Initial am vrut sa imi achizitionez varianta japoneza, Scorpion 1001 XT, dar dupa o analiza detaliata a ambelor modele, m-am hotarat asupra Curado. De la Curado imi doream o mulineta de finete (vorba vine), mult mai rapida decat Daiwa Sol, care in multe cazuri parea sa fie cam incetata, mai alest atunci cand pescuiam in agataturi abundente.

Design:
Curado impartaseste acelasi design cu Core 51 si Scorpion 1001 XT, cu angrenajele pozitionate cat mai jos pentru a mentine inaltimea profilului mulinetei la un nivel minim. Cu toate ca designul este unul placut, nu sunt foarte incanta de culoarea verzuie, dar pot trai cu ea. Este o culoare care nu se prea potriveste cu nimic din lansetele ce se gasesc pe piata la ora actuala.
Mulineta este echipata cu un clicking star-drag (dispozitiv de setare a franei de tambur cu reglaj audibil), care la acest model este construit din grafit. Nu imi fac griji din punct de vedere al durabilitatii, dar asemenei altor pescari as prefera ca si aceasta piesa sa fie metalica.

Feeling:
Primele impresii conteaza intotdeauna, dar Curado nu a stralucit la acest capitol. Scoasa din cutie, mulineta nu mergea atat de fin pe cat ma asteptam. Problema a fost insa usor remediabila. Am desfacut mulineta pentru a o curata si a o unge si am observat ca functia rulmentului antirevers este dublata de o piesa cu acelasi rol in agrenaj, pe care am recunoscut-o din experientele mele anterioare cu batranul Shimano Bantam (una din primele mulinete low profile, pe carea am demontat-o recent), care este dotat cu sistemul antirevers clasic.
Am cercetat pe forumuri care este rolul acestei piese si am ajuns la concluzia ca este doart un back up pentru rulmenutl antirevers. Dupa indepartarea piesei respective, mulineta functioneaza mult mai fin si degajat.
In ceea ce priveste ergonomia, mulineta este foarte confortabila si usor de palmat. Manivela este dotata cu manere (knob-uri) confortabile, cu rulmenti in interior.

Angrenaje si durabilitate:
Este ceea ce asteptam de la o mulineta „made in Japan”, avanad angrenaje din alama, care de-a lungul timpului au confirmat a fi foarte rezistente. Mulineta este echipata cu 7 rulmenti, din care 5 din otel inoxidabil si alti doi cu rezistenta crescuta la coroziune. Rulmentii din otel inoxidabil nu sunt o problema atat timp cat nu se pescuieste in apa sarata. Spre deosebire de alte mulinete, rulmentii sunt sigilati in asa fel incat camasa exterioara nu poate fi indepartata pentru o curatare perfecta.

Eu obisnuiesc sa imi servisez mulinetele integral cam o data pe an, deci acestei mulinete inca nu i-a venit randul, dar nu am avut nicio problema cu ea in cele noua luni de cand am cumparat-o.
Asemeneni tamburului, carcasa este din aluminiu, iar capacele laterale sunt din grafit. Cu toate acestea, este o robusta si foarte bine inchegata. Chiar si dupa cateva luni de pescuit intens in agataturi cu jiguri, texas, spinnerbaituri si voblere merge la fel de bine ca si in prima zi (dupa ce i-am indepartat antireverse pawl-ul). Inca nu au aparut jocuri si nici rulmentul antireverse nu pare sa cedeze. Inca ma intreb ce naiba e cu gheara antireverse, care se gasea in modelele vechi de Shimano, in conditiile in care doar inrautateste actiunea mulinetei.

Spre deosebire de Core 51, tension knob-ul este sustinut de un sistem cu arc, nu cu bucsa de cauciuc, lucru care in anumite cazuri permite apei sa se infiltreze la rulmentul pe care se sprijina tamburul. Lucru care poate strica o partida de pescuit, daca nu sunt folosite vaselinele si uleiurile adecvate. Arcul are un rol dublu: de a tine tensiunea in knobul care exercita presiune asupra axului tamburului, in asa fel incat acesta sa nu se desfileteze in timp de pescuim si de a tine rulmentul din capatul axului tamburului in loc. Cu toate ca nu este prevazut cu sistemul cu cauciuc, inca n-am avut probleme in aceasta privinta,desi am pescuit cu mulineta si pe vreme foarte ploioasa. Sa speram ca va ramana asa.

Manivela nu are nici un fel de joc, iar daca are, strangeti mai bine piulita care fixeaza manivela si veti scapa de probleme.

In ceea ce priveste frana mulinetei, producatorul a testat-o la 4.5kg. Am reusit sa ridic doar 3kg fara ca aceasta sa se activeze dupa ce am strans-o cat de mult am putut (cel putin cat de mult am putut fara sa am temerea ca voi rupe steaua cu care se strange frana mulinetei).

Asezarea firului: Nu este un aspect pe care sa-l auziti mentionat in vreun review, dar este unul care poate pune probleme, la modele mai ieftine de mulinete. Nu este cazul Shimano Curado. Isi face treaba exact asa cum trebuie.

Castabilitate: Ca si concluzie generala in ceea ce priveste modul in care lanseaza mulineta, Curado este in prezent mulineta cea mai usor controlabila dintre toate mulinetele de casting care mi-au trecut prin mana. Daca cineva doreste sa invete sa lanseze cu o mulineta de casting, Curado E51 este mulineta ideala. Spre deosebire de Daiwa, unde este nevoie de mai multe ajustari pana sa ajungem la un optim de lanseu, la Shimano o setare cu 2 pini scosi este oarecum universala, putand lansa de toate de la 3g la mai multe . Mai mult de atat, perucile aproape ca au disparut.

