie de backing pentru a umple tamburul. Acum ca vi-am impartasit aceste informatii picante pot in sfarsit sa dorm linistit si sa nu ma mai agit prea tare:).

“ Mergem Tibi ! “ a fost raspunsul meu , a lui Doru si a lui Andrei. Au urmat cateva informari si consultari privind echipamentul si nalucile necesare, bugetul , necesarul logistic, am stabilit locul de intalnire dupa care nu ne-a mai ramas decat sa asteptam ziua plecarii. Cele cateva zile ramase pana la plecare au parut desul de lungi dar au trecut. Intalnirea s-a facut la Arad de unde grupul nostru avea sa plece a doua zi dimineata inspre Ungaria. La plecarea din tara la noi era vreme destul de faina, cu cer senin si cateva grade peste zero insa dupa granita vremea era alta, frig, termometrul masinii indica in jur de 3 – 4 grade cu minus, ceata si multa umezeala. Dupa un drum de cateva ore iata-ne ajunsi in locul cu pricina.

Nici aici vremea nu era mai buna, temperatura era de 0 grade iar ceata deasa avea sa persiste toata ziua. Dar nu-i nimic noi am venit la peste, nu conta vremea.
Ne-am dezmortit repede, am schimbat hainele de drum cu cele de pescuit si in asteptarea ghidului am trecut rapid la pregatirea echipamentului. Am luat permisele dupa care ne-am indrepta spre lacul cu Bassi .

Lacul era destul de mare, cu malurile pline de vegetatie si pontoane pe care localnicii si-au construit minicase de vacanta. Urma sa pescuim doar de pe mal, in cateva zone alese de catre ghidul nostru. Ceata era deasa, cu vizibilitate de 50 – 60 metri insa noi am trecut repede la treaba cu gandul la primul atac.

Desi asteptam un Bass primul peste avea sa fie o stiuca, pe care am eliberat-o rapid, asistat de noul meu prieten, cainele ghidului.

Linistea lacului era intrerupta des de atacurile brutale ale Basiilor care rapeau cu o viteza si forta incredibila, iar eu eram in ceata si la propriu si la figurat intrucat desi am schimbat o gramada de naluci nu reusam sa pacalesc nici un Bass. Fara sa-mi pierd speranta aleg o naluca ciudata pe care cu siguranta foarte putin s-ar incumeta s-o cumpere daramite s-o mai si foloseasca. O agat in bat si o lansez repetat in larg .

Mulinam cu viteza variabila si recuperam in reprize cu pauze de cateva secunde bune intre ele incercand sa pacalesc astfel vreun Bass. Atacul acestuia avea sa ma ia putin prin surprindere, intrucat ma asteptam sa apara pe recuperare, sub forma unui soc brutal, intrucat cu cateva minute mai inainte am avut ghinionul sa resimnt un astfel de atac, gata sa-mi zmulga lanseta din mana iar eu am intepat in gol.

De data asta pestele a atacat naluca pe pauza eu resimtind doar un “tac” anemic. Am intepat puternic, moment in care am simtit cum ceva la capatul firului bloca, ca un butuc, naluca. Este greu de descris ce-am simtit pe moment, forta cu care acest peste se lupta este incredibila depasind cu mult asteptarile mele. Scutura cu putere din cap, incercand sa se elibereze si refuza sa vina spre mine.
Am blocat tamburul mulinetei cu mana, fara sa-i dau fir deloc si am inceput sa pompez in forta. In final peste avea sa cedeze iar eu m-am trezit in fata cu un exemplar superb de cca. 2 kilograme pe care cu emotie l-am ridicat la poza. Era primul meu Bass.

Va urma…

Normal aveam programata iesirea pentru ziua de luni, dar avand in vedere ca a plouat si a fost vreme urata am amanat-o putin. Si ce bine am facut.

Marti cand am verificat din nou vremea, am observat ca miercuri urma sa fie soare si 16 grade, asa ca am decis sa ies la peste. Am ales ca locatie acelasi rau din articolul precedent …Rock River, insa din pacate odata ajunsi acolo am constatat ca era foarte mare si tulbure.

