Am luat cu mine o singura lanseta un Avid UL custom made de 6′6” de din doua bucati pe care am echipat-o cu inele Titanium SiC. Mulineta, un Shimano fara pretentii pe care am pus un mono no name luat la repezeala dintr-un magazin local.

Lansete custom, mulineta fara pretentii, pastrav indigen - agresor de rotative.

Rotativa da! Vobler ba!

Neavand un echipament potrivit pescuitului pentru ape de munte, aici ma refer la cizme cu pantalon de neopren sau la mai moderna salopeta respirabila, waders, am fost putin intimidat ca sa nu spun speriat de gandul ca va trebui sa pescuiesc din apa. Fiind o apa de munte cred ca nu avea mai mult de 8-10 grade.
Dupa un drum lung am ajuns intr-un sfarsit la locul care avea sa-mi ramana intiparit in memorie atat pentru frumusetea si salbaticia deosebita cat si pentru abundenta de pastravi si dozele de adrenalina care imi inundau corpul ori de cate ori aveam un atac sau un cioc asa de control.

La anu vei fi mai mare!

Am decis sa incep cu o rotativa , am incercat mai multe modele si m-am oprit la un Panther Martin, o naluca pe care nu o folosesc foarte des dar in care am destula incredere. Dupa primul lanseu efectuat cu destul de multa dificultate din cauza vegetatiei dense de pe maluri am avut un prim atac finalizat cu capturarea mult asteptata a primului pastrav, un indigen sub dimensiune pe care l-am eliberat dar care mi-a confirmat cele auzite. M-am hotarat sa infrunt apa rece si nu-mi pare rau, in circa doua ore am reusit capturarea a inca 8 exemplare absolut superbe eliberate toate.

Numaru' 8 e cu noroc.

A doua zi scenariul s-a repetat: apa extreme de rece, am incercat cateva modele de voblere dar fara rezultat. Revin la rotativa si incepe festivalul capturarii pastravilor. De aceasta data nu le-am mai tinut socoteala. Am prins exemplare si mici si mari. Atacurile au venit indiferent de modul de recuperere atat din locurile clasice de panda cat mai ales din locuri in care nu as fi crezut ca se poate adaposti vreun peste. A treia zi nu a fost la fel de bogata in capturi, dar nu ma pot plange in schimb am avut o sumedenie de atacuri false si de urmariri.

Brrrr!

Una peste alta m-am indragostit iremediabil de acest peste si drept urmare am decis sa-mi achizitionez echipamentul adecvat, sa-mi construiesc o lanseta mai scurta si nu in ultimul rand sa ma intorc anul viitor mai motivat si mai pregatit.

Sapca face diferenta!

]]> http://www.wsbteam.com/povesti-cu-pesti/pastrav-prima-confruntare/feed/ 6 http://www.wsbteam.com/jurnal-de-concurs/6-din-26-cupa-e-s-t-baracuda-minjesti-2010/ http://www.wsbteam.com/jurnal-de-concurs/6-din-26-cupa-e-s-t-baracuda-minjesti-2010/#comments Thu, 26 Aug 2010 07:00:54 +0000 Stefan http://www.wsbteam.com/?p=1875 Singura etapa de biban a acestei editii de campionat a luat sfarsit. Cu efective reduse ( Boanta in concediu si Mihuta dezactivat din motive tehnice), cu o zi jumate de antrenament intr-un singur om (Giani), ne asteptam la o lupta grea. Inegala oarecum, daca ar fi sa ne raportam la zilele de antrenament dedicat ale celorlalte cluburi.
Tocmai din acest motiv am decis sa intram vineri, in preziua concursului, pe suprafata de apa ramasa libera. Impreuna cu Doru si cu Andrei, infruntand un vant de 26 km/h, am pescuit mai bine ce sapte ore pe valuri de aproape un metru, am cules informatii relevante pentru a doua zi, in special in ceea ce priveste localizarea bancurilor de bibani, atat pe verticala, cat si pe orizontala.

Grupele ne impart oarecum inegal: Andrei cu Giani urmau sa intre pe sectorul B, iar noi, toti ceilalti, urma sa ne canibalizam in celalalt sector.

Prima mansa

Sectorul A

Dimineata la plecare concurentii se despart in doua: WSB+ Cristi Anghelina pleaca spre ferma, intre timp ce toti  ceilalti invadeaza platoul din fata locului
de campare si a pontonului. In primele ore ale diminetii ii gasim in apropiera malului, pe apa de aproximativ doi metri. Avem la dispozitie cateva zeci de minute de activitate, extrem de pretios, in care culegem fiecare ce putem, dupa care se taie. Odata cu ridicarea soarelui, pestii de muta spre larg, in  ape de 2,5-3 metri, parca mai rasfirati, mai apatici, obligandu-ne la un pescuit de rabdare, cu ancorari succesibe pe mici suprafete de apa, schimband tehnici si adancimi de prezentare. Finalul de mansa ne gaseste cam asa:
locul 4……….Stefan Tudose, cu 25 de pesti
locul 6………..Adi Spiac, cu 21 de pesti
locul 12………Alex Spiac, cu 15 pesti
locul 14………Doru Somesan, cu 14 pesti
locul 20 ………Bogdan Cheta, cu 6 de pesti

Sectorul B

Motivat, Andrei incepe in forta, punctand cu 15 bibani la prima ancorare, dupa care, practicand un pescuit de tatonare, in care scana suprafete mari cu ajutrul unui deep diver, localizeaza si prinde biban dupa biban, finalizand mansa cu 31 de pesti punctabili, care il propulseaza pe primul loc la el in sector. La fel de motivat, dar poate mai putin norocos, Giani reuseste sa captureze 17 bibani frumosi, care il pozitioneaza pe locul 5.