Flipping cu Shimano este joaca de copii, chiar si cu naluci mai usoare. Am reusit chiar si cateva sesiuni de skipping cu un Lake Fork Magic Shad la stiuca pe sub niste structuri.

Lanseaza cam orice de la 3 g in sus. Am reusit sa lansez destul de bine si cu Rapala Original de 7 si de 9cm si cu Rapala Team Esko, naluci din balsa fara sistem long cast. Spre deosebire de Daiwa Sol degetul cu care controlam perucile, l-am pus mai mult pe standby.

Concluzii: In ceea ce ma priveste, Shimano m-a cucerit cu Curado E51. Abia astept sa vad cu ce minunatii se mai prezinta la ICAST in 2011. Iar daca doresc sa invat pe cineva sa lanseze cu un ansamblu de baitcasting… mi-am gasit mulineta potrivita, asa cum am vazut cu cativa prieteni.

Exista ani in care datorita lipsei precipitatiilor apa se limpezeste si scade, iar pestii pasnici isi pasc verdeata de pe pietre linistiti,  pentru ca rapitorii nu ies la vanatoare peste zi. De ce? Simplu pentru ca in aceste conditii e destul de greu sa se apropie de prada. Limpezimea apei, lipsa curentului puternic, luminozitatea crescuta – sunt avantaje de partea pasnicilor care se ascund si intra in alerta imediat ce se apropie un rapitor. De asemenea, la randul lor rapitorii nu mai pun atat de usor botul la vrajeala noastra, iar voblerele, lingurile, silicoanele cele mai naturale nu fac altceva decat sa trezeasca suspiciuni.

Cei mai multi dintre noi au tendinta sa abandoneze relativ repede sub pretextul clasic ca “pestele nu mananca” insa cu siguranta, sub oglinda apei foamea face ca rapitorii sa aiba o alta parere. Daca noua ne este mai usor sa abandonam lansetele in favoarea altor activitati care sa ne umple timpul, rapitorul nu are de ales, el trebuie sa manance. Incercarile repetate de a se apropia de bancurile de obleti nu fac altceva decat sa il epuizeze, sa isi consume toata energia. Daca ziua, pe lumina, nu reuseste sa se hraneasca, trebuie sa profite la maxim de orele in care se poate camufla, de aceea, odata cu lasarea intunericului, rapitorii se adapteaza si fiecare, cu armele de care dispune, profita si incearca sa fructifice fiecare atac. Daca rateaza va trebui sa suporte foamea de peste zi… deci nu prea are de ales.

Amortiti de racoarea noptii si atenti  la ganganiile ce zboara mai aproape de pelicula apei, obletii mai putin circumspecti la pericolele ce vin de jos, lasa garda si cad prada mult mai usor decat pe timpul zilei. De ce sa nu profitam si noi de acest moment cand pestele vrea sa manance si e iesit la vanatoare?! Intotdeauna e mai usor sa pacalesti un peste iesit sa vaneze, decat unul care sta letargic, ascuns in vreun cotlon sau pe fundul unui gropan.

Pentru cei care nu au incercat niciodata pescuitul pe timp de noapte, imi permit sa dau cateva sfaturi care vor putea  fi de folos pe malul apei:

-         profitati de cele mai bune ore!  rapitorii se activeaza de regula intre anumite intervale, in prima parte din noapte, iar mai apoi spre dimineata.

-         nu pescuiti prea aproape unul de celalalt pentru a evita o eventuala accidentare in momentul lanseului, datorita vizibilitatii scazute

-         acordati mult mai multa importanta linistii decat in timpul zilei, evitati sa calcati pe pietrele instabile care se pot rostogoli cu zgomot, spre apa

-         memorati pe timp de zi eventualele structuri unde se pot agata nalucile sau chiar pestii aflati in drill

-         nu indreptati sursa de lumina spre apa sau folositi o lumina slaba, de culoare rosie, mai putin intensa, care nu deranjeaza pestii

-         este indicat sa curatam malul pe timpul zilei, pentru ca noaptea sa nu ne lovim de eventuale obstacole care pot ingreuna pescuitul

-         capturile trebuie manipulate cu mai multa prudenta decat pe perioada zilei

In speranta ca v-am dat cateva idei, nu pot decat sa va urez spor la treaba si fir intins!!

PS: Iar daca intunericul si linistea apasatoare din noapte va fac sa va simtiti mai putin confortabil, nu uitati acasa … taria !

Sezonul 2011 a debutat furtunos pe Mures.

Sa vedem ce va urma….

Am la mine o lanseta de 7ft, cu actiune moderata si am de gind sa prind un avat mare. Chiar unul foarte mare. Si pentru aceasta am ales un loc departe de oras, cu malul impadurit si un pinten mare de piatra care aproape bareaza riul in doua. Mai am la mine 2 cutii cu voblere, de diferite forme si dimensiuni, care, zic eu, ar fi potrivite pentru a captura acest pradator viclean. Incet, cararea pe care pasesc ma duce la apa si in fata ochilor mi se deschide o portiune de riu care trece vijelios peste un pinten de piatra, ce are in dreapta un golf cu copaci cazuti in apa, scaldati de un contracurent care curge pe linga mal. Dau incet tufele la o parte si ma strecor pe o palma de loc, suficient de mare incit sa stau in picioare si sa-mi asez geanta. Brusc o explozie de apa sparge pelicula acesteia la vreo 20 de m de mine, la confluenta dintre curentul principal si contracurentul care vine pe linga mal. Avat. Si este mare. Primul impuls este sa atasez rapid un vobler si sa lansez in zona cu pricina. Zeci de partide soldate cu esecuri, bazate pe aceasta strategie, ma fac sa-mi reprim acest impuls. Deschid tacticos cele 2 cutii cu voblere si cu ochii mai mult pe suprafata apei selectez citeva voblere. Citiva obleti fug speriati. Liniste. Dupa citeva secunde un val scurt si o plesneala puternica tulbura din nou linistea apei.

