Stateam resemnat pe un bolovan si rataceam cu mintea aiurea, in timp ce Gigi inca mai insista, schimband mereu voblerele. Era prea placut afara ca sa ne gandim la plecare.

-        Bah, seara asta nu iti trezeste nostalgii crapiste ? – il intreb eu dupa o lunga tacere.

-        Nnnnu…… – zise incurcat, luat pe neasteptate.

-        Gandeste-te putin, ai plantat monturile exact unde trebuie, acolo in marginea agataturii, ai nadit ca lumea…. intunericul incepe sa se lase, desfaci o bere si privesti stelele in asteptarea trasaturii, pana tarziu in noapte….

-        Eu oricum nu am pescuit prea mult la crap… – pareaza el.

Restul a venit ca de la sine. Devenise clar ca nu poate trece vara fara sa fac o iesire de cateva zile la crap, ca pe vremuri. Ramasese de rezolvat doar problema gasirii unui coechipier, avand in vedere ca in anturajul meu nu prea are nimeni scule de crap. In ce ma priveste, inca mai pastrez trei bete, echipate cu trei mulinete de crap, de acum 10 ani cand avusesem o trecere meteorica prin pescuitul acestui peste, la care nu m-am prea priceput. Nu se stie niciodata cand si la ce vor fi bune.

Am reusit sa il  conving surprinzator de repede pe Adi, care marturisi mai apoi ca a avut si el o perioada in adolescenta cand facea pe craparul. Ii ramasesera vii in memorie noptile petrecute sub cerul instelat, dormind pe pamant, invelit in folie de nailon, pe marginea unor balti de prin inima Ardealului, pe undeva pe la Gherla.

Nu ne asteptam la ceva deosebit de la un pescuit cu care, recunoastem, nu suntem deloc familiari. De fapt, asa am si conceput expeditia, ca o iesire in care sa lenevim, sa bem bere cata incape si, poate, daca avem noroc, sa prindem si un peste.

Si asa a si fost, o leneveala fenomenala:

Am mancat porcarii, ca in studentie.

Ne-am omorat timpul imbatand soarecii de camp cu porumb inmuiat in rachie de doua ori intoarsa, tinuta in butoi de dud sa se invecheasca. Unora dintre ei le-a picat atat de bine bautura incat stateau sa ii mangai pe blanita…

Dar am prins si cativa pestici:

Surpriza cea mare a venit insa abia in ultima noapte. Dormeam adanc in cortul meu, pe la 3 noaptea, cand am auzit alarma guitand din toti rarunchii la unul din betele lui Adi, aflate cam la 30 de metri de mine. Am sarit din sacul de dormit, am iesit buimac din cort, fortand fermoarele si am alergat ca un bezmetic sa il ajut.

Spiac manuia destul de stangaci o lanseta, cand am ajuns langa el.

-        E mare, mah ? il intreb abia respirand.

-        E mare p…a ! …. Am prins buha, zise el cu un calm presarat cu oleaca dezamagire.

Intr-adevar, bufnita care ne dadea tarcoale de cateva seri, ademenita probabil de soriceii nostri beti, transformati intr-o prada facila si de nerefuzat, se agatase cu aripa in firul uneia dintre lansete. Se zbatea ca in gura de sarpe, incercand sa scape din plasa de paianjen. Dar nu reusea sa decoleze decat pana la nivelul varfurilor copacilor, caci nici Spiac nu se dadea batut.

Dupa ce am adus-o in cele din urma la sol, i-am aruncat in cap husa de la barca, deh cine a facut armata stie cum vine asta… A trebuit sa taiem apoi firul pentru a putea elibera pasarea din incalceala si i-am dat drumul repede, de frica sa nu ne muste, fara a o mai fotografia.

La plecare, il incerc pe Spiac:

-        Ce parere ai, mai mergem la crap ?

-        La anul nu cred, dar peste doi ani sigur mai venim !

….gata cu secretele, o sa prezint una din strategiile alese intr-o partida de stiuca, o iesire in care stiuca mare prefera sa stea suspendata intre ape si sa se serveasca din oferta generoasa de carasei care se bronzeaza la soare.

Faptul ca balta e presarata cu carduri de carasi care se plimba alene in pelicula nu ma face sa ma gandesc decat ca, din cauza caldurii si a lipsei de oxigen, partida nu poate fi decat una ratata. Dar daca tot am iesit hai sa incerc sa si prind cumva un peste!

Pt primele lanseuri aleg sa dau cu cateva oscilante usoare plimbate in apropierea fundului, apoi trec pe deep-divere trase cat mai incet cu pauze de cateva secunde, pt ca sa ajung la ce imi place mai mult si anume la silicoane, mai exact niste shaduri de 12-15 cm armate cu jiguri de 7-15 gr. Dupa multe lanseuri in evantai si lung de mal imi dau seama ca pe palierele unde mi-am prezentat cu atata maiestrie acadelele nu cred ca era vre-o stiuca…era imposibil sa nu am o atingere, una cat de discreta care sa tradeze marfa.
E momentul sa fac o schimbare, o schimbare care sa atraga atentia. Nu ma intereseaza o stiuca banala, asa ca refuz sa pun o rotativa care cu siguranta mi-ar aduce marla la picioare. Da, o sa incerc sus, printre bancurile de carasei care se plimba ametiti la soare, cred ca asta e solutia care va starni interes!

Incerc cu un popper, care sa faca putina galagie, pt a da desteptarea stiucilor ametite de caldura dupa amiezii. Intentionat las pauze lungi intre pompaje ca sa nu sperii exemplarele mari, care sunt mult mai circumspecte la excesele de zel pe care uneori suntem tentati sa le facem. Acum ca toata lume a aflat ca se serveste masa aleg un X-Rap Walk care prin talia sa clar nu se adreseaza “adolescentelor”. Incet, incet o iau la plimbare cu catelul, care sper sa imi aduca captura… doar am respectat reteta! Fiecare ingredient a fost pus cu mare atentie in placinta de azi, deci de ce e atata liniste?!

Fac o pauza lunga, atat de lunga incat am impresia ca vad o stiuca sub apa care se uita intrebator la mine parand sa zica:”…mestere, ai uitat sa mulinezi!”…deodata un vartej se deschide parca vrand sa soarba toata apa din balta.