Mansa a doua

Sectorul A

Dezavantajat de lipsa unui motor mai puternic, Andrei nu reuseste sa se pozitioneze bine pentru valul de dimineata, ghinion care il urmareste toata mansa, finalizand cu un numar de doar 8 capturi, suficiente doar pentru locul 14, surclasat de Giani, care cu acelasi numar de pesti, dar cu 16 centimetri in plus, se claseaza pe locul 13 in mansa.

Sectorul B

Mansa a doua este dominata copios de catre Doru Somesan, care incheie pe primul loc cu 38 de pesti, realizand si recordul de mansa al etapei. E|ste urmat pe locul doi de catre Bogdan Cheta care, intr-un excelent comeback, puncteaza cu 30 de bibani. Cu 13 pesti, ma clasez pe locul 7, urmat de 8 de Adi cu 11 pesti, in timp ce pe locurile 9-10 se claseaza Alex, cu 10 pesti si 215 cm, la egalitate perfecta cu Mircea Ciobanu.

Un concurs greu, cu rasturnari de situatie, la care baietii nostri au tras tare, incercand sa depaseasca handicapul generat de lipsa antrenamentelor.
Iata cum ne situam la finalul celei de a doua manse, in clasamentul general:
Stefan Tudose………..locul 5
Adrian Spiac………….locul 9
Doru Somesan……….locul 11
Andrei Sava…………..locul 12
Giani Tatu…………….locul 16
Alexandru Spiac…….locul 21
Bogdan Cheta……….locul 22

De mentionat performanta lui Sabin, care dupa ani de competitie in care a fost pe rand vicecampion national, campion  national, campion mondial, precum si o gramada de clasari pe podiumurile de etapa, rupe lantul si reuseste sa se claseze pe primul loc intr-o etapa de campionat . Felicitari, Piratule!

Una peste alta, finele celei de a treia etape ne gaeste cu sase din noua masteri, clasati in primii 26:
Doru Somesan…………locul 4
Adrian Spiac…………..locul 12
Stefan Tudose…………locul 15
Giani Tatu………………locul 16
Andrei Sava……………locul 22
Alex Spiac…………….locul 23

Urmeaza Belisul, cu apele lui limpezi si capricioase de o fata batrana.

P.S.
Am avut surpiza placuta sa descopar o noua naluca supla pentru biban: Cabela’s Action tail grubs, de 2 inch. Disponibila intr-o larga paleta cromatica, seria de gruburi Action Tail este disponibila in doua variante:
Single Tail, grubul clasic, cu un singur apendice si
Twi  Tail, grubul cu doua cozi, care adauga un plus de vibratie in prezentare.

Rindurile de fata nu vor continua cu o clasificare si o detaliere a acestor naluci, deoarece sint convins ca sint indeajuns de cunoscute in rindurile pescarilor de rapitor, ci se doresc a fi un fel de expunere a parerii personale despre acest pescuit.Totodata, as vrea sa mentionez ca fac acest lucru din pozitia unui incepator in domeniu, nu dau sfaturi, nu trasez cai de urmat, ci vreau sa povestesc citeva experiente personale din acest gen de pescuit. Asta pentru aceia care au situat orgoliul de pescar in cele mai sensibile locuri ale sistemului nervos central.

Asadar sa ne intoarcem putin in timp, in urma cu vreo 12 ani. Pe atunci, prin magazinele de specialitate au inceput sa apara voblerele, aceste naluci atit de prinzatoare. La preturi destul de mari puteai sa-ti cumperi un Rapala sau Niels Master. Marci cu rezonante finlandeze, pe care, avizi, ni le doream in trusa. Fericirea era foarte mare cind reuseam sa le achizitionam, si mai mare cind prindeam cu ele si se transforma brusc in tragedie cind reuseam performanta de a le propti in vreun butuc, sirma sau alte obstacole submerse… Si asa s-a nascut ideea de a ne confectiona singuri aceste jucarii…. Lucru destul de complicat, in lipsa posibilitatii de a afla informatii despre aceasta indeletnicire. In zilele noastre este simplu din acest punct de vedere, dai un click pe internet si gasesti multe informatii despre materiale pentru corpul woblerului, barbeta, sirma, rasini epoxidice…. Atunci, in urma cu vreo 12 ani, nu aveam alta cale decit sa testam empiric toate aceste lucruri…

Si uite asa, dupa vreo 6 luni de la aceasta initiativa eu si cu un amic, Ilie, aveam fiecare o trusa destul de consistenta de naluci facute in casa. Surprinzator, unele prindeau peste, altele nu. Erau forme ciudate, miscari ciudate, culori ciudate, la fel ca si mizgalelile stingace ale unuia care vrea sa se apuce de pictura….

Revenind in zilele noastre, ne confruntam cu aceeasi problema: woblerele noastre preferate sint expuse pierderilor majore din cauza agataturilor in obstacolele submerse. Desi oferta este mult, mult mai diversificata decit in urma cu 12ani, nu multi isi permit sa piarda fara remuscari 4 woblere la o partida de pescuit. Asta mai ales daca pescuiesti dedicat pe o anumita specie.