Bun, acuma am vazut de unde vine dihania. Astept din nou si dupa citeva minute scena se repeta aproape identic. Avatul avea un traseu pe care pleca in tromba, ataca cu coada o anumita zona unde obletii aveau un miting pe teme de fly ,dupa care o zbughea spre un prag submers, probabil pregatit pentru urmatoarea ambuscada. Stau intr-un genunchi cu lanseta pregatita, cu pickup-ul declansat, cu voblerul leganindu-se usor. Citiva obleti fug…..intuiesc traseul, lansez ,voblerul se aseaza frumos pe apa si recuperez 2 ture de manivela. Voblerul vine exact in nasul dumnealui, balanganindu-si ademenitor flancurile. Apa usor tulbure nu are darul sa-i activeze niscaiva instincte de aparare si manat de dorinta de a se hrani inhaleaza naluca. Intep scurt si reactia prompta a acestuia imi da de stire ca este mare. Peste 5 kg. Fuge pe frina, face citeva tumbe, se linisteste, apoi zvicneste din nou. Pina la urma se preda in fata aratarii de 7 cm care il trage invariabil spre mal. Se pune pe lat si aluneca gratios spre mal are vreo…….Ding…..diling. Ding….diling. Alarma telefonului ma intrerupe din vis, exact cind sa pun gripul pe avatul vietii mele. Este ora 4.30 dimineata, 1 mai, si mi-am propus sa prind un avat mare. Mare ca si monstrii care ne populeaza visurile. Si care ne motiveaza actiunile.

Ma imbrac in viteza, imi iau geanta cu voblere, o sticla cu apa, lanseta de cranck-baituri, sar in masina si o zbunghesc la Mures, sa prind avatul vietii mele. Pe drum trebuie sa-mi stabilesc o destinatie exacta, deoarece oscilez intre 2-3 locuri unde mi-as putea atinge telul propus. Deoarece sunt singur, lucrul acesta nu este greu si hotarasc sa ma indrept spre un loc mai indepartat de oras, mai greu accesibil, si mai neumblat.

Asadar daca toti se duc in sus de Arad, eu ma voi duce in jos, atras in primul rind de solitudinea unor locuri mai putin umblate. Daca ma veti ntreba unde n-as sti sa va raspund, si stiu ca vi s-ar parea ciudat, dar din cauza pescarilor maimuta mi-am impus ca locatiile sa fie secrete chiar si pentru acea parte din mine care interactioneaza cu oamenii, tocmai pentru a nu deconspira si deci a distruge unele locuri relativ salbatice.

Dar cine sint pescarii-maimuta? Una dintre caracteristicile lor este curiozitatea. Flamanda. Care vrea sa stie in primul rind locuri, echipament, naluci. Nimc rau veti zice. De acord, dar cind vedeti ce ramine in urma lor o sa va schimbati parerea si ma veti intelege, cel putin partial. Conduc asadar grabit, mai mult intr-a cincea, cu gindul ca in aceasta zi de 1 mai trebuie sa mai fac inca o iesire la Mures, deoarece i-am promis micutului meu ca ii voi da citeva lectii de casting, live, pe malul apei. Asadar o partida de citeva ore dimineata, apoi la amiaza vin acasa, iar spre seara inca o iesire impreuna cu Patrick, fiul meu.

Ajung la locul dorit, odata cu plecarea ultimelor umbre ale noptii si intru cu masina pe un drum rau si plin de gropi pe care inaintez incet cu a doua. Culmea, intr-o poienita pe linga care trec este instalat un cort imens care se intrezareste printre valutucii de ceata ai diminetii. Si eu care credeam ca locurile acelea sint neumblate… Care va sa zica si aici au ajuns pescarii maimuta…. Cu baterii de lansete la somn sau mreana. Si astea pe linga siruri, pripoane si alte scule specifice. Asta este, inaintez incet si in final ajung pe locul de pescuit mult visat, un pinten de piatra, lung care aproape rupe Muresul in doua, flancat de un golf cu copaci pe jumatate cazuti in apa si un contracurent care scalda malul. Am la mine o lanseta de cranckbait, cu care mai obisnuiesc sa  dau in caz de forta majora si cu plastice, daca situatia o cere. Muresul curge agale incorsetat in linistea unei dimineti partial acoperita de valutuci de ceata. Care este atit de deasa incit nici nu vad celalat mal. Poate daca-l vedeam plecam pe alte locuri si imi salvam ziua…..