Asta-i ! Am provocat o stiuca de categorie, asta mi-am si dorit, sa o aduc in fata aparatului de fotografiat pt: “Reteta zilei” din ciclul “Gata cu secretele”.

Initial am vrut sa imi achizitionez varianta japoneza, Scorpion 1001 XT, dar dupa o analiza detaliata a ambelor modele, m-am hotarat asupra Curado. De la Curado imi doream o mulineta de finete (vorba vine), mult mai rapida decat Daiwa Sol, care in multe cazuri parea sa fie cam incetata, mai alest atunci cand pescuiam in agataturi abundente.

Design:
Curado impartaseste acelasi design cu Core 51 si Scorpion 1001 XT, cu angrenajele pozitionate cat mai jos pentru a mentine inaltimea profilului mulinetei la un nivel minim. Cu toate ca designul este unul placut, nu sunt foarte incanta de culoarea verzuie, dar pot trai cu ea. Este o culoare care nu se prea potriveste cu nimic din lansetele ce se gasesc pe piata la ora actuala.
Mulineta este echipata cu un clicking star-drag (dispozitiv de setare a franei de tambur cu reglaj audibil), care la acest model este construit din grafit. Nu imi fac griji din punct de vedere al durabilitatii, dar asemenei altor pescari as prefera ca si aceasta piesa sa fie metalica.

Feeling:
Primele impresii conteaza intotdeauna, dar Curado nu a stralucit la acest capitol. Scoasa din cutie, mulineta nu mergea atat de fin pe cat ma asteptam. Problema a fost insa usor remediabila. Am desfacut mulineta pentru a o curata si a o unge si am observat ca functia rulmentului antirevers este dublata de o piesa cu acelasi rol in agrenaj, pe care am recunoscut-o din experientele mele anterioare cu batranul Shimano Bantam (una din primele mulinete low profile, pe carea am demontat-o recent), care este dotat cu sistemul antirevers clasic.
Am cercetat pe forumuri care este rolul acestei piese si am ajuns la concluzia ca este doart un back up pentru rulmenutl antirevers. Dupa indepartarea piesei respective, mulineta functioneaza mult mai fin si degajat.
In ceea ce priveste ergonomia, mulineta este foarte confortabila si usor de palmat. Manivela este dotata cu manere (knob-uri) confortabile, cu rulmenti in interior.

Angrenaje si durabilitate:
Este ceea ce asteptam de la o mulineta „made in Japan”, avanad angrenaje din alama, care de-a lungul timpului au confirmat a fi foarte rezistente. Mulineta este echipata cu 7 rulmenti, din care 5 din otel inoxidabil si alti doi cu rezistenta crescuta la coroziune. Rulmentii din otel inoxidabil nu sunt o problema atat timp cat nu se pescuieste in apa sarata. Spre deosebire de alte mulinete, rulmentii sunt sigilati in asa fel incat camasa exterioara nu poate fi indepartata pentru o curatare perfecta.

Eu obisnuiesc sa imi servisez mulinetele integral cam o data pe an, deci acestei mulinete inca nu i-a venit randul, dar nu am avut nicio problema cu ea in cele noua luni de cand am cumparat-o.
Asemeneni tamburului, carcasa este din aluminiu, iar capacele laterale sunt din grafit. Cu toate acestea, este o robusta si foarte bine inchegata. Chiar si dupa cateva luni de pescuit intens in agataturi cu jiguri, texas, spinnerbaituri si voblere merge la fel de bine ca si in prima zi (dupa ce i-am indepartat antireverse pawl-ul). Inca nu au aparut jocuri si nici rulmentul antireverse nu pare sa cedeze. Inca ma intreb ce naiba e cu gheara antireverse, care se gasea in modelele vechi de Shimano, in conditiile in care doar inrautateste actiunea mulinetei.

Spre deosebire de Core 51, tension knob-ul este sustinut de un sistem cu arc, nu cu bucsa de cauciuc, lucru care in anumite cazuri permite apei sa se infiltreze la rulmentul pe care se sprijina tamburul. Lucru care poate strica o partida de pescuit, daca nu sunt folosite vaselinele si uleiurile adecvate. Arcul are un rol dublu: de a tine tensiunea in knobul care exercita presiune asupra axului tamburului, in asa fel incat acesta sa nu se desfileteze in timp de pescuim si de a tine rulmentul din capatul axului tamburului in loc. Cu toate ca nu este prevazut cu sistemul cu cauciuc, inca n-am avut probleme in aceasta privinta,desi am pescuit cu mulineta si pe vreme foarte ploioasa. Sa speram ca va ramana asa.

Manivela nu are nici un fel de joc, iar daca are, strangeti mai bine piulita care fixeaza manivela si veti scapa de probleme.

In ceea ce priveste frana mulinetei, producatorul a testat-o la 4.5kg. Am reusit sa ridic doar 3kg fara ca aceasta sa se activeze dupa ce am strans-o cat de mult am putut (cel putin cat de mult am putut fara sa am temerea ca voi rupe steaua cu care se strange frana mulinetei).

Asezarea firului: Nu este un aspect pe care sa-l auziti mentionat in vreun review, dar este unul care poate pune probleme, la modele mai ieftine de mulinete. Nu este cazul Shimano Curado. Isi face treaba exact asa cum trebuie.

Castabilitate: Ca si concluzie generala in ceea ce priveste modul in care lanseaza mulineta, Curado este in prezent mulineta cea mai usor controlabila dintre toate mulinetele de casting care mi-au trecut prin mana. Daca cineva doreste sa invete sa lanseze cu o mulineta de casting, Curado E51 este mulineta ideala. Spre deosebire de Daiwa, unde este nevoie de mai multe ajustari pana sa ajungem la un optim de lanseu, la Shimano o setare cu 2 pini scosi este oarecum universala, putand lansa de toate de la 3g la mai multe . Mai mult de atat, perucile aproape ca au disparut.

Flipping cu Shimano este joaca de copii, chiar si cu naluci mai usoare. Am reusit chiar si cateva sesiuni de skipping cu un Lake Fork Magic Shad la stiuca pe sub niste structuri.