Si cum anul acesta a fost un an ploios, cu ape mai tot timpul tulburi, ce puteam experimenta mai bine decit pescuitul somnului cu woblere ?

Ideea prinsese radacini in mintea mea inca de anul trecut. In acest scop mi-am construit o lanseta pe un blanc St.Croix, cu ajutorul informatiilor primite cu atita amabilitate de la tinarul domn Andrei Sava. Din pacate, lanseta a fost finalizata la sfirsitul lunii octombrie anul trecut, asa ca nu m-am putut bucura prea mult de serviciile acesteia. Asteptam cu nerabdare sezonul cald, cind, plini de energie, pestii rapitori ai riurilor total nepescuit din vestul tarii, aveau sa-mi fie parteneri de neuitat.

Cind mi-am ales blancul, vroiam o lanseta cu actiune moderata. Stiam ca aceasta actiune este superba la lansetele din fibra de sticla. Totusi locurile in care pescuiesc:curenti puternici, agataturi, impuneau o lanseta care sa aiba si rezerva de putere si senzitivitate. De ce senitivitate? Tocmai pentru a sinti in timp util contactul cu obstacolul si pentru a stopa brusc naluca, dindu-i secundele necesare pentru a survola agatura. Ori fibra de sticla, fie ea si “s-glas”, nu cred ca ofera atita senzitivitate ca si un blanc de carbon. Dar aceasta este ceva subiectiv, ceva ce trebuia experimentat. Senzitivitate mare = lanseta mai rigida, actiune blinda pe virf = senzitivitate mai putina in blanc, hmm, o dilema,nu? Intr-un final am optat pentru carbon, marcat, poate, si de pierderile de woblere din trusa. Si acum pot sa spun ca nu imi pare rau.

Aflati intr-un moment de activitate maxima, din cauza apelor tulburi si a temperaturii mari, somnii ataca tot ceea ce misca. Fie ca este vorba de voblere cu profil minow sau cu profil crank, acestea devin tinta mustaciosilor, cu conditia ca acestea sa le fi prezentate cum trebuie si unde trebuie. Si cum vom sti cind aceste doua conditii sint atinse? Simplu, cind le vom indeplini, vom avea un somn in lanseta. Asta nu inseamna ca il vom si scoate. Poate ca da poate ca nu, mai ales daca avem un individ care n-a tinut deloc regim la viata lui…

Revenind la voblere, am observat ca cel putin acum, in sezonul cald, somnii sint mai atrasi de voblerele cu bile decit de celelalte, fara bile. Asta nu inseamna ca acestea din urma nu vor prinde somni. Insa cele cu bile, prin zgomotul caracteristic pe care il fac, dau mult mai usor posibilitatea pestelui sa repereze naluca.

Fie ca este Rapala, Lucky Craft sau Yo-zuri, voblerul potrivit la locul potrivit va atrage atentia pestelui. Si va asigur ca contactul acestor pesti cu voblerele are uneori efecte devastatoare asupra acestora. Ca si rezistenta, woblerele din plastic dur fac fata mai bine, insa surpriza cea mai mare vine de la woblere scumpe, de firma, care se depreciaza ingrijorator de repede.

Astfel Rapala Dives-To, de adincime, dupa contactul cu un somn de 17kg s-a ales cu flancul sting gaurit, interiorul inundat si din floating a devenit sinking. Lucru extrem de suparator pentru ca nu il mai pot folosi in locuri cu obstacole. Rapala FatGlassRap, dupa contactul cu citiva somni ,nu tocmai mici, ii lipseste cam o treime di vopseaua de pe corp, lucru trecut cu vederea insa, din cauza faptului ca si-a pastrat flotabilitatea.Yo-zuri, Lucky Craft, hmmm, nume cu rezonate exotice si preturi prohibitive, prinzatoare intr-adevar, foarte bine concepute, insa foarte slabe ca anduranta. Astfel la Lucky Craft ii sare vopseaua sau ochii inca de la primele pescuituri, nici Yo-zuri nu sta prea bine la acest capitol.

Asadar se ridica intrebarea: exista voblere ieftine si bune? Care sa tina la tavaleala si sa mai prinda si peste?

Curios sa aflu raspunsul la aceasta intrebare, am dat click pe sit-ul BassPro, la sectiunea naluci Hard bait. Si am ales citeva profile de voblere ratllin, cranck sau minow, care mi s-au parut mie mai potrivite.Toate sint facute in China, la comanda brandului BassPro. Acestea au ajuns in tara si, foarte curios, le-am testat. Pot spune fara teama de a gresi ca merg foarte bine, sint echilibrate corect si foarte bine gindite. Chiar daca sint facute in China. Nu sint ,va sigur, cu nimic mai prejos decit un Rapala, Lucky Craft sau Yozuri. Ba la capitolul anduranta, stau mai bine decit multe modele asa zis de firma…

De acest lucru m-a convins urmatoare intimplare: era intr-o duminica, in urma cu vreo luna si ceva, o dimineata superba putin umbrita de faptul ca Muresul era in usoara crestere si tulburare. Aveam de gind sa vizitez piata de hobby din Arad si apoi sa pescuiesc putin la plastice la salau, intr-un loc foarte aproape de centrul orasului, loc unde s-au prins bine salai in iarna.

Asadar mi-am luat cu mine lanseta pentru plastice, o lanseta medium cu actiune fast si cind am iesit pe usa m-am uitat peste umar, la rastel dupa lanseta de woblere…. Sa o iau sau nu si pe ea? N-o iau, ca azi dau dedicat numai pe gume. Zis si facut. Ma duc la piata de hobby, beau o cafea cu amicii, apoi sar rapid in masina si ajung in citeva minute pe locul vizat.

