Home » Povesti cu pesti, Reviews

Rattlinu’ universal…

9 ianuarie 2013 2 Comentarii Scris de robert

De multe ori, mai în glumă sau serios, ne mai întrebăm unii pe alţii: “Dacă ar fi să iei o gumă / un vobler, dar numai una / unu cu tine la pescuit… ce ai alege?” În materie de gume îmi era simplu să răspund, dar când vine vorba de voblere, de fiecare dată mă bâlbâiam la răspuns… Efectiv nu ştiam ce să răspund, pentru că nu aveam unul care să poată prinde orice specie. Anul acesta însă totul s-a schimbat, când mi-a completat portofoliul cu nişte păstrăvi… l-am descoperit pe acel “unu”.

După ani de încercări şi foarte multe partide de pescuit pot afirma că am găsit acel vobler cu care m-aş putea descurca oriunde şi aproape oricând. Cu el am prins şalău, ştiucă, biban, somn, clean şi chiar păstrăv.

Sună cam SF, dar aşa este. Singurul vobler cu care am prins absolut toate speciile de răpitori autohtone.

Este vorba de Illex (Jackall) TN 50 şi 60, o nălucă foarte versatilă care poate fi prezentată în mai multe feluri, pe diferite paliere de adâncime, atât jiguită ,datorită formei plate şi a greutăţii destul de mari, comparativ cu dimensiunea sa, de 5 sau 6 cm. Într-adevăr, există şi o dimensiune de 70 mm, dar citiţi mai jos şi veţi înţelege de ce nu o menţionez.

După cum am spus, este singurul vobler de la mine din trusă care a prins toate speciile autohtone.

Evident, locuind în Bucureşti, şalăul este prima specie vizată. Aici, în funcţie de anumiţi factori, gradul de agresivitate, anotimp, luminozitate, temperatura apei şi, nu în ultimul rând, presiunea atmosferică, prefer să-l pescuiesc în două modalităţi diferite. De exemplu, primăvara, când apa începe să se încălzească, pot acoperi suprafeţe mari, pe platourile unde se pregătesc şalăii la depunere, mulinând constant, încercând să ţin năluca cât mai aproape de substrat. Această tehnică funcţionează doar în apa de până la 3 m adâncime, nefiind suficient de grele pentru a le evolua în apropierea substratului, în apa mai adâncă. Spun în apropierea substratului, deoarece în 99% din cazuri şalăul acolo este de găsit. Cealaltă metodă în care pescuiesc la şalău este în dinţi de fierăstrău, lăsând după fiecare pompaj, mai lung sau mai scurt, năluca să cadă pe substrat. Această tehnică poate funcţiona tot timpul anului, în special în zilele în care şalăii sunt foarte activi. Paradoxal, funcţionează şi la iritare, atunci când şalăii sunt de fapt inactivi, dar au nevoie de un stimul care să-i activeze.

La biban pescuiesc la fel ca şi la şalău, uneori cu pompaje mai agresive şi mai înalte. Aici nu este exclus să găsim bibanul între ape, se întâmplă mai des decât aţi crede. În aceste situaţii, gălăgiosul TN ne ajută foarte mult în depistarea palierului de adâncime pe care se află bibanii. Trebuie să recunosc faptul că nu este un vobler care se adresează bibanilor de talie mică.

De menţionat mai este că rezultate foarte bune la biban şi la ştiucă am avut şi pe recuperare liniară cu mici accelerări a nălucii, din vârful lansetei, deasupra substratului. La ştiucă, în schimb, cele mai bune rezultate le-am avut atunci când recuperam năluca în dinţi de fierăstrău, recuperare care pune cel mai bine în valoare calitatea nălucii. Bilele de tungsten (6 la număr), învelite într-o membrană metalică, produc un zgomot care, de multe ori, se aude şi în barcă, dacă o pescuieşti cu fir textil, lansetă heavy şi barcă metalică, zgomot ce atrage imediat atenţia răpitorilor. Chiar îmi aduc aminte ce faţă a făcut Andrei când pescuiam din aceeaşi barcă, la ştiucă şi când, după o perioadă mai lungă de inactivitate, mă vede că scot un TN de 50… Chiar m-a întrebat: “Dai la biban?”. Eu, pe un ton serios, pentru că vorbeam serios: “Cu asta am avut rezultate foarte bune la ştiucă!”. El a început să râdă, crezând că am înnebunit sau, mai probabil, că fac mişto de el. Dar când, din 5 lanseuri, am prins 3 ştiuci, tăcerea lui a spus totul.