Lanseaza cam orice de la 3 g in sus. Am reusit sa lansez destul de bine si cu Rapala Original de 7 si de 9cm si cu Rapala Team Esko, naluci din balsa fara sistem long cast. Spre deosebire de Daiwa Sol degetul cu care controlam perucile, l-am pus mai mult pe standby.

Concluzii: In ceea ce ma priveste, Shimano m-a cucerit cu Curado E51. Abia astept sa vad cu ce minunatii se mai prezinta la ICAST in 2011. Iar daca doresc sa invat pe cineva sa lanseze cu un ansamblu de baitcasting… mi-am gasit mulineta potrivita, asa cum am vazut cu cativa prieteni.

Exista ani in care datorita lipsei precipitatiilor apa se limpezeste si scade, iar pestii pasnici isi pasc verdeata de pe pietre linistiti,  pentru ca rapitorii nu ies la vanatoare peste zi. De ce? Simplu pentru ca in aceste conditii e destul de greu sa se apropie de prada. Limpezimea apei, lipsa curentului puternic, luminozitatea crescuta – sunt avantaje de partea pasnicilor care se ascund si intra in alerta imediat ce se apropie un rapitor. De asemenea, la randul lor rapitorii nu mai pun atat de usor botul la vrajeala noastra, iar voblerele, lingurile, silicoanele cele mai naturale nu fac altceva decat sa trezeasca suspiciuni.

Cei mai multi dintre noi au tendinta sa abandoneze relativ repede sub pretextul clasic ca “pestele nu mananca” insa cu siguranta, sub oglinda apei foamea face ca rapitorii sa aiba o alta parere. Daca noua ne este mai usor sa abandonam lansetele in favoarea altor activitati care sa ne umple timpul, rapitorul nu are de ales, el trebuie sa manance. Incercarile repetate de a se apropia de bancurile de obleti nu fac altceva decat sa il epuizeze, sa isi consume toata energia. Daca ziua, pe lumina, nu reuseste sa se hraneasca, trebuie sa profite la maxim de orele in care se poate camufla, de aceea, odata cu lasarea intunericului, rapitorii se adapteaza si fiecare, cu armele de care dispune, profita si incearca sa fructifice fiecare atac. Daca rateaza va trebui sa suporte foamea de peste zi… deci nu prea are de ales.

Amortiti de racoarea noptii si atenti  la ganganiile ce zboara mai aproape de pelicula apei, obletii mai putin circumspecti la pericolele ce vin de jos, lasa garda si cad prada mult mai usor decat pe timpul zilei. De ce sa nu profitam si noi de acest moment cand pestele vrea sa manance si e iesit la vanatoare?! Intotdeauna e mai usor sa pacalesti un peste iesit sa vaneze, decat unul care sta letargic, ascuns in vreun cotlon sau pe fundul unui gropan.

Pentru cei care nu au incercat niciodata pescuitul pe timp de noapte, imi permit sa dau cateva sfaturi care vor putea  fi de folos pe malul apei:

-         profitati de cele mai bune ore!  rapitorii se activeaza de regula intre anumite intervale, in prima parte din noapte, iar mai apoi spre dimineata.

-         nu pescuiti prea aproape unul de celalalt pentru a evita o eventuala accidentare in momentul lanseului, datorita vizibilitatii scazute

-         acordati mult mai multa importanta linistii decat in timpul zilei, evitati sa calcati pe pietrele instabile care se pot rostogoli cu zgomot, spre apa

-         memorati pe timp de zi eventualele structuri unde se pot agata nalucile sau chiar pestii aflati in drill

-         nu indreptati sursa de lumina spre apa sau folositi o lumina slaba, de culoare rosie, mai putin intensa, care nu deranjeaza pestii

-         este indicat sa curatam malul pe timpul zilei, pentru ca noaptea sa nu ne lovim de eventuale obstacole care pot ingreuna pescuitul

-         capturile trebuie manipulate cu mai multa prudenta decat pe perioada zilei

In speranta ca v-am dat cateva idei, nu pot decat sa va urez spor la treaba si fir intins!!

PS: Iar daca intunericul si linistea apasatoare din noapte va fac sa va simtiti mai putin confortabil, nu uitati acasa … taria !

Astfel o persoana aflata in aceasta situatie, ajunge sa viziteze mai repede sau mai tirziu doctorul. Imaginati-va ca sinteti in acesta situatie. Unii parametri care indica sanatatea, cum ar fi tensiunea, nivelul de colesterol, glicemia si altele sint putin peste limita sau foarte aproape de aceasta. Desi situatia nu este chiar grava, medicul spune ca trebuie sa aveti o dieta sanatoasa, mai multa odihna si sa faceti ceva sport. Personal nu aveti nimic impotriva, in fond este vorba de sanatatea dvs, atita ca pusi in fata faptului de a tine dieta lucrurile nu mai sint chiar atit de simple.

Sa dai fripturile, mezelurile, smintina si dulciurile, pe piine prajita, carne fiarta,ceaiuri, pufuleti si altele nu-i un lucru atit de usor precum pare. Motivat totusi de dorinta de avea o sanatate cit mai buna hotariti sa stringeti din dinti si sa infruntati toate toanele propriei personalitati. Intr-un cuvint, va declarati razboi propriei persoane, sau cel putin unei parti din aceasta. Dimineata este usor: o brinza de vaci, dulce, un ceai,o piine prajita .Mai tirziu poate o banana. Lucrurile par simple. Soricelul din stomac nu mai roade cu atita sirg, poate s-a speriat. Urmeaza prinzul, o supa de zarzavat, un piept de pui fiert, doi morcovi. Va luati cu lucrul, cu problemele si ziua trece si apoi vine seara.

Pare ca este usor sa tii dieta si dihania din stomac pare amortita. Insa odata cu lasarea serii lucrurile se schimba radical. Din soricelul amortit de rigorile unei diete cu care nu era obisnuit, se transforma intr-un tyranozaur dezlantuit care nu vrea decit un lucru: mincare.