Nici bine nu cobor din masina ca o bataie puternica sparge curgerea apelor Muresului. Scot tacticos cutia cu gume si privesc citeva minute apa. In vreo 2-3 minute, am observat 5-6 rapeli. Pe sforul curentului, la vreo 20-30 m de mal. Avati. Unii atacau si in haita. Montez guma si lansez hotarit sa tatonez eventualii salai. Dupa nici 4-5 lansari, pleosc un avat face spactacol in fata mea la vreo 10m. Incep sa-mi trag virtual niste coape ca mi-am lasat lanseta acasa. Mai dau de vreo doua ori, ploesc, iar un atac violent de avat ma face sa-mi tresara inima in piept. Las cutia cu naluci de plastic si deschid rapid cutia cu voblere. Scot citeva modele de suprafata. Lansez, atac, rateu. Normal, lanseta fast, fir textil si frina strinsa. Destring frina, mormaind printre dinti cit de destept sint si incep sa lansez cu diferite voblere, din ce in ce mai atitat de o activitate predatoriala de suprafata, caracteristica doar locurilor mai putin umblate de prin salbaticia Vaii Muresului.

In spatele meu, unii trecatori se opresc sa priveasca panorama Muresului care curge lin la vale, iar altii, unii cunoscuti, ma intreaba daca merge ceva. Decid sa dau cu voblere ratllin. Incep cu Lucky Craft Lv 200 si apoi lv 500. Prinzatoare, dar nu atunci. Nimic. Schimb rapid pe Rapala jointed de 7 cm floating. Am un atac de avat pina in kil si ratez. As fi contiuat cu acel vobler, dar nu-l puteam lansa foarte departe, fiind un vobler foarte usor si fara bile.

Brusc o rapeala mai mare decit toate celelate de pina atunci tulbura apa mai jos de mine, la vreo 20 m. Ochesc in trusa un wobler liplles, de la Bass Pro, in care nu aveam prea mare incredere datorita prejudecatilor de genul “made in china”. Prejudecati la care voi renunta cit de curind. Lansez, voblerul se lanseaza foarte bine datorita bilelor si vibreaza marunt si des la cea mai mica tractiune. Nimic. Lansez din nou si recuperez voblerul, intersectind zona unde rapise balaurul de adineauri. Brusc un atac violent mai ca-mi smulge lanseta din mina. Intep usor, la violenta cu care m-a lovit poate nici nu era necesar. Avat imens, zic eu in gind.

Dihania vine usor catre mine apoi se lasa brusc pe fundul apei fara sa o pot opri. In acele secunde am realizat doua lucruri, si anume: primul, ca am in lanseta un somn enorm si, doi, ca am un leader care tine 8lb, doar mi-am propus salau, nu? Incerc sa-mi concentrez toata atentia pe fragilitatea leaderului si sa nu fortez.

Somnul sta asezat pe fund. Incerc usor sa-l clintesc. Nimic, parca este un butuc. Apoi se lanseaza intr-o cursa paralela cu malul cu intentia de as baga sub el. Un cunoscut care statea la povesti in spatele meu vrea sa ma ajute. N-are cum. Intind mina cit pot, incercind sa departez animalul de mal,cu degetul pe tambur cedind fir controlat doar cit sa nu rupa. Reusesc sa il tin sa nu se bage sub mal. Apoi face o volta larga, caracteristica somnului si vine din nou in susul apei. Cu o mina tin de lanseta si cu cealalta imi scot din buzunare telefonul si portofelul. Probabil v-a trebui sa intru dupa el.

Timp de vreo 10 minute, dihania s-a pendulat prin fata mea facind toate acele tertipuri caracteristice speciei: pune coada pe fir si scutura lanseta de parca ai racordat-o la 220 v, se lasa pe fund, face volte neasteptate, ce mai, un deliciu. Apoi dupa 10 min, pare ca slabeste. O sa intru dupa el, iar in mal stiu ca apa este cel putin pina in briu. Ma uit in spatele meu si vad ca se adunasera vreo zece oameni, unii facind prognoze daca il scot sau nu. Inghit in sec si cu o mina imi dau jos pantalonii, lasind pudoarea deoparte cind este vorba de asemenea captura. Fortez usor si pare ca vrea sa iasa sus. Speranta prinde radacini in mine, desi gindul la leaderul de 8lb nu-mi da nici o sansa sa-l scot. Brusc dihania se enerveaza de parca pina atunci s-a distrat doar si pleca in viteza spre mijlocul Muresului, in curent, singura figura pe care n-o incercase pina atunci. Amin, zic in gindul meu. De se pune pe lat in curent, adio. De parca mi-ar fi citi gindurile exact asta face. O presiune imensa imi indoaie legendul pina in cotor, in ciuda rezervei de putere a lansetei. Cedez fir metru dupa metru, constient ca sansele sa-l aduc inapoi scad odata cu fiecare metru de fir plecat de pe tambur. Viteza cu care pleaca creste incet dar constant….si pac firul imi ramine moale, o senzatie pe care n-am sa o uit multe sapatamini dupa aceea si atenuata cumva doar de capturile ulterioare.

