In perioada 30 iulie – 8 august, o echipa a clubului WSB compusa din Stefan Tudose, Doru Somesan, Giani Tatu, Robert Boanta, Andrei Sava si subsemnatul a intreprins o expeditie in scopuri halieutice in Suedia, provincia Norrbotten. A fost o experienta extraordinara, the trip of a lifetime in adevaratul sens al expresiei.

Geografie.

Regiunea in care urma sa pescuim este situata in nordul extrem al Suediei, dincolo de linia imaginara a cercului polar, in apropierea granitei cu Norvegia. Este o vale salbatica, cum a lasat-o natura, fara asejari umane, fara drumuri de acces, fara linii de electricitate, asa cum era Pamantul candva demult.

Suedia vazuta de sus

Valea este imprejmuita la vest de Alpii Scandinavi, care aveau crestele inca acoperite de zapada, iar pe laturile nordice si sudice de dealuri vizibil erodate de intemperii, asemanatoare muntilor scufundati ai Macinului din Dobrogea. La est se deschide o campie impanzita cu nenumarate lacuri glaciare si cursuri de ape.

Clima zonei este subarctica, umeda. Pe parcursul expeditiei noastre temperaturile in cursul zilei au fost de aproximativ 15-18 C, ceva mai ridicate atunci cand soarele iesea dintre nori, o adevarata placere fata de canicula din tara. Noaptea temperatura cobora de obicei la 6-8 C, iar in noptile senine chiar spre 0 C, fiind uneori atat de frig incat din raul rece, de munte se ridicau aburi.

Vara de acolo este foarte bogata in precipitatii. Cred ca nu a fost nicio zi in care sa nu avem parte de o aversa, doua. Printre reprizele de ploaie, se ivea dintre nori un soare arzator, ca in varf de munte, ce facea ca temperatura sa urce brusc cateva grade, pentru ca sa scada la loc indata ce un alt nor il acoperea. In ultimele zile ne-a plouat 48 de ore intr-una, incat ne intrebam daca ploaia se va mai sfarsi inainte de a parasi acele meleaguri.

In mod oarecum surprinzator, valea respectiva este destul de ferita de vanturi. Practic in niciuna din zilele petrecute acolo vantul nu ne-a incurcat, fie ca am pescuit de pe mal, fie din belly boat pe lacuri. Probabil lantul muntos de la vest si nord fereste zona de vanturile Marii Norvegiei si Oceanului Arctic.

Asadar urma sa ne confruntam cu o clima aspra, diferita destul de mult de conditiile cu care suntem obisnuiti si, mai ales, in care am campat pana acum.

Aproape de miezul noptii

Va relatam mai sus despre diferenta de temperatura dintre zi si noapte, insa noapte este oarecum impropriu spus. In lunile iunie-iulie in zona soarele nu apune deloc, iar in perioada in care noi am fost cobora sub linia orizontului doar pentru o ora, doua. Noaptea este de fapt un crepuscul lung de cateva ceasuri, in care este suficienta lumina incat sa poti citi ziarul, daca ai avea unul la indemana. Chiar si asa, indata ce soarele cobora in spatele dealurilor din nord-vest temperatura scade brusc cu cateva grade bune.

Noaptea este un amurg prelungit

Valea prin care curge raul nostru are un relief accidentat, solul fiind acoperit mai peste tot cu bolovani cu diametre de 20 cm – 1 m, rezultati probabil in urma scurgerii ghetarilor. Din loc in loc covorul nesfarsit de bolovani este intrerupt de zone mlastinoase, smarcuri si turbarii.

Bolovanii sunt in general acoperiti cu un strat de muschi de 20-30 cm. Pe alocuri insa formeaza adevarate rauri de bolovani golasi, semn al unui trecut geologic agitat.