Simti ca te roade tot mai tare, dar incerci sa rezisti. Apelezi la ratiune si iti amintesti ce efecte are mincatul seara, marimea pantalonilor si gifiielile zgomotoase cind urci pina la etajul 2. Iti spui ca e numai o senzatie. Si incerci sa iti distragi atentia cu televizorul. Numai ca nu gasesti telecomanda si pe postul pe care te uiti tocmai este o reclama la ciorbele knnor. Iei ceva de citit dar ,dezastru, revista de pescuit se deschide exact la retete:salau cu maioneza si ciuperci. Tyranozaurul urla ca vrea si el. Tu ,nu si nu te tii tare, deloc fericit ca esti prins intre ratiune si dorinta.Zici ca iesi sa faci o plimbare pe afara,dar cind sa iesi pe usa pustiul de 5 ani striga din camera lui:
_Taaati ,imi aduci un ‘casa buna’?
Poti sa zici ca nu? Si te apropii de frigiderul blestemat in care zac sunculite, friptura ,unt si cascaval.Deschizi usa si binenteles cutia cu iaurt sta pitita dupa friptura. Tyranozaurul urla ca daca nu ii dai o bucatica intra in greva generala…Doar o bucatica…una mica…..Promite ca una mica daca ii dai te lasa in pace si nu te mai siciie. In fond nu-i linistea ta interioara mai importanta?

Cu gindul ca oricum ai rezistat eroic pentru prima zi de dieta, sfisiat intre ratiune si dorinta, cedezi. A doua zi familia se mira ca a disparut tot puiul din frigider. Un chitcait slab se aude din stomac:
-Eu nu ca-s prea mic…si incepe o noua zi din viata ta, o noua incercare, o noua lupta intre ratiune si dorinta intre pofta si necesitate.

Pofta si necesitate. Scopul acestei ilustrari nu este de a tine o prelegere despre dieta ci de a scoate in evidenta cele doua tendinte antagonice care se pare ca guverneaza fiintele vii.In cazul nostru, sintem interesati asadar de felul cum se manifesta acestea la pestii rapitori, pesti care constituie obiectul pasiuni noastre:pescuitul rapitorilor cu momeli artificiale.

Mizind uneori pe agresivitatea lor ,alteori pe dorinta lor de a se hrani, folosim, constient sau nu, strategii si momeli artificiale care au ca scop capturarea pestelui. Dar ce se intimpla sub apa? Cum reactioneaza pestele la acestea? Ce putem face noi pentru a putea deveni pescari mai eficienti?

Sa luam cazul salaului ,poate unul dintre cei mai cautati rapitori, fie cu naluci soft, cu voblere sau altele. In ultimii ani asistam la explozia unei piete care ne ofera atit scule specializate pentru pescuitul cu artificiale cit si multa informatie. Din acest motiv presiunea care se exercita asupra rapitorilor in general, este in continua crestere, concomitent din pacate cu braconajul salbatic.

Iar pestii, dezvolta reactii de aparare prin aceea ca ignora multe naluci care la un moment dat au fost foarte prinzatoare, atit ca dupa un timp au ajuns sa fie ignorate de pestii rapitori. Acest lucru nu este nou in multe tari de pe mapamond intimplindu-se acest lucru, mai putin braconajul salbatic.

Ziceam ca de peste granite a patruns si ceva informatie la noi.Si cind spun aceasta ma refer la citeva tehnici derivate din pescuitul bassului ,care alaturi de clasicul jigging ,fac parte din arsenalul oricarui pescar de rapitor. Aceste sint monturile texas, carolina si drop shot.

Drop-shotul este poate o montura mai putin folosita, insa care in unele situatii face diferenta intre o partida cu capturi si una fara capturi.

Dar ce se intimpla sub apa? Cum percepe salaul nalucile? Deoarece nimeni n-a putut stabili o cale de comunicare coerenta cu vreun salau nu ramine decit sa ne imaginam acest lucru, pe baza informatiilor pe care le detinem despre biologia acestei specii.

Asadar sa facem un efort de imaginatie si sa incercam sa ne transpunem impreuna intr-o zi caniculara de vara, pe un riu mediu, cu cote in scadere de la o zi la alta, cu apa transparenta. Sintem aproape de oras,si malurile sint pline de pescari, mai ales in week-end, sau braconieri camuflati care mai scapa cite o plasa seara, leaga cite un pripon sau mai dau la hita. Este Romania zilelor noastre.

Cum spuneam unii pescuiesc la stationar ,altii la artificiale. Unul dupa altul voblerele brazdeaza apa,intre ape salta oscilante ademenitoare ,iar pe substrat bitie scurt pestii sau viermii de plastic. Sub apa ,liniste totala.
Avind metabolismul in strinsa legatura cu cantitatea de oxigen din apa, care la rindul ei depinde de temperatura, salaii par amortiti.

Cautam salaul la apa adinca cu curent puternic, linga structuri, intai cu voblere deep diver, apoi cu shaduri si apoi gruburi, fie in montaj clasic fie in montura offset. Chiar si asa agataturile sint dese si pierderile simtitoare. Alegem sa tatonam din canoe un mal inalt cu piatra, copaci mari si deci umbra, dar si agataturi cit cuprinde. Undeva in fata un ciot gros cit bratul unui om iese aproape vertical din apa.Iar sonarul ne indica o apa de 3.5 m in cadere pe 5 m. Pomul cazut paralel cu malul din care iese un ciot afara il intuim si fara sonar. Probabil ca la baza acestuia stau unul sau mai multi salai. Mai lipseste o tablita cu adresa: www.zander.com.

Satui de citi pesti au mincat, timorati de zecile de ozn-uri care le trec in fel si chip prin fata s-au retras linga acest pom cazut pe fundul apei si prins intre bolovani. Stau acolo linistiti si anumite mecanisme interioare s-au declansat rapid conferindu-le un aspect similar cu al mediului in care stationeaza.

Curentul destul de puternic aduce apa oxigenata ,iar acest lucru este cautat si de bancuri de platici ,obleti sau scobari si mrene, ce mai ,un adevarat festin. Dupa un timp, pe la amiaza, stau inerti la baza copacului ,lipiti de acesta, digerind in liniste capturile pe care apa le-a adus in fata lor.