La clean am avut rezultate, atât pe râu, cât şi pe lacuri de acumulare. Pe râu, în cele mai multe cazuri, folosesc tehnica de recuperare liniară, pentru mine fiind cea mai eficientă, iar cele mai multe atacuri le-am avut în preajma malurilor. Pe lacurile de acumulare, în schimb, pescuiesc mai mult în dinţi de fierăstrău, iar cele mai bune rezultate le-am avut între ape, la adâncimi cuprinse între 2 şi 6 metri. Foarte rar am avut rezultate bune pescuind pe substrat. Recunosc, nu este năluca mea numărul 1 la clean, dar sunt momente când nu-i pot păcălii cu altceva.

La somn se schimbă treburile, iar dacă daţi de somni mari, vă recomand să schimbaţi inelele despicate cu unele mai serioase, la fel şi triplele care nu au fost gândite pentru aşa ceva. Pe lacuri pescuiesc ca şi la şalău şi la somn. Pe râuri folosesc tehnica recuperării liniare, în curenţi puternici, mulinând încet, uneori cu mici stopări, în care năluca încă evoluează, datorită curentului. De cele mai multe ori, somnul se ridică pe coloana sonoră melodică a TN-ului.

De multe ori când peştele nu se hrăneşte, năluca la care fac referire este atacată datorită modului agresiv în care vibrează, corelat cu zgomotul produs. Pot afirma că pentru mine este voblerul ideal. Vibraţia, combinată cu zgomotul produs, este o armă letală. Chiar am avut o situaţie ciudată, pescuind la ştiucă, când jucam un TN 60 într-un ochi de vegetaţie. În afara braţului de bradiş care forma acel ochi, apare o ştiucă disperată care căuta ceva, dar nu vedea nimic din cauza vegetaţiei, fapt ce demonstrează clar că acel sunet chiar este auzit de peşti şi îi atrage de la distanţe suficient de mari. Bineînţeles că, nevăzând naluca, s-a speriat la vederea bărcii.

O caracteristică aparte a acestei năluci este faptul că se agaţă mult mai greu de obstacolele apărute în apă, faţă de alte voblere cu două triple, datorită modului în care este lestată. Iar dacă pescuiţi în zone cu iarbă, dintr-un pompaj mai agresiv, datorită vibraţiei foarte puternice, se poate debarasa.

Lestarea în faţă (out metal system) permite controlarea mai bună şi mai rapidă a substratului, dar şi protejează triplele de eventualele agăţături submerse. Cu toate acestea, nu vă recomand să le pescuiţi în agăţături dense, pentru că, la fel ca oricare alt vobler, se agaţă din cauza celor două triple. Eu le folosesc în special pe platouri întinse unde îmi este dificil să depistez altfel peştii sau în zone cu prag, unde agăţăturile sunt mai rare, sau sub formă de pietre sau alte structuri mai digerabile.

O curiozitate la aceste voblere este că modelele de 50 şi de 60 dau rezultate constante, în timp ce, modelul de 70 continuă să mă dezamăgească, ceea ce este foarte ciudat pentru că, aparent, vibrează asemănător cu modelele mai mici. Acest lucru l-au observat şi restul pescarilor care-l folosesc. Eu chiar am renunţat să le mai car pe cele de 70 de mm cu mine.

*Articol preluat de pe www.energofish.ro

2 Comentarii »

  • Bogdan a scris:

    Eu abia ce l-am lăsat pe-al meu în Olt. Pescuisem puțin cu gume, am văzut că zona era curată, fără agățături, și am zis că merită să încerc ceva mai zgomotos (apa era murdară, peștii nu puteau vedea nimic, am sperat că măcar pot să „audă”). Am lansat de mai multe ori fără să observ că partea finală a textilului se scămoșase. Am lansat încă o dată, am simțit că lanseta se ușurează nefiresc și am văzut că firul se termină la 10 cm de ultimul inel, în timp ce TN-ul își continua zborul spre mijlocul albiei. N-am putut să mă abțin, am țipat cu mâna la gură ca-n telenovelele sud-coreene, dar rattlin-ul nu s-a întors.

  • Razvan a scris:

    Shit happens ! :D

Lasati un comentariu

Adaugati comentariul mai jos, sau trackback de pe site-ul tau. Te poti abona la comentarii via RSS.