Dupa vreo 4 ore de pescuit aveam o marlita prinsa. Am decis asadar sa cautam altceva prin apropiere. Am deschis telefonul, Google Maps, si am dat de Victoria Lake…..un lac artificial cu o suprafata destul de mica.

Lacul e situat intr-un parc amenajat frumos, cu gazon, loc de gratar si banci de jur imprejur. La prima impresie nu prea imi oferea incredere. Parea mult prea domestic pentru capturile ce le vanam. Apa era destul de mica pe malul unde am parcat masina si era foarte limpede.

Dupa primele cateva lanseuri insa, am inceput sa simt ca sunt in America

Nu am pescuit decat vreo 3 ore, timp in care bassii atacau ca disperatii. Va las in compania capturilor acelei zile.

Pe finalul zilei am dat si de un card de small-mouth. Forta acestor pesti e incredibila, oferindu-ti niste drilluri de neuitat.

Salutari din SUA,
Micul Bassar

Odata stabilit in Chicago, nu-mi mai gaseam linistea, trebuia sa ies la pescuit. Am inceput sa discut cu cei de acolo si intr-un final solutia a aparut.

De indata ce am aflat locatia si ziua locului unde urma sa ma duc la pescuit am inceput sa visez noaptea drilluri si sa imi petrec ziua gandindu-ma la acelasi lucru. Sfarsitul de saptamana parca nu mai venea. Nu a trecut o zi fara sa verific prognoza meteo, cotele raului pe care urma sa mergem si noutatiile ce tineau de pescuit. Pe scurt, eram fript.

Avand in vedere ca nu mi-am putut aduce mare lucru din Romania, decat doua lansete, 3 mulinete si o trusa minuscula cu niste naluci, am fost nevoit sa fac o lista si sa merg la unul din magazinele Cabela’s din Chicago. Aveam la mine 300$ care dupa calculele mele de acasa imi ajungeau sa imi cumpar strictul necesar pentru un pescuit la destinatia aleasa.

Odata ajuns acolo, nici nu s-a oprit bine motorul masinii si eu deja ma uitam gura-casca la bassboat-urile extraordinare din toate punctele de vedere….chiar si financiar.
O barca frumoasa era in jur de 18000$ ,cam mult pentru buzunarele mele momentan, asa ca scutur din cap, ma dezmeticesc si intru inauntru.

La intrarea in magazin erau 4 persoane , angajati ai magazinului care imparteau pliante si te tineau la curent cu reducerile actuale. Am petrecut vreo 5 minute acolo dupa care am mers la sectiunea de pescuit care era cam de marimea magazinelor Metro de la noi. Eram entuziasmat ca un copil , dar in acelasi timp socat de organizarea impecabila a magazinului. Totul era la locul lui, aranjat in asa fel incat sa nu scapi nimic cu privirea….un magazin de nota 10.

Am petrecut cateva ore bune prin magazin pana m-au luat prietenii de mana si m-au dus la casa sa platesc. Adevarul e ca mi-am luat strictul necesar si m-au oprit la fix.

Ora 00:30 ma gaseste aranjand pe naluci in truse. Totul era imprastiat pe jos exact ca inainte cu o zi de concursurile din tara, singurul lucru care lipsea din camera era fratele meu.

La ora 3:30 a sunat ceasul, iar la 4 eram deja in masina gata de plecare. Au ajuns toti si am inceput sa ne indreptam catre Rock River in Rockton, aproape de granita cu Wisconsin.

Am ajuns acolo pe la 6:30, era intuneric bezna insa pana mi-am montat mulinetele pe lanseta si pana am mai dat o gluma-doua s-a luminat. Mi-am luat trusa in spate si am plecat in cautarea pestelui. Drillurile si intepaturile din putinele ore de somn de azi noapte urmau sa devina realitate.
Raul avea in jur de 60 metri latime, cu o apa neagra si extrem de limpede, iar peisajul de toamna te dadea pe spate. Padure aproape pretutindeni, multi copaci cazuti in apa si plin de vegetatie pe maluri.