Atunci aparem si noi,incercind sa scoatem din amorteala presupusii salai ce stau pe linga acest obstacol natural. Eu folosesc un jig clasic iar Pif ,amicul meu o montura texas. Lansam paralel cu pomul, recuperam lent, tatonond pietrele si crengile.Sub apa salaii au incremenit. Nalucile cu o evolutie provocatoare danseaza usor haotic prin fata lor. Un salau mai tinar se zburleste tot si ataca aratarea galbena ce ii trece prin fata nasului. In ultima secunda, un obscur mecanism de aparare interior il instiinteaza ca ceea ce danseaza prin fata lui seamana izbitor de mult cu ceea ce a atacat fratele sau mai mare ieri, dupa care acesta a disparut intr-un virtej vertical lasind in urma o dira de feromoni de avertizare. Impresia aceea inca ii activeaza anumite simturi..In ultima secunda renunta izbind usor naluca cu coada.
-Cred ca am avut un tac,zice Pif.
-Esti sigur? Sau a fost o creanga? il intreb, convins mai mult de a doua varianta.

O clipa atentia mi-a fost distrasa de scurtul dialog si nu reusesc sa evit o creanga peste care mai saltasem de citeva ori mai devreme. Agat jigul si acesta ramine prins acolo jos, intr-o pozitie nefireasca. Un salau se apropie prudent,nestiind ce este cu silueta platicii ce imbratiseaza obsesiv creanga. Dorinta il impinge sa vada ,sa guste, dar necesitatea de asupravietui il impinge la loc sigur linga trunchiul copacului.

In canoe jale mare.Nu mai aveam nici un shad ca si acela si era o naluca prinzatoare. Pif zice sa plecam ca acolo nu sint salai. Eu nu sint de acord, pentru ca in minte deja meditez la o montura mai putin folosita:Dropshot.

Ii zic lui Pif sa dea in continuare, ca eu imi fac alta montura. Cind termin, ridic lanseta, la care Pif zice dezprobator ca n-o sa prind nimic la drop-shot. Il ignor si lansez linga creanga unde zacea shadul meu.

Salaul aflat linga pom se trezeste brusc linga el cu o creatura care semana cu toate celelalte ozn-uri care ii trecusera prin fata,numai ca inota parca altfel. Nu se mai da cu capul de pietre si crengi de parca ar vrea sa la sparga .Si nici nu salta pe verticala sucidu-i capul in sus cind vrea sa o urmareasca cu privirea.Nu ,aceasta tremura usor in curentul puternic ca si un oblete hotarit sa ramina acolo deasupra fundului apei. Uneori abia misca, apoi zvicneste usor, cautind sa tina piept curentultui variabil. Salaul se zbirleste tot. Ar ataca, dar anumiti factori inhibitori il impiedica sa o faca. Aflat in fata fripturii din frigider oscileaza intre pofta si ratiune. Sau ma rog ,ceea ce le tine lor de ratiune. Sau, cum ziceam, un mecanism intern de aparare. Silueta alba incremeneste usor intre ape, apoi cu un tremurat din tot corpul vrea parca sa se ridice….ispita este maxima…si cu o puternica zvicnire din coada salaul ataca liber de inhibitii, presupusul oblete care-l sfideaza de ceva timp.
-Plecam odata ? intreaba Pif nerabdator sa exploram si alte locuri.
- Plecam, numai stai sa mai lansez odata,zic eu,si cind sa ridic plumbul de pe substrat,o lovitura seaca in fir resimtita din plin in blancul lansetei ma face sa intep instantaneu, scurt si puternic. La celalalt capat al firului presupunerile mele sint confirmate de zbaterea pestelui.

Spre mirarea colegului meu aduc in canoe salaul din imagine. Sub apa, ceilalti salai, deja stirniti si ei de dansul nalucilor, se retrag prudent la adapostul copacului, atunci cind receptioneaza feromonii de avertizare eliberati de tovarasul lor aflat in pericol.

N-a fost o captura deosebita, dar a fost o captura intr-o zi de pescuit care nu promitea mai nimic, o zi caniculara cu apa in scadere si din ce in ce mai limpede, adica toate anti conditiile pentru o partida de pescuit cit de cit reusita.

Asadar sa fie drop-shotul montura minune ,care te scoate din orice situatie? Departe de mine sa afirm asa ceva. Este insa unul dintre multele mijloace pe care pescarul de rapitor le are la indemina pentru a salva o partida sortita din start esecului. Asa dupa cum un mecanic are la indemina o intreaga panoplie de scule la indemina pentru a rezolva o problema tehnica la o masina, tot asa, in complexa ecuatie a unei partide de pescuit reusite, dropshotul este una din alternativele pe care le avem la indemina pentru a intoarce situatia in favoarea noastra.

Intuitia si imaginatia noastra au la indemina o multitudine de variante la dispozitie, de noi depinde doar sa le incercam. Si cred ca daca incercam sa vedem lumea prin ochii rapitorilor pe care ii cautam, putem deveni pescari mai eficienti, chiar daca nu detinem cine stie ce scule sofisticate.

Au fost colegi care imi zambeau neincrezatori cand le spuneam ca merg sa caut locuri noi, gandindu-se probabil ca deja le stiu pe toate. Insa apa curgatoare nu e ca balta. Acolo unde saptamana trecuta pescuiai fara probleme, saptamana aceasta, cand apa a crescut cu 20 cm, locul e compromis. Sau dimpotriva, poate sa fie chiar mai bun decat era inainte.

Stiam de mai mult timp locul acela cu copaci prabusiti in apa, ale caror crengi strapungeau descuranjant suprafata apei si malul acela abrubt ce statea parca sa se prabuseasca peste mine. Insa nu am prins niciodata salau acolo. Intotdeauna curentul apei era prea tare si in scurt timp imi croseta firul printre crengi. Am semanat multe gume acolo, iar offsetul parea la fel de ineficient ca jigul.

La una din ratacirile mele mi-am zis sa il vizitez din nou, poate s-a mai schimbat ceva, o mai fi aparut un obstacol care sa stavileasca curentul, s-o fi prabusit vreun copac… Surpriza, desi nivelul apei era cu aproape un metru peste cota obisnuita, apa curgea lin. Desi la cota asta imi parea aproape imposibil de crezut, locul era in sfarsit abordabil. N-a fost nevoie de prea multe lanseuri pana ce primul salau a poposit pe mal.