In fine, stau nemiscat vreo zece minute incercind sa detectez vreo urma de activitate in apa. Nimic. Nici o bataie. Bun, inseamna ca dramele se petrec in adincuri, asa ca pun un ofsset si un shad suplu lung de 9 cm. La primele lanseuri am detectat un substrat tare, cu trunchiuri de copaci implintate in pietris, a caror conformatie ma straduiesc sa o aflu prin tatonarea cu naluca. Activitate care ma costa 4 monturi si tot atitea shaduri. Sint foarte obosit din cauza orei matinale si incep sa ma enervez ca nu reusesc sa evit agataturile. Plus ca daca erau acolo salai, nu pareau gata sa coopereze pe dinamici alerte, ori eu numai de fineturi n-aveam chef. Schimb bila de 5gr cu una de 3.5, pastrez shadul si culorile violente si lansez din nou. Recuperez alert in dinti de fierastrau. Bong, dau intr-o creanga si salt cu un reflex a carui lipsa m-a costat citeva gume anterior. Imediat dupa ce salta peste creanga il las sa cada din nou si primul tac al zilei ma face sa intep cu putere. Din pacate lanseta fiind cu virful cam sus n-am putut sa intep cum trebuie si ridic pina la suprafata un salau de vreo 3 kg, care se lasa pe lateral imi trage cu ochiul, se da peste cap si se duce. Hait. Primul atac- rateu. Sint nervos,las lanseta din mina si ma asez pe un copac cazut sa beau o gura de cafea. O durere de cap incepe incet, incet sa-si fac simtita prezenta.

Pina sa beau din cafea ma uit in jur si vad abia atunci ca pe loc cineva pescuise recent. Pescari maimuta dupa resturi. Au fost doi, unul minca seminte, unul fuma. Resturi din acestea, pachet de tigari mototolit, sticle goale de plastic, citeva ambalaje de jiguri. Mda, ridic un ambalaj si banuiala mi se confirma. Era o guma cu care cineva postate o poza pe internet. Nu spun cine. A doua zi cineva cumparase toate gumele respective, ba comandase si tot stocul de la furnizorul din Ungaria, asa incit daca vroiam sa cumpar un plic doua trebuia sa imi pun pofta in cui. Asadar si locul asta fusese descoperit de pescarul maimuta, a carui dilema era cum sa detina el, si numai el, monopolul asupra tuturor gumelor dintr-un anumit model, considerat prinzator. Si numai el sa prinda peste. Deci si locul asta, considerat salbatec a fost compromis.

Durerea de cap mi se accentueaza si ma apuc de pescuit ca sa mai uit de ea. Lansez si recuperez cu o dinamica lenta cu pauze lungi si scurte zvicniri din virf pentru a atita salaii mofturosi. Ceata diminetii se risipeste alungata de razele unui soare care se anunta generos. Si vad ca vis a vis, pe celalat mal, a fost defrisata o suprafata destul de mare ca sa fie instalat un cort si niste scule de pescuit. Aha, zic in gindul meu, pescari. Este 1 mai si, potrivit unei cutume stravechi, nimeni nu te controleaza la pescuit, in ciuda faptului ca este prohibitie.

Soarele incalzeste rapid atmosfera si ma moleseste si mai tare provocindu-mi somnolenta. Asa imi trebuie daca am vrut pescuit la primele ore. Mai am citeva tacuri, ratez si ma enrvez si mai tare. Brusc o melodie sparge linistea unei dimineti ce ar fi trebuit sa fie perfecte. Pescarii maimuta, a caror dilema este cum sa stie toata lumea, dar TOATA lumea, ca ei sint la pescuit si chefuiesc. Si dai, la inceput timid, apoi din ce in ce mai tare, manele, balade si rock. Intr-un cockteil greu de reprodus.

Incerc sa ma concentrez pe salai, dar enervat la culme nu reusesc sa fac lucrul acesta suficient de bine, bruiat la maximum de manele. Incerc sa ma mint ca sub apa muzica nu se aude si basul n-are nici un efect asupra salailor. Avatii sint in continuare absenti. Nici un atac la suprafata, desi obletii miuscaresc de zor. Schimb shadul si incerc pe rind citeva voblere, mai intai de suprafata, apoi de adincime medie, apoi rattlinuri. Nimic. Brusc muzica se opreste. E gata bateria, imi zic cu o unda de speranta. Si pe cind sa revina linistea la normal, duduitul unui motor de drujba o alunga definitiv in alte parti. Pescarii maimuta vor sa danseze. Si pentru asta au nevoie de spatiu. Asa ca pun mina pe drujba si dai druum, druum, druuuuuuum, taie tot ce sta in calea dansului lor tribal.

Sint darimat. Nu mai am nervi. Caci asta este alta dilema a pescarului maimuta: cum sa distruga cit mai mult, dar cit mai mult, din ceea ce natura a facut in timp: copaci,tufisuri, locuri salbatice…….peisaje. Decid ca mai pescuiesc o vreme apoi plec acasa. Dincolo defrisarea a incetat,in schimb a pornit muzica. String din dinti si pun un jig hotarit sa prind macar un salau, apoi plec. Si ca o contra masura fredonez si eu o melodie pentru a bruia macar partial, trilurile lui Adrian copilul minune, care vin spre mine de pe malul vecin. Din pacate nu se leaga. Peste “Blaze of glory” sau “Hotel California” navalesc precum hoardele de barbari ritmurile obsesive ale manelelor de cea mai proasta calitate. Noroc ca in scurt timp gasesc o melodie-scut eficienta si ritmata care ma ajuta sa ma calmez putin si sa ma concentrez pe pesti. “Nu, nu , nu ne-am nascut in locul potrivit……” Si uite asa mai agat un offset, mai fredonez o melodie, mai suna telefonul si se face aproape amiaza. Dincolo, vecinii de peste riu au construit un rug inalt de vreo 2m, si acuma danseaza in draci in jurul acestuia. Ba au sporit chiar si la numar cu ajutorul unor prieteni, amici ,vecini,chemati pesemne si ei la chiolhanul de pe malul Muresului.

Diferenta intre conditiile din vis si crunta realitate genereaza depresie. Depresie care isi lasa amprenta asupra eficientei stilului de pescuit .Asa ca imi string putinul bagaj,inclusiv sticla goala de apa si urc in masina plecind spre casa cu gindul ca o sa ies mai spre seara din nou cu fiul meu pe Mures la o partida de casting.