Ca si o slaba consolare la capatul firului, voblerul Bass pro vine vibrind spre mine de parca nimic nu s-ar fi intimplat. Apare intact, fara vreo zgirietura sau paguba in corpul sau dur. Daca n-ar fi fost exclamatiile dezamagite ale asistentei ad hoc adunata in spatele meu, as fi zis ca totul s-a petrecut doar in imaginatia mea… Dar n-a fost asa…

Acum, dupa vreo doua luni de pescuit cu aceste voblere, pot afirma cu tarie ca, in preferintele mele, acestea ocupa un loc cel putin egal cu Rapala, Yo-zuri sau Lucky Craft si ca un brand renumit nu inseamna totul, atunci cind vine vorba sa-ti formezi o trusa cu naluci prinzatoare. Si da, le poti gasi la preturi mult mai rezonabile decit acelea cu nume cu rezonanta. Si mult mai rezistente…. dar, in fine, luati-o doar ca si pe o parere personala..

Pe la vreo 12.00 ma ia un chef nebun de peste. Sa nu ma duc singur, il sun pe Adelin. Nu poate, are ceva sefi pe cap. Urmatorul Sava, desi stiam ca e foarte putin probabil sa iasa la peste, fiindca el in ultima vreme nu mai viseaza decat pastravi si mai merge doar pe la cate un concurs. Nu vine nici el, normal, are treaba. Hai sa incerc si la Florin. Nu raspunde, probabil e iarasi in misiune de „pacificare”. :p

Astazi am chef sa pescuiesc cu ultimul bat adaugat la colectie, un G.Loomis BCR 803 GLX. De baitcasting, bineinteles. Ajung la balta si nu apuc sa dau zece lanseuri ca ma trozneste sec. Ii dau teapa din fundul gradinii, demareaza de vreo doua ori si nu apuca sa se dezmeticeasca bine din upercut ca o si gripez. Agatata chiar in varful ciocului, deci am convins-o, dar nu pe deplin. 18 lbs arata Boga. Rog un crapar, venit sa vada daca a cazut cineva in apa, sa imi faca o poza.

Imi revin in urma descarcarii de adrenalina, desi inca ma simt furnicaturi in bicepsul drept si plec mai departe. Locul e deja tavalit.
Intep cateva crengi scufundate ferm convins ca au fost atacuri. E clar, inca nu m-am obisnuit cu batul asta incredibil de senzitiv. Nu trece mult si ceea ce parea un alt atac de creanga se tranforma in dril. A luat-o ca o falfaire, insa e mult mai turbata ca prima. Nu dureaza prea mult si e in grip. Doar 7 lbs. Aaa, am stiut eu ca e mica.

Mai am cateva atacuri ratate si soarele cade sub liziera padurii, incepe sa se insereze. Sa incerc un loc si plec. Aleg o naluca in care am multa incredere si i-o servesc in marginea unui pom scufundat. O ia sanatos, fara sa mai stea pe ganduri si pleaca in forta in dreapta. Abia reusesc sa destrang putin frana sa nu im rupa din demaraj, ca stiucana se si baga pe sub tufele aplecate peste apa. Nu, pe asta nu am voie sa o scap. O intorc fortand lanseta la limita si stiuca pleaca spre larg. Trece inspre stanga si intra direct in niste crengi cazute in apa. Aoleu, sper ca nu se duce cu totul. Power Pro-ul de 20 lbs imi permite sa o extrag din crengi, se mai invarte de doua ori cu plecari in tromba si cedeaza in cele din urma. Gripul indica 20 de lbs si inca putin. Nu mult mai mare ca prima, insa mult mult mai hotarata sa nu se predea.
Apelez inca o data la crapari. Unul din ei ii spune celuilalt: „Noa, țâpă-ți tăte bețele în baltă și ia-ți unul din ăsta”.

In drum spre casa intru la alimentara si lovesc doua beri. Am nevoie de inspiratie in seara asta sa scriu pe blog.

Jonctiunea cu restul trupei o facem pe baraj, la calugar si caterinca se dezlantuie spontan. Sava arde niste bibani la jig in timp ce umfla barca cu pompa de picior. Spiac, neobisnuit de palid, e tacut si se resimte dupa party-ul din seara precedenta. Cornel se grabeste sa bage barca la apa desi il previn ca primii vor fi cei din urma, in clasament. Veselie si optimism. Pun si eu pneumatica pe apa si nu reusesc sa mai evit un rahat plutitor, vazut abia in momentul in care intra sub barca. Factorul antropic, imi spun, sper sa fie cu noroc !
Ceva mai incolo pe baraj niste ciudati, cocotati pe un fel de scaune, concepute parca pentru persoanele cu dizabilitati motorii, manuiesc niste prajini nefiresc de lungi. Sint antrenamente pentru finala Campionatului National de Stationar, zice cineva.

Fluier startul si o luam la goana nebuneste, cu 4-5 km la ora, spre locurile ochite din vreme. Astazi n-avem niciun cu Toreqeedo printre noi, asa ca zburam in formatie spre coada lacului. Doar Gigi o ia la visle intr-o parte, semn ca are ceva informatii secrete. Imi reamintesc ca a mormait el ceva despre partide cu mii de bibani, dar nu fusesem prea atent la el. Oricum nu erau experiente proprii, ci povesti auzite de la altii.
In prima ora de concurs, bibanii se inghesuie nesperat de bine la juvelnice, astfel incat incepem sa ne gandim deja la recorduri. Cat a prins ala atunci ? In cate ore ? Dar celalalt ?
Cadenta, totusi, parca nu e atat de buna. Ajungem la consens ca astazi e putin probabil sa batem recordul lui Spiac. Doar el tace, inca nerefacut dupa excesele extrasportive din seara precedenta. E cam pamantiu la fata.
Incepe sa se taie. Sava pleaca la plimbare. Nu sta mult pe urmatorul loc, se muta din nou si din nou. E bine, inseamna ca nu prinde. Spiac tace in continuare, bolnavicios de mult. Totusi prinde, asa beteag cum e. Alex a adoptat deja o pozitie lejera, cu picioarele peste bordul barcii, semn ca a inceput sa isi piarda din concentrare.
- Asta nu e loc de 5 ore, le spun celor din jur. Va las !