Puteam da in sfarsit printre copacii aceia prabusiti la care ravneam de mult. Totusi, nu imi puteam explica cum de locul acela a devenit parca prea brusc pescuibil, cu toate ca pana atunci nu l-am gasit niciodata asa. Prindeam si ma miram, dar prindeam….

Muresul a ramas la un nivel relativ constant aproape o luna, cu variatii usoare ce nu au depasit 30 de centimetri, timp in care am avut niste partide memorabile. Salaii curgeau garla si nu reuseam sa imi explic cum am avut norocul de a da peste un astfel de loc.

Mi-au trebuit alte cateva partide pana sa-mi dau seama ca toata conjunctura tinea exclusiv de nivelul apei. Cum Muresul era mai mare ca de obicei, a inundat plaja de pe malul opus. Intrucat volumul de apa trecea acum printr-o deschidere mult mai mare, cu toate ca nivelul era mai ridicat, curgea mai incet, aparent paradoxal. In acel moment am realizat ca la o crestere sau o scadere mai subsantiala a apei, locul va deveni din nou inaccesibil.

Devenise evident ca trebuia sa profit la maxim de conjunctura favorabila si sa incerc sa scotocesc prin toate cotloanele palcului de copaci scufundati, atat cat timpul imi va permite.

Au fost partide cu totul iesite din comun, pe care, din pacate, din lipsa de spatiu de manevra nu le-am putut savura alaturi de prea multi prieteni, care sunt convins ca nu m-ar fi putut refuza. Sper totusi ca numarul lor sa nu se fi redus in urma acestei povestioare…. :p

Nu are sens sa bravez, vanzandu-va gogosi cum ca as fi folosit te miri ce guma nemaivazuta, mai convingatoare decat originalul sau vreo montura miraculoasa, din care salaul nu mai are scapare, vreun fir invizibil, de o subtirime iesita din comun, cumparat direct de la mama lui din Japan, ori o lanseta atat de inalt modulata incat sa simti direct pe cortex rasuflarea excitata a pradatorului din adancuri. Nici vorba. Am pescuit asa cum am facut-o si inainte, de multe ori fara a avea un atac o zi intreaga. Insa acum le-am servit-o direct in barlog, iar asta conteaza cel mai mult in cele din urma.

Chiar in acest context nesperat de favorabil pe o apa atat de dificila ca Muresul, am continuat sa imi sacrific din cand in cand cate o zi pentru a cerceta si alte locuri potential productive, renuntant poate la o partida reusita, dar avand mereu in minte acel proverb care spune ca „nu e ospat sa nu se sfarseasca”. N-am gasit nimic altceva mai bun, fapt ce mi-a intarit convingerea ca acela era LOCUL. Chiar daca doar pentru moment.

Au fost multi salai care au vizitat malul, insa raman cu regretul ca nu am reusit sa scot din crengarai unul la metru, desi am avut cativa in bat. N-a fost sa fie nici sezonul acesta, dar cu siguranta nu au intrat zilele in sac.

Intr-o buna zi, pentru ei si deloc buna pentru mine, si ospatul meu se sfarsi. Apa a crescut si a depasit nivelul critic, iar locul a devenit din nou mormant sigur pentru plastice. Nu mi-a ramas decat sa continui sa caut locuri noi pe Mures, pentru unii un rau destul de monoton si sarac in peste, dar care pe mine ma surprinde mereu.

Putini stiu insa, ca aceste metale sau aliaje, trec printr-un proces extrem de laborios si complex pina sa ajunga in forma in care noi beneficiem de calitatile lor. Din minereul brut si plin de impuritati, in urma unor procede specifice care presupun timp, energie si utilaje ajung, asa cum am mai spus in otel, aluminu, inox…

Desi ar parea o introducere intr-o discutie despre metale si propietatile lor, paradoxal, aceasta este de fapt o introducere intr-o discutie despre sportul numit pescuit, mai exact despre competitiile de pescuit.

Dar ce legatura sa existe intre acestea, competitiile de pescuit si procesul de extragere a metalelor? Ei bine aceste competitii par sa fie creuzetul din care iau nastere marile talente, noi tehnici, noi forme de organizare, care ajung pina acolo incit acest fenomen angreneaza atitia oameni incit toti cei care participa au cite ceva de cistigat. Si as da ca exemplu fenomenul numit Bass Master, unde fie ca esti sposor, participant sau simplu spectator ai enorm de mult de invatat.

La noi in tara competitiile pescaresti au existat inca de pe vremea regimului comunist. Insa competitiile de spinning au luat ceva amploare in urma cu citiva ani odata cu initierea Turneului AVP.
Salutara in acest sens este ultima initiativa de a imparti acest turneu in 2 sectiuni distincte, Open si Master. Astfel pentru pescarul de rind ca mine si ca tine, se deschide o portita care anii trecuti nici macar nu se intrezarea, si anume aceea de a participa intr-un mod accesibil la o competitie care te poate ajuta sa progresezi ca si pescar ,ca si om.

La nivel general aceste competiti pot sensibiliza marea masa a pescarilor asupra unor concepte cum ar fi catch and release, respectul fata de mediu, schimbarea mentalitatii tipic romanesti care este ceva de genul: ma duc la pescuit, investesc 100 ron in partida asta si trebuie sa scot 200ron.

In acest sens as dori sa va povestesc cum a avut loc , din perspectiva mea,contactul cu lumea concursurilor ,lucru care s-a intimplat anul trecut cu ocazia unui concurs amical organizat de WSB Arad, pe lacul de linga Taut, concurs de biban din barca.

Eram in atelier si lucram gindindu-ma ce voi face in weekend, cind suna telefonul. Razvan Mihuta. Imi spune ca WSB organizeaza un concurs amical de biban pe Taut si daca vrem sa participam ,eu si toti cunoscutii mei, iubitori de spinning avem ocazia in weekend pe lacul de la Taut.Sa-i anunt pe toti si cine vrea sa participe este binevenit.

