Home » Povesti cu pesti

Şalăii, arădenii şi plătica vieneză

22 ianuarie 2013 9 Comentarii Scris de adelin

Prezenţa iernii se face din ce în ce mai simţită şi planurile noastre se îndreaptă încet spre activităţi indoor, unde încercăm să ne hidratăm cu muzică, poveşti şi distracţia specifică sărbătorilor. După câteva întâlniri în care discutam ce am făcut în anul care tocmai se încheie, dar mai ales despre ceea ce nu am apucat să facem, ajungem să vorbim despre o locaţie aproape de Viena unde, de fiecare dată când am hotărât să mergem, s-a întamplat câte ceva şi nu am mai ajuns. Mai o caterincă, mai o înţepătură şi provocarea neîmplinită începe să ne roadă tot mai mult.

E vorba despre un baraj de pe Dunăre unde pescuieşte un prieten stabilit în Austria şi care se plânge că şalăii, practic, dispar din peisaj după luna septembrie. Bineînţeles că miştourile nu au fost puţine când am auzit această teorie şi, uitându-ne la locurile cu pricina pe Google Earth, aveam în cap multe scenari, vis-avis de aceasta. Toate discuţiile telefonice avute cu prietenul nostru din Austria, duceau la concluzia că ceva nu face el bine şi că, dacă am fi noi acolo, i-am scufunda barca cu şalăii vienezi.

Văzând că sfaturile noastre de la 600 de km nu duc la nici un rezultat, într-o seară stropită cu bere nefiltrată, ne hotărâm să plecăm peste weekend să găsim gaura neagră unde se ascund dungaţii. Plecăm cu tot arsenalul, dirijaţi de prietenul Dani care ardea de nerăbdare să vadă cu ce metode neconvenţionale venim noi de la Românica.

image

După o noapte nedormită şi un drum fără gropi pe autobandă, ne facem intrarea pe o ceaţă de să o tai cu lanseta. Intrăm pe apă aproape la prima oră şi, datorită vizibilităţii deosebit de scăzute, pescuim într-o debusolare maximă. Ceaţa era atât de groasă că nici nu ne dădeam seama unde e malul, de unde curge apa şi cât de departe lansam. În rest, totul arată bine…mă refer la ce vedeam noi pe sonar, fund tare, pietre şi bolovani, crengi şi un prag destul de pronunţat. Aflăm de la Dani că, de fapt, pescuim pe un crac al Dunării alimentat de un râu şi că o să ieşim şi pe Dunăre când se mai ridică ceaţa.

Atât eu cât şi Andrei eram atât de excitaţi ca şi cum nu am fi pescuit tot anul. La primele lansări, Andrei are un atac şi ceva îi taie imediat…e ştiucă, zice Dani care ştia pe de rost fiecare creangă scufundată în acel decor. Clar, e rost de peşte mult, îmi zic şi dau cât se poate de concentrat. Orele se scurg fără să ne dăm seama şi ne trezim că e trecut de amiază, iar noi nu am prins nici un şalău…ba, mai mult, nici nu am mai avut măcar o atingere. E imposibil, dar, totuşi, undeva greşim. Ceaţa începe să se risipească încet şi vedem, undeva în sus pe crac, o cascada. A, păi şalăii sunt după cascadă, iar noi îi căutam unde nu trebuie. Cum de nu ne-am gândit că acolo stau, unde e un pic de curent, apa oxigenată şi, normal, nu, unde stă plevuşca. Luăm cascada la puricat şi ne lăsăm, din aproape în aproape, în josul ei, pe curent. Într-un târziu, ajungem în gura unui port şi am un ciocan care mă lasă fără jumătate de shad. Dupa lovitură, putea fi şalău şi insistăm în zonă, tot echipajul, care mai de care, cu tot ce aveam mai bun la noi. Mai am o lovitură nefinalizată şi hotărâm să ieşim pe Dunăre, la baraj. Sigur, tot şalăul e acolo, iar noi ne pierdem vremea pe crac.

Intrăm cât mai aproape de turbine şi începem scanarea să găsim ceva care să ne facă ziua fericită. Nimic deosebit, fundul arată, parcă, la fel peste tot, rupturile sunt multe şi prea discrete ca să ne ţină într-un loc. O luam pe câmpii şi, fără a avea nimic, ne dăm seama că nu avem ancoră cu care să ne poziţionăm exact unde vrem noi. Oare ăsta să fie adevăratul motiv pentru care nu suntem în stare să prindem un şalău….fie el cât de mic?!