Pe drum,nu-mi iese din minte scena de la Mures, cu acel loc considerat salbatec si invadat brusc de hoardele de maimute. Caci pescarii maimuta lasa urme pe oriunde umbla: defriseaza, murdaresc, lasa in urma lor ambalaje si tot felul de resturi, si dupa aceea, daca mai au si o captura cumva, incep sa se laude la toti cunoscutii: sa vezi ce salau am priiins… Si stiti ce urmeaza. Alti pescari maimuta invadeaza locul, lasa in urma aceleasi mizerii, dupa care se lauda si ei altor pescari maimuta si tot asa, dintr-un loc retras si bun de pescuit devine un fel de loc de pelerinaj al distrugatorilor de natura. Si sa nu mai vorbim de ce paguba fac in lumea pestilor, caci trebuie sa recunoastem… au o bafta fantastica.

Daca azi prind un salau capital, il retin, nicio problema, dar a doua zi dau iama intr-un cird de cleni si ii retin si pe aia, doar trebuie sa manince si pisica, nu??. Si daca cumva aud, pescarii astia maimuta, ca o naluca prinde bine, cumpara tot stocul, pentru ca isi permit, iar apoi iti rid in nas ca ei detin monopolul la naluca respectiva, deci tu depinzi de ei. De parca modelul respectiv ar fi singurul prinzator pe lumea asta. Acuma poate ca intelegeti mai bine de ce este util sa fii discret, foarte discret… Dar oare ce ar fi daca ai pune o poza cu o naluca care la noi nu are cine stie ce impresie asupra pestilor, un slug go de exemplu, ar cumpara-o si pe aceea? Ei asta este o idee ce merita incercata…

Apoi mai este un aspect:invidia.Daca acesti pescar maimuta afla ca prinzi peste,intra la dileme.Oare unde ,cu ce naluca,cind?Si incep sa sopteasca pe la colturi,pe la spate.Stau adunati asupra vreunei poze luata de pe vreun forum,pusa sub vreo lupa imensa si numara cite frunze sint in peisaj,cite pietre pe mal,de unde batea soarele,ce este pata aceea micuta din fundal,ce culoare au sosetele purtate,data, data cind a fost facuta poza asta este extrem de importanta…..Si apoi incep consideratiile:ca poza ii facuta noaptea,ca pestelui i-a cazut juma de solz,ca este impins in fata,ca e prins cind nu trebuie si tot asa.Dar in fata ,cind ii intilnesti in societate sint amabili,draguti,prietenosi,ce mai baieti de zahar.Si daca vrei ,atunci cind esti la pescuit,sa fii discret cu locul, trebuie sa-ti iei binloclu.Ca sa vezi din timp cine se apropie pe malul de vis a vis.Si stiti ce spun ei?Se aotuflateaza ,povestind cunoscutilor ca i-ai urmarit cu binloclul sa vezi cu ce vobler au dat.Si din cind cind mai poti sa le lasi asa cite una alta ,sa-ti scape pe gura,si apoi vezi pe unde iese informatia respectiva,la fel ca si aerul dintr-o anvelopa sparta cind il bagi sub apa sifoneaza pe unde este gaurica.Si o sa te miri de cine credeai ca ti-e prieten…

Si tot meditind la astfel de lucruri ajung intr-un final acasa, unde ma asteapta Patrick, fiul meu. De cum intru pe usa casei sare la mine si ma intreaba: tati cind mergem la Mures? Inca sub impresia gherlei perfecte prin care tocmai am trecut, rupt de foame, sete si somn, basca durerea de cap, nu mi se pare o idee prea atragatoare. Dar daca am promis, am promis. Asadar fac un dus, mananc ceva, iau o lanseta pentru Patrick, voblere, gume, lanseta mea de cranck si o taiem la Mures. De data aceasta locul vizat este la marginea orasului, o fosta balastiera comunista, strabatuta de un drum foarte prost si prafuit, care duce in susul apei pina intr-o padure. Malurile sint pline de grataragii, aromele ma inebunesc, manelisti, se putea fara?, pescari de stationar care stau pe scaunel si asteapta pestele dupa metoda “Doamne da sa vina la mine…”

Pe drum, eu si Patrick avem tot felul de discutii interesante. De pilda trebuie sa raspund la intrebarea daca la Polul Sud oamenii stau cu capul in jos, si ,daca da, cum de nu cad. Durerea de cap, ajunsa la apogeu n-are darul sa ma faca sa gasesc o explicatie simpla si clara la intrebarea asta, asa ca incerc sa-i distrag atentia fiului meu cu niste cai ce pasc impiedicati pe marginea drumului. Ajungem in final pe un loc de pescuit mai retras, dupa un pilc de salcii, un loc cu un curent paralel cu malul, la vreo 30 de m distanta de acesta, curent generat de un pinten de pietre si betoane, relicve ale constructiilor comuniste. Muresul a scazut brusc si malul este oarecum abrupt, inamolit. Fiul meu nu mai are rabdare si ii montez lanseta din doua bucati pe care i-am pregatit-o. Atasez un crank de suprafata, 12 grame si incep lansarile. Mai cu incalceli, mai cu incurajari, spre bucuria mea piticul lanseaza destul de bine naluca chiar si pe la 20 de metri. Brusc o explozie de apa sparge linistea pe sforul curentului. Imens. Avat. Mi se zbirlesc toate simturile si caut febril un Team Esko. Micutul meu continua lansarile. Pina sa leg linia, pina sa leg agrafa, mai rapeste de vreo 3 ori. E mare, imi zic in gind, si sper ca visul care mi-a motivat iesirea asta, poate deveni macar partial realitate. Atasez voblerul Rapala si lansez de citeva ori. Naluca este ignorata total. Poate daca lansez mai departe… Fortez suplimentar si voblerul cade in mijlocul a ceea ce parea a fi o zona de conflict.