Ce mai, un rau destul de greu de abordat de pe mal! Neavand rabdare exact ca si colegul meu de club, Andrei, m-am strecurat printre niste copaci si am dat cateva lanseuri….Nici un atac!….Nu era locul pe care il cautam asa ca am luat-o la pas prin padure.

Am mai pescuit in cateva locuri unde la fel nu avusem niciun atac pana am ajuns in curtea unei case (de vacanta). Locul era perfect, foarte usor de pescuit, cu spatiu deschis si multi copaci in apa. Am dat putin la spinnerbait, dupa care am luat celalalt bat echipat cu un Rapala Shad Rap. La al doilea lanseu, dupa o serie de jerkuri rapide, am simtit o lovitura puternica.
Intep frenetic si mulinez repede, curios sa aduc pestele la mal sa vad ce este. Dupa cateva secunde misterul dispare, pestele executa o saritura cu totul afara din apa….era small mouth bass si nu era foarte small .

La fel ca si in orice echipa mi-am sunat colegii care abordau alte locuri ale raului si le-am dat vestea. In scurt timp au venit si ei in locul respectiv si au mai urmat niste capturi si evident cateva rateuri. Bassi raspundeau foarte bine la prezentari agresive. Am reusit sa mai culeg cativa din locul acela dupa care am decis sa merg mai departe.

Pe la 2 dupamasa ne-am unit la masa la niste gratare si imparteam pareri. Nu eram foarte multumiti si eram siguri ca se poate mai bine. Dupa o masa sanatoasa ne-am reluat activitatea si am luat-o in cealalta parte de rau. Am mai prins niste basi si o marlita dupa care imi suna telefoul. Erau baietii, gasisera un loc de care au auzit de la niste prieteni care ne-au recomandat raul respectiv. Acolo ne-am si petrecut cealalta parte a zilei, nu foarte lunga de altfel.

Aici am avut cativa bassi de 4-5lbs, de care daca nu trageai ca disperatu nu aveai nicio sansa sa-i scoti din crengi.

Una peste alta am avut parte de capturi frumoase si m-am luptat cu rapitorul pe care din pacate nu il avem in Romania si care iti poate oferi o partida de pescuit pe cinste.

Seara am fost nevoiti sa ne intoarcem fiecare la casele noastre sa facem noi planuri si pregatiri pentru iesirile ce urmeaza si cu care evident va voi tine la curent. Pana atunci insa, va doresc multa sanatate si fir intins!

Acum ca am indreptat lucrurile sa revenim la relatarea evenimentelor de a doua zi cand echipele au intrat montate sa recupereze handicapul de puncte din prima zi iar altele sa conserve rezultatul din prima mansa. Dupa cum am povestit in prima parte, echipa de pe primul loc a primit un punct, locul doi 2 pct s.a.m.d. , astfel incat echipa care strange cele mai putine puncte castiga, aici pot spune ca am gresit deoarece nu mai contau cele mai mari stiuci din cele 2 zile ci doar cele mai mari 5 din ziua respectiva.  Astfel cateva echipe au intrat demotivate in mansa a doua.

Dupa prima zi clasamentul arata asa :

Mansa a doua trimite toate echipele in incinta cu apa mai limpede unde pescuitul mai tehnic ridica cateva probleme, acestia fiind nevoite sa schimbe radical modalitatea de abordare. Stiuca se incapataneaza si nu arata interes fata de nalucile concurentilor, acestea nefiind prezente pe canalele perimetrale dar nici pe cel central sau cel putin nu cele mari.

Undeva la mijlocul mansei mai multi concurenti se strang si hotaresc sa schimbe startegia.

Dupa aceasta scurta sedinta acestia hotaresc sa paraseasca incinta de concurs si se retrag acolo unde au pescuit in prima zi si unde se pare ca stiuca era retrasa. Au mai ramas in concurs doar echipele care aveau sanse la titlul suprem.

Nici  echipa care ocupa locul 1 dupa prima mansa, dupa primele 2 ore inca nu prinsese nimic, totul parea plecat de acasa.