Plec in zona din stanga barajului. Vreau sa incerc un loc unde am prins bine de pe mal si nu se vede sa fie vreo barca. De la cateva sute de metri, vad ca un biped isi spala patrupedul tocmai in locul unde vroiam sa pescuiesc. Ajung mai aproape si zaresc si bateria de telescopice cu care cetateanul isi flancase locul de baie. Incerc in dreapta lui, in mal, dar nu prind decat vreo trei juvenili anemici si fitosi. E clar, trebuie sa caut altceva. Motorul insa nu mai vrea sa pornesca. E mort. Imi vine sa il arunc in balta, sa il fac structura, dar ma opreste speranta ca daca il mai las un timp poate isi va reveni. Nu, nu isi mai revine. Deci s-a zis cu cautarea altor locuri. In timpul asta baietii precis ii sparg….
Ma calmez dand la vasle spre singurul loc unde stiu ca voi mai ciupi cate ceva. Calugarul. Un card de bibanii hrapareti zapacesc cu frenezie maruntisul, chiar in pelicula, clipocind. Feeding frenyz, cum zice americanul.
In stanga un cimpanzeu bagat in apa pana la brau se spala pe cap cu sampon si canta fericit. Prind cativa bibanei, fapt ce starneste curiozitatea unor fixisti. Mai ard vreo patru si fixisti o trec pe lingurita. In dreapta cativa aborigeni se scalda, pescuiesc, isi urla buna dispozitie. Viata e simpla si misto. Nu si pentru mine. Cu gandul la motorul defect, recordul lui Spiac din 2009, de 274 bibani in 5 ore, mi se pare unul imposibil.
Nervii imi sint intinsi la maxim, telefonul vibreaza insistent in buzunar, dar nu raspund pentru a nu ma descarca pe vreun nevinovat. Soarele coboara incet in spatele barajului. Mansa se incheie, baietii vin la mal si incepem numaratoarea. Iata rezultatele:

Spiac e schimbat la fata, a capatat culoare si radiaza. Are si de ce. 308 bibani in 5 ore, adica 1,027 / minut e o performanta de invidat. A uitat complet de bila si deja se gandeste la grataroasele ce vor urma. Refuza insa elegant lada de bere cuvenita invingatorulul, jurandu-se ca o picatura de alcool l-ar ucide.

Sfarsitul zilei ne gaseste in gradina, la „sediul” clubului, band berea castigatorului si inflorind povesti pescaresti.
A fost frumos si ne-am simtit bine in compania celor 1132 de bibani cu care ne-am imprietenit. Nu ne ramane decat sa speram ca acest concurs amical va deveni traditie pentru WSB, chiar daca Tautul a fost concesionat in interes comercial.

Regulile raman aceleasi. Momeli artificiale, din barca, cu masuratoarea la final. Locatia stabilita este tot lacul care ne-a oferit cateva mii de bibani in anii precedenti si anume acumularea de la Taut. Nu vor exista sectoare, zone delimitate, se va putea pescui pe toata suprafata acestuia.

Ce ramane de facut? Nimic mai simplu.
Trimiteti-ne un mail la contact@wsbteam.com pentru a confirma participarea. Nu aveti nevoie decat de o barca, o lanseta, un juvelnic si un pumn de naluci. Credeti-ma pe cuvant, nu veti avea parte de bibani mofturosi. In schimb, fizicul va va fi pus la grea incercare de acest maraton de 5 ore.

Concursul se va desfasura in data de 07.08.2010 in intervalul orar 14:30-19:30. Intalnirea participantilor va avea loc in jurul orelor 13:30, pe barajul de la Taut, loc de unde se va da si startul.

Va divulg si un calcul matematic simplu. 274 de bibani in 5 ore, inseamna 0.913 bibani / minut. Sincer, nu mi se pare deloc mult si sunt convins ca poate si mai bine, mult mai bine. Daca reusiti sa prindeti cu 0.007 bibani /minut mai mult, adica 0.92 bibani/minut la final veti aduna 276, echivalentul unui nou record.

Asadar sambata, pe 07.08.2010, repetati de cateva ori calculul de mai sus, puneti mana pe o lanseta si alergati catre barajul de la Taut. Numai aici vor aparea noi recorduri.

Later edit: Pentru siguranta am trecut in weekend pe la Taut sa verificam bonitatea pistei. Ne-am convins toti de o treaba. Bibanul…”mâncă”!

Concluziile colegilor dupa antrenamente era ca se prindea la fel de bine la voblere mari ca si la voblere mici. Noroc ca aveam de toate. Pestii sunt rari, dar talia capturilor este destul de mare. Parea sa fie de bine. Apa era mult mai limpede decat m-as fi asteptat, dupa spusele celor antrenati. Razvan chiar zicea ca era cristal pe langa ce se astepta el.