image

După aproape o zi de fâstâceală, îl simţim pe Dani cum se uită la noi cu neîncredere şi, pe bună dreptate, ne ia uşor la mişto. Uşor la început, pentru că miştoul ia cote alarmante înainte de finalul zilei când, cocoşaţi de atâta cicăleală, atât eu cât şi Andrei aveam impresia că nu mai ştim să pescuim. Deodată, Andrei, cu ochii şi spiritul lui de vânător, dobândit în nenumăratele ieţiri în club din vremea studenţiei, vede o mişcare discretă în apropierea unei insule, unde apa se vedea că e mai mică şi curentul se accelerează. Hotărâm să mai încercăm şi locul ăla şi să plecăm acasă. Dăm câteva mâini şi, deodată, simt ceva în neregulă în zonă. Atingeri ciudate în fir, ciocuri discrete, intr-un cuvânt, MIŞCARE. Deodată am o revelaţie şi zic: …măi baieţi, hai să prindem şi peşte, că doar de aia am venit!  Replica mea nu reuşeşte decât să stârnească câteva hohote de râs, iar asta mă face să roşesc sub glugă. Pun un TN de la Illex, de 6 cm, pentru că e nevoie de ceva care să le dea deşteptarea. Lansez înspre apa mică cu gândul să cobor pe prag şi să vin odată cu apa, nu apuc decât să mulinez de câteva ori că o lovitură de baros mă face să vibrez. Am peştele zilei în lansetă, iar drill-ul e de coşmar! Fac ce ştiu eu mai bine şi trag de peşte ca disperatu’… dar trag degeaba. Peştele care mi-a luat TN-ul nu e şalău! Dar ce naiba o fi că îmi rupe mâna?! Nu seamănă cu nimic, poate totuşi e avat mare şi, cum e apa rece, face pe duru’ cu mine. După câteva minute de dat cu presupusul apare dilema de sub barcă, o plătică cum n-am mai văzut. Aoleu, păi nu se poate, m-am agitat atâta pentru o plătică…iar o să fiu luat în balon! Andrei trece şi el imediat pe TN-uri şi, din prima lansare, ia ţi el un capac de closet. Una după alta, la fiecare lansare, plăticile ne ofereau cel mai frumos spectacol. Mai că am uitat pentru ce am venit. Am avut şi bucăţi pe care nici nu le-am vâzut, atât de mari şi de rele erau. Am mai prins şi avaţi, dar nici nu i-am băgat în seamă, pentru că era prea fain la plătică!

image

image

image

image

A doua zi am zis că începem căutările de la prima oră, mult mai meticuloşi şi cu o idee deja formată despre loc…fără succes însă. Doar câteva ştiuci şi alea prinse de Dani, care ne-a arătat că se poate prinde peşte şi altfel decât se pescuieşte la noi.

Seara, am hotărât să mai încercăm să vedem dacă plăticile mai dau în TN-uri sau a fost doar un caz singular. Le-am găsit tot acolo, dar parcă mai reţinute, însă tot cu chef de joacă. Am mai prins câteva pentru palmares şi am tras concluzia finala, o să venim după şalău mai la primăvară, când o să urce baieţii spre locurile de bătaie, pentru că zona nu e bună pentru iernat, iar dinţoşii nu stau dacă nu au pentru ce… sau poate au fugit de plătici, cine ştie, oricum, la primăvară, o să vă povestim dacă am avut, sau nu, dreptate!

*Articol preluat de pe www.energofish.ro

9 Comentarii »

  • alex.spiac a scris:

    Foarte tare articolul ! :D

  • liviu a scris:

    Frumosae platici! Au fost prinse de gura sau agatate accidental?

  • anem a scris:

    hahahaha … misto treaba. pe unde pescuiesc eu daca dau de un banc de platici pe timp de iarna e asigurata treaba in ceea ce priveste avatul … am avut de lucru tot decembrie-ul si jumate din ianuarie dupa care platicile au disparut nu stiu unde si avatii odata cu ele dar astia spre locurile de depunere …

  • Andrei a scris:

    Erau agatate in gura sau in zona capului…. Le cam enerva voblerul….. Erau buboase, asemeni perioadei cand se reproduc…

  • Adelin (autor) a scris:

    …si astea au fost cele pe care le-am putut scoate….fara mincioc. Alea de categorie grea scapau pe sub barca in drill…

  • andrei-ovidiu a scris:

    Andrei…e clara poza de prezentare a articolului…aveai in mana ce-ti doresti:D:P

  • Andrei a scris:

    Un singur lucru e clar din acea imagine :))…. Eu eram la ancora :((…..

  • Adelin (autor) a scris:

    Ancora a fost comandata special din China pt Sava….am zis ca daca tot e culturist sa nu faca pauza cat suntem plecati si nu se poate antrena la sala. :-)))))

  • marius a scris:

    Un snitel vienez ati incercat?

Lasati un comentariu

Adaugati comentariul mai jos, sau trackback de pe site-ul tau. Te poti abona la comentarii via RSS.