Facem o tura completa de balta si constatatm ca stiucile nu raspund la momelile prezentate, cel putin nu inca. Dupa ora 11 incep sa apara, acestea fiind prezente in vegetatie, pe apa mica, la baza stufului si in cazul stiucilor (mici) pe fundul canalului, atacurile survenind pe cadere. Finalul de mansa gaseste doar 4 echipe cu 5 pesti prinsi, astfel clasamentul de a doua zi arata asa:

Festivitatae de premiere are loc in cadrul hotelului „Ultima Frontiera” deoarece noapte a venit foarte rapid peste noi din cauza trecerii la ora de iarna, castigatorii savurand cu adevarat locul ocupat in cadrul concursului.

Locul 1 : Liviu Trifina si Sandu Bogdan

Locul 3 : Victor Oana& Dop Jenica

Locul 2 : Bogdan Gherman&Stef Ionut

Captura de 94 cm : Stefan Marius & Giurgiuca Adrian

Final de concurs, relaxarea se instaleaza si incepe distractia mult asteptata de toti concurentii. Felicitam cu un clasic „La Multi Ani !” unul din concurenti, cu ocazia onomasticii acestuia si bautura incepe sa curga, socializarea fiind la ea acasa.

Concluziile concursului „Best 5 Pike” sunt urmatoarele:

• la anul concurenti vor concura la liber in cele 2 incinte, fiecare echipa pescuind unde crede ca poate gasi stiucile mari
• Vor conta doar cele mai mari 5 stiuci in cele 2 zile de concurs, nu vor mai exista clasamente intermediare, astfel incat toate echipe pot avea sanse de castig pana in ultima clipa.

Clasamentul final arata asa:

Sa ne revedem la anul cu bine!

Odata ajunsi veselia din rapida se transfera pe mal si ca la orice competitie care se respecta s-a cantat imnul Romaniei in timp ce se descarcau bagajele in cinstea „barbarului de Silvan”.

Cazarea o facem rapid si curiosi din fire, mergem sa vedem ce ofera locatia, sa vedem daca stiucile mai sunt acolo, daca raspund si la ce raspund mai bine. Atacam un canal cu apa limpede si bine oxigenata , unde prinsesem destul de bine si la celelalte competiti la care am fost, cu deja clasicul spinnerbait, dar surpriza, canalul era deja pescuit de unul dintre concurenti, Dan Popa, care ne spune pe un ton firesc, am intepat deja 50-60 de stiuci, nu stiu daca mai prindeti ceva aici. Incercam dar totul era distrus…………, vestea se duce repede catre administratorul complexului, acolo urma sa aiba loc o filmare, totul a fost compromis.

Gasim puterea sa trecem peste acest incident destul de serios si incepem sedinta tehnica unde relatam modul de desfasurare a concursului precum si modul de punctare. Urmeaza o seara linistita cu mult vin si multa voie buna, fiind deranjata doar de acelasi concurent cu „aere de Urziceni” pufaind  trabuc in sala de mese crezandu-se „smecher”.

Mansa urmeaza sa inceapa la ora 9 dimineata cu toti concurentii intr-o incinta, urmand ca a doua zi sa pescuiasca toate cele 12 echipe in cealalta incinta. Clasamentul s-a intocmit pe baza celui din LRS, diferenta fiind ca au punctat doar cele mai mari 5 stiuci din ziua respectiva. In rest totul a fost la fel, cu punctaj la final de mansa locul 1 un punct, locul 2 doua puncte……, castigatori fiind echipa care are punctajul cel mai mic la finalul celor 2 manse. De prins s-a prins poate nu la fel de bine ca la Master sau Open , dar stiuci au fost suficiente, in prima mansa fiind masurate stiuci de 94 cm, prinsa de echipa Dan & Marius de la CLUUUJ.

O alta dintoasa de 87 cm a fost dornica sa apara in jgheabul nostru de masurare a fost prinsa de echipa Liviu & Bogdan.

