Home » Povesti cu pesti

Cotele apelor Mureşului

28 iunie 2008 Niciun comentariu Scris de razvan

Aşteptând etapele de clenuţi şi bibanei, specii neinteresante pentru mine până la recenta implicare în fenomenul spinning de competiţie, am continuat să bat malurile Mureşului în căutare de senzaţii tari şi descărcări de adrenalină.

Sfârşitul primăverii şi începutul verii a fost unul ploios, caracterizat în zona de vest a ţării prin lungi perioade de instabilitate atmosferică şi temperaturi când prea scazute, când nefiresc de ridicate. La rândul lui, Mureşul a fost mai capricios ca de obicei, parcă răzbunându-şi darnicia din iarnă. Apele au fost mai tot timpul mari şi tulburi, cu niveluri fluctuante, fiecare ploaie ceva mai însemnată aducând creşteri bruşte din cauza cantităţii mari de apă acumulată în sol.

În aceste condiţii, pescuitul la artificiale a fost unul anevoios, cu rezultate mai slabe faţă de anii anteriori. Peştii au fost mai dificil de găsit, iar locurile foarte productive altă dată acum erau pustii.

Totuşi, avaţii au fost prezenţi la datorie.

Mrenele au lovit şi ele cu furie în voblerele ce s-au obrăznicit să le sfideze orgoliul teritorial.

Doar somoteii au fost ceva mai slab reprezentaţi, în ciuda condiţiilor oarecum favorabile pentru acest răpitor. Totuşi au fost şi câţiva care au luat-o la sănătoasa cu piercing în sprânceană.

Despre şalăi vom vorbi într-o emisiune viitoare.

Lasati un comentariu

Adaugati comentariul mai jos, sau trackback de pe site-ul tau. Te poti abona la comentarii via RSS.