Taxa de participare 0, premii surpriza. Nu-mi vine sa cred. Pun mina pe telefon si sun anuntindu-i pe cei citiva amici pe care-i stiam ca iubesc acest sport. Reactiile au fost de genul: “Acolo vine Spiac, Mihuta, Sava, nu ma duc ca ies ultimul’ sau “De banii aia mai bine imi iau gume” sau “Pe mine de ce nu m-a anuntat?”.

Motive, temeri, orgolii. Lesturi, impuritati ce ar trebui indepartate.
Marturisesc ca acestea sint valabile si in cazul meu. Cum sa concurezi cu alde Mihuta ,Spiac ori Sava? Eh, inseamna ca am ocazia sa invat ceva. Bine dar n-am lansete UL, nici gume de biban. Eh, dau cu ML, ce daca-i x-fast, pun mono pe el. N-am prins in viata mea biban la artificiale. Eh, acuma ai ocazia sa inveti.

Dar barca motor ,sonar, de unde? Ei bine, aici trebuie sa le iau pe rind. Vorbesc cu Razvan si avind in vedere ca este amical ,mi se permite sa particip cu canoea unui amic ,Pif, cu el cu tot pe post de motor si contragreutate pe capat ,chestii fara de care o canoe lunga de 5 m nu poate fi manevrata. Culmea, Pif face rost si de un sonar.

O vizita prin magazine si-mi cumpar maruntisurile necesare : jiguri minuscule, gume mici si fir mono de 0.16. Mai subtire n-am curajul sa pun pe lanseta mea X-fast. Saptamina trece repede si vine marea zi a concursului, zi care ne gasete pe mine si pe Pif pe Taut, in canoe, cu citeva ore inainte de inceperea concursului. Mergem in zig zag scanind apa cu sonarul pentru a ne familiariza cu conformatia acestui lac pe care nu pescuisem aproape deloc, locatia mea preferata fiind Muresul.

Este o zi caniculara, temperata cu ceva de vintul care se pare ca batea din ce in ce mai tare. Incercam in apa adinca de 6-7m. Apoi pe 5-3-2m. Nimic, nici un atac, desi stiam ca se prindeau bibani cu sutele.

Descurajat, pun asta pe seama lipsei mele totale de experienta in acest gen de pescuit. Obiectivul pe care mi l-am propus, acela de a nu iesi pe ultimul loc, pare ceva irealizabil. Ne apropiem incet de taluzul de beton de unde are loc startul, unde incepusera sa se alinieze primele barci. Incet incet apar cu totii.

Barci usoare si rezistente, echipate cu motoare electrice performante, vad printre ele si un torquedo si ma uit cu jale la vaslele noastre. Lansete light si ultra-light stau pregatite pentru lupta cu hoardele de bibani. Ma hotarasc sa apelez la varianta suna un prieten. Pina sa fac apelul telefonul suna deja(coincidenta?) si un amic bine intentionat imi da citeva directoare cu privire la localizare, gume si dinamica nalucilor.

N-apuc sa le diger si se da startul. Plutonul o taie spre coada lacului binenteles cu torquedo-ul in frunte.In urma lor, hop si noi. Pe masura ce inaintam prindem viteza in ciuda vintului ce bate in rafale. Suntem uzi de transpiratie si apa care izbeste canoea frontal.

Unde ? ma intreaba Pif si cind ii zic in coada lacului, incepe sa boscorodeasca. O durere surda in coloana imi da de stire ca am fortat un pic nota cu vaslitul. Concurs ti-o trebuit, mormaie “torquedo-ul “meu in spate. String din dinti si mentin ritmul.

Ajungem pe un platou cu apa in scadere de la 7-6-4-3.5m. Ceilalti deja pescuiesc. Oare daca eram intr-o barca normala si fara motor, doar la visle, pe unde eram acuma? Decid sa ne oprim pe pragul de 3.5m si lansez .Inca de la prima lansare am atac, primul, intep rapid si puternic ,ca la salau. Ratez.

La biban e altfel. Atacurile urmatoare ma invata ce miscare trebuie sa fac pentru a nu mai rata si incep sa prind primii pesti.1,2,3,…La un moment dat trasaturile inceteaza. Schimb pe naluci, gramaje, prezentari si nimic, atita ca pierd timp pretios.

Decid sa plecam si bine fac pentru ca gasim o falie lunga, serpuita, cu apa intre 1 si 2 m, unde sint bibani. Prind 5-6 bibani, probabil cei mai agresivi, dupa care ceilalti dau indecisi, unde este un ultra-light? Ratez multi. Schimb loc dupa loc si in final string vreo 50-60 de pesti. Se pare ca nu voi iesi chiar pe ultimul loc.

Si atunci s-a produs dezastrul: la o miscare mai brusca in canoe, juvelnicul tip tunel ,care nu era asigurat aluneca peste bord si se scufunda incet cu gura larg deschisa. Apuc sa vad cum bibanii tisnesc afara. Caut febril in geanta un rattlin, o oscilanta grea, un jig de 1oz; de unde, toate acele lucruri salvatoare erau bine mersi acasa.

Pif ma apostrofeaza suparat ca n-am asigurat juvelnicul de canoe. Nu-l bag in seama si scotocesc in geanta unde reusesc sa gasesc un jig de 7 grame. Il scot precipitat, acesta mi se agata de deget si zboara pina pe botul canoei unde se bitiie indecis unde sa cada. In apa sau in barca? Un val care tine cu mine ,ridica canoea si jigul cade in barca. Il atasez rapid, nestiind cui sa multumesc si dupa 5 minute de incercari nereusite, reusesc sa agat juvelnicul. Gol. Mai putin doi bibani morti.

Ma adun si incerc sa mai salvez ce se poate in ultima ora a concursului. Reusesc sa mai prind 15 pesti inainte de final. Urmeaza apoi deplasarea epuizanta spre taluzul de beton unde se numara pestii. Cu siguranta voi iesi pe ultimul loc cu 17 pesti. Incepe numaratoarea: Spiac 274, Mihuta 200………penultimul loc ,eu, cu 17 pesti. Surpriza, nu eram pe ultimul loc, cineva abandonase inainte de final.