Multe alte stiuci de 80 de cm au fost raspuns prezent in prima mansa la masurat, printre care si cea prinsa de Mihai & Adrian(Paco) .

Prima mansa care parca nu se mai termina aduce la final 10 echipe cu cei 5 pesti prinsi, lungimea totala a acestora fiind intre 363 – 315 cm. Odata terminata mansa fugim repede pe celelalte incinte sa prindem ceva , viata de arbitru fiind foarte greu de suportat din punct de vedere al unui concurent de competitie. Lansam in loc sigur si in nici 5 minute apar primele stiuci , astfel incat ne stingem pofta facuta de concurenti in timpul mansei.

Intunericul ne trimite acasa unde ne asteptau concurentii cu rezultatele primei manse. Ne cerem scuze si disparem sa intocmim clasamentul primei zile acesta dandu-ne sperante pentru ziua de maine. Se prinsesera stiuci de 94, 87, 86, 80 si multe de 70 si ceva de centrimetri. Tot ce conta pentru multi dintre concurentii aflati la acest concurs este ca erau acolo, in mijlocul evenimentelor. Seara la masa se fac strategii se stabilesc obiective clare, care musai trebuiau atinse. Voi revenii cu ziua de Duminica si premierea. O seara buna !

Robert Boanta, Out !

Pentru continuare si rezultate finale: BEST 5 PIKE. Partea II

Greutatea lui Zoli, proprietarul barcii si totodata prieten de o viata, lui Zsoli fratele meu, impreuna cu gabaritul meu, care intre noi fie vorba este intr-o ascendenta continua in ultima vreme, aducem linia de plutire a barcii aproape de nivelul ”poate da, poate nu”. Zoli da cheie si ajungem cu bine pe locul de campare rezervat cu o luna inainte, in codru si totusi nu ca la codru…… in sensul romanesc al cuvantului.

Bagaje, bagaje si iarasi bagaje...

Pe malul lacului, jur imprejur, punctele de campare numerotate, amenajate cu locuri pentru foc si corturi, curatenie exemplara. Apa lacului de un cristalin incredibil, fund stancos si cu un brau de plante  acvatice submerse pana la vreo 30 de metri distanta de la mal. Locuri ideale pentru bassi de orice natie si marime. Ca mai ales pentru ei am venit, desi lacul mai tine pastravi maronii, curcubei si de lac, crappie, crap etc…

Incercam sa facem un remake al partidelor, facute cu multi (prea multi) ani, pe lacurile de pe meleagurlile natale: Tarnita, Belis, pe o apa asemanatoare ca si conformatie, dar care se afla la sapte mii de kilometrii distanta de clenii, pastravii si lostritele ardelene.

Un altfel de Belis, fara vile,gunoaie si manele... da, exista.

Cautam amintirle acelor sentimente, vise, intamplari din adolescenta, pe care le-am trait impreuna si acum par a disparea in ceata vietii.

Aranjarea locului, ce ne va gazdui patru zile, nu a durat mult, cel putin fata de cate lucruri am carat dupa noi. Binenteles, nu ne-am apucat de treaba fara combustibilul necesar in asa zile toride de august, adica cate o bere rece, scoasa din gheata, ce promitea prin sticla aburinda: racoare si voie buna. Tabara era gata.

Eu,deja fixam mulineta noua pe lanseta imprumutata de la Zsoli (un Sheakespeare Intrepid IM7 Titanium medium/fast care m-a impresionat placut) cand soarele se apropia tot mai mult spre varfurile muntilor Cushetunk, ce inconjoara lin valea imensa in care ne aflam… Nu aveam nevoie de prea multe cuvinte niciunul dintre noi, stiam… it’s time. Si cum malul celalat intodeauna pare ca promite mai mult si mai mare, stiti si voi senzatia cred…. ata, adica blana spre un pinten indepartat, de unde am hotarat sa incepem a peria imensul luciu.