Patrick imi zice ca i s-a incilcit linia. Ofuscat, las lanseta mea pe iarba si ii descilcesc linia lui, rotita superficial, din fericire, pe virful lansetei. Iau lanseta mea de jos, intind firul si cind sa ridic virful ceva imi smulge cu putere unealta din mina. Intep scurt si lanseta se incovoaie pina in miner. Avatul anului, imi zic cu speranta in gind. Din pacate, frina usor prea strinsa ma obliga sa fac brusc un pas in fata pentru un ragaz de 2 secunde, timp in care slabesc putin frina. Patrick vede faza si, intr-un acces de iubire filiala,arunca lanseta lui si imi imbratiseaza genunchii, in timp ce striga disperat: tatiii, sa nu pici in apa……Placat ca la rugbi, cu un peste nervos si mare in bat cu picioarele blocate, ma inclin periculos spre apa….. Andrenalina la maximum… Dindu-si seama ca urmeaza sa cad in bot, fiul meu imi elibereaza genunchii tocmai la timp pentru a mai face un pas in fata. In namolul pina la genunchi, moale si primitor. In semn de solidaritate, piciorul sting isi ocupa locul firesc linga omologul sau drept. In acelasi namol. Si ma trezesc statuie, blocat in namol cu o dihanie puternica in bat care ia fir metru dupa metru. Urmeaza un drill de infarct si pestele isi pierde in cele din urma din puteri. Il duc incet, incet spre mal, sperind sa vad un avat sau un somn mare  si, cind colo, din apa involburat isi face aparitia ……coada unui crap fitofag cu ancorele voblerului infipte adinc in radiile cozii. Imi vine sa arunc lanseta de pamint.In locul unei capturi capitale, dracia aia made in china….. N-o sa va mai spun in ce hal am fost tencuit cu namol pina la briu, cum am intrat in masina si in casa si reprosurile sotiei mele. Ziua de 1 mai ar fi trebuit sa fie macar partial reusita, insa acest lucru nu s-a intimplat asa cum mi-as fi dorit. Dar nici o problema, anul mai are multe zile si fiecare poate fi o ocazie ca monstrii care ne bintuie visele sa devina realitate. Depinde numai de noi sa fie asa. Si de discretia cu care ne afisam in raport cu dilemele pescarului maimuta. Discretia inseamna locuri salvate de distrugere, inseamna pesti salvati de la masa pisicii sau taraba comerciantului… Inseamna pestii pe care-i vor captura MIINE, copiii nostri.

In goana lor nebuneasca dupa profitul ce se intrevedea din construirea tronsonului de autostradă Nadlac-Arad-Timişoara-Lugoj, si pe care, cel mai probabil, doar unii din ei îl vor mai apuca, s-a sapat atat de mult incat in statiile de sortare au aparut in cateva luni munti impresionanti de balast, de cate 10-15 metri inaltime.
In vara, erau balastiere in care se lucra chiar si noaptea. Exploatarea a continuat chiar si acum iarna, spre deosebire de anii anterior, cand in sezonul rece activitatea inceta.
In frenezia aceasta n-a mai fost loc de reguli, asa incat nu s-a mai tinut cont de faptul ca potrivit legii este interzis a se sapa sub limita talvegului, adica acea linie imaginara care uneste cele mai adanci puncte ale albiei unui rau. Dar cine mai sta sa se uite ce se intampla sub apa, cand banii curg din nimic ?!
Astfel, in unele locuri cursul apei a coborat cu 2-3 metri sub nivelul la care curgea in anii anteriori. Iar in numeroase alte locuri curentul, alta data puternic a disparut complet, lasand in loc lacuri intinse de apa statatoare.
Daca in toata Uniunea Europeana e interzisa exploatarea nisipului din albiile raurilor, romanul cu inventivitatea lui naiva a gasit solutia: nu face exploatare, ci lucrari de mentinere a cursului raului.

Ce influenta au aceste schimbari asupra pestilor numai Dumnezeu stie. Din observatiile mele populatia de salau a crescut exploziv, insa din pacate ea este reprezentata in mare parte de strapazani sub kilogram. Spre deosebire de salau, caruia se pare ca ii priesc noile conjuncturi, daca nu o fi vorba doar de intrunirea unor conditii deosebit de favorabile in perioada de reproducere, avatul a parut a fi mult mai putin in comparatie cu anii anteriori.

Daca in alti ani prindeam 75-100 de avati peste 1,5 kg intr-un sezon, anul asta nu cred ca am prins 20. Bine ar fi sa fiu eu cel vinovat si avatii sa fie in continuare prezenti ca alta data.
Din punctul de vedere al pescuitului mrenei la naluci a fost un an bun, cu capturi mai mari ca de obicei. Insa mreana nu este un partener prea statornic al pescarului cu artificiale, astfel incat nu pot trage concluzii asupra populatiei de mreana.

Somni au fost cativa, insa la mine doar mici. Am amici care au prins exemplare deosebite, astfel incat tind sa cred ca somnul nu este foarte afectat de activitatea balastierelor.

Sezonul rece, caci cu greu mai putem vorbi despre patru anotimpuri in ziua de astazi, a adus precipiatii mai bogate decat in anii anteriori, iar pamantul din uscat a inceput sa musteasca de apa.
Stratul consistent de zapada acumulat in scurta perioada de ger de dinainte de Craciun a fost topit in doar doua zile de ploi. Ca mai toate apele curgatoare din vestul tarii, si Muresul a crescut cu nu a mai facut-o de cativa ani.