Daca n-ai fost la antrenamente puteai doar sa ghicesti ce voblere pot da randament pe asa o apa. Unii erau ferm convinsi ca voblerele de peste 3 cm erau cele mai bune, altii sustineau ca functionau la fel de bine voblerele mici de pana in 3 cm.

Comportamentul atipic al cleanului sirian pe unii i-a bagat complet in ceata, prinzandu-se mai bine pe mijlocul lacului decat tatonand structurile din mal. La fel am fost si eu luat prin surprindere in prima mansa, cand dupa 5 ore de tatonat malurile am reusit sa prind 5 pesti, din care doar unul punctabil. Dupa 5 ore am presupus ca malurile au fost deja suprapescuite, iar cum mai aveam doar o ora din mansa mi-am spus sa nu ar strica sa incerc sa ma las purtat de vant pe mijlocul lacului. Era un fel 6 dn 49, dar merita incercat.

Dupa ce am armat snapul cu un crank de 48mm deep diver, care evolua pe la aproximativ doi metri mi-am propus sa insist cu el pana la sfarsitul mansei, mizand ca voi prinde cel putin un clean punctabil. Dupa nici 10 minute de mulinat parca la intamplare ma trezeste din amorteala un atac violent, care mi-a bagat varful lansetei instantaneu sub apa. Era o “big mama” de 45cm. Mi-am zis… am dat de cascaval. Nu apuc da dau al doilea lanseu ca incepe drilul cu inca o namila, care s-a dezgatat dupa cateva secunde. Am mai avut cateva atacuri si am mai reusit sa mai prind unul puncabil, dar insuficient cat sa ma propulseze mai sus de un loc 10.

Stefan a fost singurul din WSB care a reusit sa se pozitioneze respectabil la noi in sector, fiind surclasat de Laurentiu Andronic de la Aquamania, Cristi Anghelina si Cristian Dragota.

Pe sectorul dinspre baraj, cel pe care se preconizau capturi numeroase, s-a prins mult mai putin peste decat in sectorul din coada lacului. Si aici la fel ca si in sectorul din coada cei mai multi pesti s-au prins in masa apei, altan pe mijlocul lacului. Dupa cum ziceam… cleanul sirian ramane inca o enigma pentru multi concurenti.

Mansa 1, grupa A:
1. Valentin Stratonov
2. Dan Iercosan
3. Sabin Buzatu
4. Ovidiu Bradatan
5. Sever Grosu
cu Doru Somesan (WSB) pe locul 11-12 si Adrian Spiac(WSB) pe 13-14, Bogdan Cheta(WSB) pe 17, Ioan Tatu (WSB) pe 19 si Razvan Mihuta(WSB) pe 21-22.

Dupa prima mansa recordul de 45cm era inca nedoborat, multi fiind siguri ca asa va ramane pana la sfarsitul concursului.

A doua zi a inceput cum se putea mai bine, la nici 40 de minute in mansa ne-a surprins o ploaie torentiala, care parea sa nu mai inceteze, moment care a culminat cu cele mai multe capturi. Mijlocul lacului n-am mai dat acelasi randament pentru toata lumea, prinzandu-se in egala masura in maluri cat si in larg. Clenii cei mai multi s-au prins la voblere care evoluau aproape de suprafata.

Dupa cum se arata, Anghelina nu se lasa mai prejos si puncteaza cu un clean tot de 45cm, care avea sa fie pana la urma captura, fiind sustinuta de cel de-al doilea clean ca marime (31cm).

Clasament final:

Podiumul concursurilor de clean pana in prezent era dominat de pescari din vestul tarii. In 2010 indeletnicirea pescarilor Bucuresteni a scos la iveala ca pe langa pescuitul cu jiguri la salau pot si stiu sa prinda si clean la voblere, toate cele 3 locuri ale podiumului fiind ocupate de Bucuresteni get beget.

Urmeaza Manjestiul cu ai sai vargati, unde Ardealul este obligat sa acapareze pescuitul la biban.

unul se cheama Rapala Crankin Rap (NOUL Rapala Crankin Rap) si a fost lansat vara aceasta cu surle si trambite pe piata americana, iar celalat este ceva mai vechiul Big Bass, lansat de cei de la Storm in 2007.

Cei de la Tackletour.com remarcau la un moment dat intr-un preview al produsului o oarecare asemanare cu celebrul Storm Wiggle Wart, in special in supradimensionarea ochilor. O observatie care in opinia mea denota o maxima diplomatie din partea unui site de review-uri cvasicomerciale.

Nu e prima data cand un produs vechi imbraca o denumire care sa-l vanda, insa sincer, e usor dezamagitor sa vezi cum Rapala se preteaza la astfel de imprumuturi.

Dar, la urma urmei, daca lasam la o parte orgoliul originalitatii, poate Crankin Rap-Big Bass va livra in timp performante demne de celebrul (si noul) sau nume. Ramane doar ca pescarii sa-l investeasca cu suficienta incredere, facandu-i loc in truse si in partidele de pescuit.

Asteptam vesti!

Adevarul este ca nu degeaba ii spune Megabass Sight Fisher, fiind conceputa in special pentru pescuitul de pe mal la vedere, unde este nevoie de o lanseta foarte manevrabila, implicit cu grip mai scurt, in acest caz nepotrivit pentru aplicatia Jigging la salau din barca. Actiunea blancului este una progresiva care nu permite dezgatarea prematura a salailor, in special in concursuri, fiind prima alegere pentru pescuitul pe lacuri cu jiguri mai usoare (vorbesc dpdv a lui Razvan).