Ground Zero

Desi inainte de plecare l-am convins pe Zoli sa treaca pe la magazin si sa cumpere vreo doua duzine de “shiners”, pestisori cu care am avut oarece succese altadata pe acest lac, montate in montura a’la Tarnita, totusi obisnuinta (sa-i zic lene?) de acasa m-a impins sa nu ma mai chinui cu tragerea lor pe montura, ci sa fac deschidera cu hoochie de 3″ pe cap de 3,5g. Dat fiind apa ca lacrima, culoarea shad, cat de natural posibil…

Cu ocazia asta am vrut sa si testez daca E51 chiar merita laurii, atat de aclamati de unii grei in materie, in a arunca greutati mici. Mai ales ca ceilati dadeau la spin, aruncarile lor concomitente avandu-le ca reper. Cu totul ca reuseam lansari aproximativ egale ca lungime, ca ei, nu eram multumit pe deplin, mulineta scartaia si nu dadea randament maxim…. Nu credeam pana atunci cat de grav o poate afecta apa sarata cu care i-am facut “rodajul”, efectiv era plina de cristale de sare pe dinauntru. Plus ca nu aveam la indemana decat mono, care nu mi-a placut deloc cum presteaza pe baitcaster.

De atunci mulineta a ajuns in forma maxima, multumit unei curatari si gresari adecvate, dar asta e alta poveste.

Shimano Curado E 51

Ce sa zic, la prima aruncare aveam atac, la a doua peste. Un bass negricos se lupta cu inversunare sa scuipe naluca, introducand in repertoar toate trucurile. Unghiul firului cu apa a devenit zero cu o viteza ametitoare si a urmat primul salt, condimentat cu scuturari de cap frenetice. Pana la barca a mai executat cateva salturi si sprinturi laterale si nu s-a lasat nici cand a ajuns aproape. Pana la urma s-a predat, parca  priza clasica de mandibula l-a linsitit… stia ca se intoarce de unde a venit.

Primul musafir.... hi !

...bye !

Am tatonat buza vegetatiei submerse, dinspre adanc si cam la trei aruncari aveam atac, mai ales pe cadere si in apropierea fundului. La Zoli nimic, a fost prima data cand guma surclasa momeala naturala fara echivoc.

Zsoli, fratele meu este un voblerist convins, se uita la gumele mele cu suspiciune cand le-am cumparat. Dar incet incet incet au inceput sa vina intrebari timide dinspre cei doi: Mai ai din astea? Vreau sa incerc si eu.

Desi Zsoli la voblere a avut cateva atacuri explozive la propriu, pestele sarind din apa din viteza atacului, frecventa atacurilor nu se putea comapra. Gumele au triumfat.

Problema noastra era ca nici bluegill-ul nu statea cu dintii in san, tot mai des ne trezeam cu naluca fara coada. Si cum nu aveam la mine doar doua plicuri de gume, repede o poza cu gumele si email la verii (ei nefiiind pescari, sa stie dupa ce anume sa scormoneasca in mormanele de gume), ce trebuiau sa soseasca a doua zi, sa treaca pe la noi si sa mai aduca provizii siliconice.

Nu erau mari, dar se luptau vitejeste...

Au urmat alte trei zile cu bassi din ambele specii, largemouth si smallmouth, care parca se intreceau in maestria lor de a scapa din carlig si nu pot sa va zic care era mai indemanatic… Si unii si altii ne lasau destul de des doar cu buza umflata, dupa niste sarituri fantastice. Era un spectacol de neuitat.

Un smallmouth simpatic...

Patru zile cu basi, padure cu licurici, acompaniati de cantecul asurzitor al cicadelor, foc de tabara, chitara, cantece, bere rece, scufundari in apa cristalina, glume, discutii, teorii…. Si, bineteles, in primul rand: frati. Pentru ca pescuitul nu poate fi defintit doar prin lanseta, fir, carlig si peste… Poate insemna multe… frate revazut dupa multi ani, prietenii regasite, intamplari ce devin amintiri comune in sufletele noaste, cum trecera timpului le innobileaza.

Seara, la povesti

Si acum stau in camera mea, la etajul doi al unui bloc murdar (nu este izolat inca ) si scriu: a fost  vara, a fost un vis devenit realitate, a fost Round Valley, New Jersey.