Asa arata un concurs (amical) vazut din perspectiva unui incepator ca mine. Mi-a aratat de unde pornesc si incotro trebuie sa tind. Ce lesturi ma trag in jos si ce impuritati trebuiesc indepartate. Am vazut pe pielea mea cit de esentiala este dotarea, ansamblul barca-motor-sonar fiind indispensabil, daca se poate in formula cit mai performanta.

Acum ,odata cu posibilitatea concursurilor open, si eu si tu putem intra in crezetul unde se naste performanta. Ocazia exista, mai ramine sa ne dorim acest lucru.

FIR INTINS,

P.S. Multumesc “motorului meu” pentru dispozitia de a-si sacrifica weekendul si barca pentru alte interese decit ale lui cit si amicului din varianta suna un prieten.

Il sun pe Sava dar are ambele telefoane inchise. O fi dormind inca, imi zic. Incerc la Adelin. Sint refuzat, are program de cumparaturi cu nevasta si soacra. Mai stau putin pe net pana imi beau cafeaua si sun din nou la Sava, care intre timp s-a trezit. E de acord, desi vorbeste parca din butoi.

Nu trece mult timp si sintem pe drum. Cum apele curgatoare sint umflate, ne hotaram sa mergem pe balta.

Dupa mai bine de o ora de pescuit nimic. Doar cateva tresariri ciudate ale firului ne arata ca nu pescuim chiar in fantana. Dar nu sint atacuri. Pe o vreme ca asta se pare ca pana si pestii dorm, ca de facut copii inca e drevreme.

Resemnati ne gandim la plecare, cand imi da scurt si sec. Intep ca trezit din visare parca in butuc. Insa butucul e unul viu si nervos. Scurta si groasa, stiuca se dovedeste a fi mai a dracului decat ai fi crezut pe o apa atat de rece. Insa cedeaza dupa cateva plecari si iese pentru scurt timp de mal la poza.

Ii dau drumul imediat si viata incepe sa mi se para mai frumoasa. Agitati cum suntem mai reusim sa starnim cateva atacuri, insa nu mai aducem nimic la mal.

Intr-un tirziu, cu degetele de la maini inghetate si picoarele murate, cedam si o intindem spre casa. In timp ce imi impachetez pelerina uda ma gandesc ca daca Murphy ar fi fost pescar, precis ar fi legiferat problema: codul galben, portocaliu sau rosu vine intotdeauna in weekend.

Sambata: Revenit in Arad de la prima editie Menta si Usturoi, proaspat initiat in ale painii, il sun pe Razvan sa vad pe unde o mai coace la pescuit. Bineinteles! Pe Mures.

- Ce faci? Pe unde o umezesti?
- Pe Mures de pe la 11 fara niciun atac!
- Trist… Maine?
- De dimineata la lucru, dar dupa ce termin iti fac program . Nu putem sta in casa pe asa vreme.

Duminica pe la 12:00 suna telefonul.

- La 13:30 sunt gata si mergem!

La asa o ora tarzie nu prea aveam alternative, asa ca incercam urban.

Dupa cateva lanseuri pe 2-3 locuri primim o veste care-l “paralizeaza” pe Razvan, vanatorul de trofee.

- S-a prins ieri unu’ de 8,5kg!

In loc sa-l potoleasca, zvonul il motiveaza sa pescuiasca si mai “profi”, in speranta unei capturi mai mari decat cea de care tocmai a aflat.

Dupa 1-2 ore de pescuit si cateva atacuri anemice gasim cuibusorul. Am 2 atacuri violente si ratez unu frumusel in dril. Ii fac semn lui Razvan si incepem sa scanam locul. Dupa doua lanseuri are si el primul atac. Gata s-a incalzit… i s-au reactivat simturile de pescar de rapitor. Eu mai starnesc doua atacuri langa aceeasi structura unde am avut prezentari si mai devreme, insist in continuare.

Mai schimb naluca. Pun un shad mai finut, un plumb mai usor decat al “concurentei”. Un atac sec. Intep! Pare mic, cand de fapt iese la iveala un salau de vreo 2kg. Era obosit saracul de la atata goana dupa gumele noastre.

Trec 5-10 minute. Mai avem cateva prezentari. Capseaza si Razvan unul anemic de vre-o doua… sute de grame.

- Asta nu e salau, e durbintz … ofteaza Razvan.

Plictisiti de locul cu pricina schimbam peisajul. Schimb naluca cu un shad mai mare, pun un plumb de 10g si la primul lanseu mai belesc unul din apa ceva mai adanca. O idee mai mic decat primul. Acesta scapa nefotografiat, eliberat rapid pentru a nu starni curiozitatea celor din preajma.

Nu dupa mult timp, eu infrigurat, Razvan parca tot mai inversunat sa insiste, reusesc sa-l fac sa cedeze insistentelor mele de a pleca acasa.

Concluzii
Cel chemat prinde peste. Cel cu initiativa… NU!

Razvan… sa ma chemi mai des la pescuit!

Incercam pe cateva locuri in oras, avand in vedere ca e aproape seara. Temperatura negativă cu vreo 3 grade sub 0 si apa putin crescuta ne ajuta sa gasim cateva locuri libere.
As fi vrut sa dau intr-un loc insa era ocupat de un pescar care la doua-trei lanseuri agata. Asta nu rezista mult, imi spun, deci ar fi bine sa stau prin preajma.
Dau intre timp cu un loc mai jos si vad o tresarire a firului, semn ca am deranjat un peste. Andrei agata cam des.

In sfarsit, pescarul care imi pazea locul ochit cedeaza si pleaca. Dau de cateva ori si mi se pare ca simt un tac. Il las sa se linisteasca si schimb putin unghiul, apropiindu-ma de locul in care a atacat. Urc incet grubul pe agatatoare si il las apoi sa cada. Bang !

Sava ii pune rapid in valoare calitatile fotogenice.

Mai insistam o jumatate de ora, timp in care avem doar cateva ciocaneli nehotarate.
Curand, obositi sa curatam firul si inelele de gheata la fiecare lanseu si cu picioarele demult inghetate, cedam si ne indreptam spre masina.

- Si cand ma gandesc ca abia te-am scos din casa…, isi spune Sava oful.