Cresterea brusca a apelor a surprins pe picior gresit unii „investitori”, raul parca dorind sa dea o lectie omului nesabuit. Dar cine mai sta sa o asculte cand banii curg, fie ei chiar cu miros de ulei si motorina.

Noua, pescarilor, nu ne ramane decat sa ne bucuram de cresterea apelor, sa speram ca viitura va spala murdaria facuta de om, ca balastul antrenat de curgerea apalor va astupa createrele uriase sapate in albie si, de ce nu, ca va mai urca si ceva peste de la vecinii nostri unguri.

Sa avem un an mai bun si fire mai intinse !

Ni s-a spus clar ca nu mai este ceea ce a fost, dar pentru noi, cel putin pentru mine este ce este, inca un colt de rai, care din pacate este populat cu fel si fel de oameni, care mai de care mai lacomi si mai nesabuiti, crezand ca tot ce e in natura li se cuvine.

Adevarat graieste Giani cand spune ca este un virus, un drog. Te hipnotizeaza si parca te atrage permanent. Si parca nu te saturi niciodata. Abia acum inteleg de ce de fiecare data cand prinde putin timp liber, Doru este plecat mai tot timpul in Delta.

Acestea sunt concluziile dupa doar 10 minute de mers cu barca cu Giani langa mine. Caii lipovenilor sunt salbaticiti, porcii si vitele la fel. Fiecare sat are turma sa de porci, din care se infrupta dupa posibilitati.

In sfarsit! Sa revenim cu picioarele pe pamant…sau pe apa in cazul nostru. De la Tulcea, full speed inspre Crisan. Ajungem cu 5 minute inainte sa se intunece. Nici ca se putea mai bine, Doru ne astepta la o bericica la restaurantul din zona. Dupa ce ne prezinta gazdei, cel putin pe mine si pe Adi, Giani fiind si el vechi client o intindem inspre casutele care aveau sa ne adaposteasca urmatoarele doua nopti.

Cand am plecat din Arad se prevedea o vreme foarte urata, atat pe durata concursului cat si pe durata sederii noastre in Delta. Ca sa vezi…in afara de vant puternic nimic nu s-a dovedit a fi adevarat.

Prima zi avea sa fie o zi de explorare, ca sa vedem si noi imprejurimile. Targhetul era sa facem plinul cu bibani pentru un pranz pe masura si apoi sa ne vedem de pescuitul la salau si eventual stiuca. Plinul l-am facut, asa ca ne oprim pe un vechi loc de-al lui Giani pe Dunarea Veche, pe care se pare ca nimeni nu-l luase in seama, nici macar Doru, care cunostea aceasta zona ca-n palma. Sigur stia el ceva mai bun. Surpriza! Primul lanseu, o jiguiesc pana sub varful lansetei, si incep recuperarea inceata inspre barca (m-am invatat asa pentru ca nu de putine ori s-a intamplat sa ma surprinda ceva pe aceasta recuperare). La un moment dat se opreste firul brusc si incepe si o ia incet, dar sigur intr-o parte. Initial am crezut ca am agatat un cablu metalic, pentru ca eram ancorati de un fel de baliza. Din pacate dupa cateva secunde s-a dezgatat fara sa apuc sa fac mare lucru. Am ramas inlemnit. Nu stiam ce s-a intamplat. Apa avea 5-6 metri sub noi, atacul survenind la aproximativ 3 metri de barca. Giani zice ca a fost somn, asa ca tind sa-l cred pe cuvant. A avut el experiente destule, cu mustaciosi, in acest loc.

Mai insistam vreo ora prin zona aceasta, suficient cat sa mai prindem si sa eliberam 2-3 salai de persoana, si apoi o intindem sa ne cautam camarazii. Vrajiti de peisajul deltaic reusim sa ne ratacim pentru cateva minute, dar regasim drumul dupa vreo 2-3 telefoane.

Intr-un final il sunam pe Doru sa vedem pe unde sunt. Ei erau deja pe Sulina, prindeau salai. Ce sa facem…mergem si noi sa ne cautam salaii. Am inceput la varsarea Dunarii Vechi in brat, “scormonind” bolovan dupa bolovan pana am dat de Jack Pot.

Lasam ancora. Primul lanseu…atac violent chiar la 2-3m de mal. Intep puternic si se rupe firul ca ata de bumbac. Am crezut ca a fost stiuca, dar cred ca mi s-a deteriorat firul de la prea multe agataturi. Nu face nimica. Leg alt jig, putin mai greu si lansez in amonte. Eu ajunsesem cu naluca aproape sub barca, cand observ ca Giani inteapa ceva. In exact acelasi moment ma loveste ceva puternic. Giani il scapa pe al lui, la mine in schimb incepe drilul.

In sfarsit!…l-am gasit pe al’ mare. Simt cum se freaca dintii de fir. Imi zic in gand…totusi parca am spus-o cu voce tare, pentru ca m-a auzit si Giani…”sigur e un salau la vreo 4-5 kile sau mai maricel”. Se baga in curent, nu reusesc nicicum sa-l ridic. In cele din urma ajunge langa barca si-l fortez, deja mort de curiozitate sa vad ce e. Sigur nu se rupe Elitul cu textil de 15lb, daca mai strang frana cat sa nu mai caraie. Cand scoate capu din apa…un somnotel de vreo … cine stie. Putin dezamagit, dar fericit in acelasi timp il scoatem si facem o scurta sedinta foto.