Inainte de toate luam masurile, asemeni unui croitor. Tubul de grafit sau carbon de la split grip are 15mm diametru exterior. Rasfoim scurt in catalogul Matagi si gasim tuburi de carbon cu diverse paternuri de impletitura cu acelasi diametru. Din trecut stiu ca “saiba” argintie de deasupra “butoiasului” de EVA seamana leit cu o alta piesa de la Matagi, ba mai mult se potriveste perfect pe un “butoias” de EVA asemanator (o idee mai mare)tot de la Matagi. Mai rasfoim si gasim un winding check auriu in caz ca trebuie mascata portiunea de sub mandrina (unde avea sa se termine tubul de carbon).

Butoias EVA: EBL (pagina 58 catalog 2010) – Partea posterioara a gripului

• Saiba metalica cu extrudari asemanatoare Megabass: D16-VF (pagina 73 catalog Matagi 2010) – deasupra butoiasului de EVA
• Windin check auriu: D16-FR – I.D. 15Mm (pagina 72 catalog Matagi 2010) – sub mandrina
• Tub carbon impletit cu insertii aurii, pentru ca se “pasaleste” mai bine cu accentele aurii de pe blank: G-MC50-15 (pagina 64 catalog Matagi 2010) – va constitui portiunea de split grip

Pentru a vedea daca e ceva sub tubul de la split grip al Megabassului trebuie taiat split gripul pe undeva. Incerc mai spre capatul gripului ca sa nu stric piesele metalice si ca sa vad la ce ar trebui sa ma astept (ma intereseaza in principiu pana unde se continua blancul lansetei). Nu-mi ia mult sa-mi dau seama ca blancul lansetei se continua pana undeva in mandrina, gripul fiind o extensie asa ca tai in final exact unde se termina mandrina.

Abia acum vine greul, cand observ cu ce mi-a ramas sa lucrez. Trebuie sa gasesc o extensie foarte rigida care sa intre in butt-ul lansetei. Noroc ca mai am lansete rupte pe acasa. Am gasit o bucata de grafit, o tai in asa fel incat sa ajunga pentru intreaga sectiune de grip.

Dupa cum se vede am umplut-o cu banda adeziva pe post de arbori. Intradevar ingreuneaza ansamblul, dar nu poate avea efecte negative, greutatea situandu-se in spatele mandrinei. Ba mai mult ajuta la echilibrarea ansamblului final.

Extensia se va continua aproximativ 7cm in interiorul blacului.

Dupa ce am potrivit “arborii” am purces la lipirea extensiei. Pentru ca aceasta sa fie sigura am pus un dop de EVA in capatul care va intra in blank al extensiei, in asa fel incat epoxiul picurat in interiorul blancului sa se prelinga intre peretii extensiei si ai blancului pentru o lipire sigura. Inainte sa inserez extensia in blank am picurat epoxy in interiorul blancului. Am uns bine si capatul extensiei cu epoxy, iar dupa insertia in butt-ul lansetei am pozitionat lanseta pe verticala, in asa fel incat epoxyul picurat in interiorul blancului sa se prelinga, cum am descris mai sus, intre peretii blancului si ai extensiei, pentru o cimentare sigura care nu va permite jocuri pe viitor.

Inainte de a purcede la lipirea tubului de carbon lasam lanseta cateva ore nemiscata. Din bucata de tub de la Matagi de 50cm taiem bucata de dimensiunea de care avem nevoie. Urmeaza lipirea extensiei de carbon impletit si pozitionarea winding checkului auriu sub piciorul mandrinei. Inainte sa ne apucam de lipirea ultimelor elemente cel mai bine e sa lasam sa se aseze si sa se intareasca epoxiul pentru cateva ore, pentru orice eventualitate, dupa care infiletam suportul pentru mulineta Megabass, winding check-ul argintiu, cu forma foarte aproape de cea a originalului si lipirea “butoiasului” de eva si a buttcap-ului original Megabass. Lasam ca epoxyul sa se intareasca si lanseta e gata de actiune, cu un grip pe masura pescarului .

Cand eram mic, UTA era un cartier, o statie de tramvai- prima de la gara. Mult timp a insemnat pentru mine o statuie (a lui Petschovsky cred), pe care o vedeam ori de cate ori mergeam in Vlaicu, la Lulu. Mai tarziu am aflat ca de fapt UTA inseamna Uzina Textila Arad, si ca- evident, nu?- pe langa faptul ca e o echipa de fotbal, e si o fabrica.

Desigur, am avut si eu perioada mea de huligan. Am avut dimineti de duminica in care taica-mio ma ducea la meciuri. Era perioada de glorie a lui Vanatoru. “- Taieeee-l Vaaanaaaaa!” atentau tribunele la tibia adversarului, impingand bietul nostru jucator la limita regulamentului. Peluzele frematau. Aradenii mei injurau, scuipau coji de seminte si erau fericiti. Peisaj pitoresc si fermecator, intr-un fel pe care sunt sigur ca-l intelegeti multi dintre cei care cititi acest post.

Mai apoi am crescut, am uitat de tot fotbal, de murmurul stadionului, de seminte si harmalaie, insa UTA mi-a ramas mereu undeva in suflet. Si imi va ramane mereu, pentru ca de fapt pentru mine UTA inseamna altceva. Inseamna: ARAD.