A fost singura captura notabila din ziua respectiva, pe langa puzderia de strapi pana-n kil juma prinsi de ambele echipe. Asa ca …sa lasam berea sa curga, din contul echipei “Doru&Adi” in seara aceasta. Astfel s-a sfarsit prima zi.Bineinteles ca nu aveam cum sa scapam asa ieftin, intrucat a doua zi ne-am luat-o in barba le fel de frumos. Detinatorul capturii Adi….un salau de toata frumusetea.

Dupa cateva ore de cautat si alti salai capitali, am decis sa mergem sa mai facem o scurta bibaniada. Surpriza placuta! bibaniada s-a transformat in pescuit la rosioara cu jiguri si oscilante. Daca in Delta nu te poti distra … nu stiu unde se mai poate.

Visul avea sa se sfarseasca cam la fel de repede pe cum a inceput. Levi, gazda, ne-a chemat barca la ora 6 ca sa ne putem intoarce in Tulcea. Aceasta in momentul cand, cu greu ne-am lasat convinsi sa mai ramanem inca o zi:((. Din pacate a trebuit sa plecam marti seara.

Fara sa mai cinstim cea mai buna echipa de marti(Adi&Doru). Ramane pe alta data baieti!Devenisem nostalgic cand noi inca nici nu parasisem Delta Dunarii. Astfel am ramas pe veci fermecati, si deja planificam urmatoarea iesire in aceasta zona fermecata a tarii.

Poate ca unii se intreaba?! Oare de ce n-am fost noi la stiuca?! Pentru majoritatea pescarilor Delta=Stiuca. Din pacate n-a fost momentul potrivit, si nici nu stiu cand sau daca va mai fi, cel putin pe “natural”, denumire asociata zonelor cu acces publicului, indiferent de varsta, relatii sau bani. O spun cu parere de rau, dar este adevarat…Biosfera Delta Dunarii nu mai este ce a fost. Daca pana si Dl. Iliuta Goean, care locuieste in Delta de cativa ani incoace se plange ca nici nu-si mai auce aminte cand a mai prins o stiuca mai rasarita de 2kg(pe natural), va dati seama ce sanse puteam avea noi, aici pentru doar doua zile de distractie.

Pace!

Sfârşitul primăverii şi începutul verii a fost unul ploios, caracterizat în zona de vest a ţării prin lungi perioade de instabilitate atmosferică şi temperaturi când prea scazute, când nefiresc de ridicate. La rândul lui, Mureşul a fost mai capricios ca de obicei, parcă răzbunându-şi darnicia din iarnă. Apele au fost mai tot timpul mari şi tulburi, cu niveluri fluctuante, fiecare ploaie ceva mai însemnată aducând creşteri bruşte din cauza cantităţii mari de apă acumulată în sol.

În aceste condiţii, pescuitul la artificiale a fost unul anevoios, cu rezultate mai slabe faţă de anii anteriori. Peştii au fost mai dificil de găsit, iar locurile foarte productive altă dată acum erau pustii.

Totuşi, avaţii au fost prezenţi la datorie.

Mrenele au lovit şi ele cu furie în voblerele ce s-au obrăznicit să le sfideze orgoliul teritorial.

Doar somoteii au fost ceva mai slab reprezentaţi, în ciuda condiţiilor oarecum favorabile pentru acest răpitor. Totuşi au fost şi câţiva care au luat-o la sănătoasa cu piercing în sprânceană.

Despre şalăi vom vorbi într-o emisiune viitoare.

Impreuna cu doi membri ai unui club rival de spinning, caruia nu-i voi aminti numele aici caci nu mai are nevoie de reclama, am planificat o iesire pe clisura Dunarii. Cum pescuim doar cu artificiale nu ne facem probleme in privinta controalelor Politiei de Frontiera, care sunt destul de sacaitoare.

De data aceasta meteorologii nu au gresit. Vremea a fost instabila, cu cer variabil si averse neasteptate de ploaie. Vantul si-a facut de cap, facand in majoritatea timpului pescuitul la jig o adevarata corvoada. Prin urmare, m-am hotarat sa insist mai mult la vobler.

In locurile ferite de vant sau in momentele de acalmie, avatii se hraneau destul de activ, insa se lasau greu pacaliti.

Avand chef de senzatii tari, am pescuit exclusiv cu un St.Croix Legend Elite de 6’6”, medium-light, fast, 1/8 – 1/3 oz si fir multifilament de 8 lbs.

A fost o surpriza foarte placuta pentru mine sa descopar ca lanseta, pe care am cumparat-o pentru a pescui la jig din barca pe balta, se descurca minunat cu voblere de 6-7 cm. Fiind dintr-o clasa de putere usoara, se incarca bine in lanseu, fapt ce se reflecta in lungimea lanseurilor.

In general avatul nu e un peste foarte luptator asa ca, desi pescuiam in curent, nu am avut probleme in drill chiar si cu bucati de 3-3,5 kg.

Voblerele castigatoare au fost Rapala Shallow Shad, Rapala Team Esko, Yo-Zuri 3D Popper si Lucky Craft Pointer.

Zona are un enorm potential turistic, aproape deloc exploatat. Peisajele sunt absolut superbe, dar paradoxal pensiunile pot fi numarate pe degetele de la o mana.

Parca pentru a alunga turistii nepoftiti si din lipsa de activitate, Politia de Frontiera isi face de lucru verificand si rasverificand pescarii sportivi. Intr-una din zile am fost controlati de nu mai putin de 5 ori (de trei ori de pe uscat si de doua de pe apa).

Urmeaza Valea Argovei cu peronul pe partea dreapta !