Bolovani, mlastini si mestecanis

Traversand mlastina

Peisajul este completat de tufisuri pitice dintr-un soi de arbusti asemanatori celor de pe plaurii din Delta Dunarii, nu mai inalte de 1 m si de jnepeni. Singurii copaci din zona sunt mestecenii pitici si contorsionati, cu crengi acoperite de licheni si frunzis putin, ce formeaza padurici rare. Nu apuca sa depaseasca 10-15 cm in diametrul trunchiului, uscandu-se inainte de vreme, probabil din cauza iernilor foarte lungi si a noptii polare sau a umezelii excesive din sol.

De la civilizatie la camping life.

Drumul pana la Kiruna nu a durat mult. Am plecat cu avionul la 5.50 din Timisoara, am schimbat in Viena si in Stockholm, iar la ora 14.00 eram deja in Kiruna, cel mai nordic oras din Suedia, situat la 145 km nord fata de cercul polar si care are o populatie ce depaseste cu putin cifra de 18.000 de locuitori.

Un avion mic pentru o locatie indepartata

Cel mai nordic aeroport suedez

Persoana noastra de contact ne-a asteptat cu un transporter la aeroport, iar dupa o sesiune de cumparaturi la un supermarket local, pentru aprovizionarea cu alimentele pentru care nu am mai avut loc in bagaje, am tinut o scurta sedinta pentru a pune la punct ultimele detalii si a alege locul in care vom campa. Am urcat in elicopter si in jurul orelor 16.00 eram deja in inima salbaticiei, unde urma sa ne petrecem urmatoarele 9 zile, fara semnal la telefon si fara legatura cu lumea civilizata.

Singurul mijloc de transport spre nowhere

Permisele de pescuit, de obtinerea carora s-au ocupat cei de acolo, au costat pentru o saptamana si 3 zile in jur de 25 Euro de persoana, cam cat taxa de pe o balta buna de pe la noi.

Am primit de la „gazdele” noastre strictul necesar, adica doua corturi si doua incalzitoare de cort, cu combustibilul aferent, precum si 6 saltele gonflabile. Corturile erau concepute voit rudimentar, in stilul corturilor traditionale ale populatiei sami, locuitorii de milenii ai acelor tinuturi indepartate. Practic cortul, de forma conica, era sustinut de un singur stalp central din aluminiu si de tarusii cu care era ancorat la sol. Pe jos cortul nu avea absolut nimic, deci saltelele de dormit si bagajele stateau direct pe sol. Partea de sus era detasabila, servind ca si horn in cazul in care sunt utilizate incalzitoare de cort (pe care noi nu le-am folosit) sau se face foc in cort (ceea ce nu am indraznit). Erau croite dintr-o panza groasa, care s-a dovedit a nu fi foarte impermeabila atunci cand ploua mai mult timp. Dupa o ploaie mai serioasa, de cateva ceasuri, in corturi a inceput sa picure precum in Pestera Ursilor…

Casa cu vedere la lac

Desi mare, cortul e cam neincapator

Dormitul pe covorul de muschi, avand sub noi doar o saltea pneumatica de 3-4 cm grosime avea sa fie primul semn ca nu mai suntem la mama acasa. Iar dupa cateva nopti, cand salteaua mea a refuzat sa mai tina aer, am inteles cu adevarat ce inseamna pamantul scandinav. Intr-o dimineata m-a durut genunchiul, in alta salele, apoi coastele, pana cand am inceput sa ma obisnuiesc, adica sa ma doara peste tot…

O adevarata provocare a fost aprinderea focului. Din start ne-a propus sa cinam peste in fiecare seara, asadar focul era absolut necesar. Lemne erau peste tot – pomi cazuti, copaci uscati in picioare, crengi rupte. Insa de la umezeala tinuta de covorul de muschi si de la ploile zilnice, lemnele aparent uscate erau de fapt putrede si imbibate de apa precum un burete de bucatarie. In scurt timp am epuizat combustibilul incalzitoarelor de cort in incercarea de a aprinde focul.

Ideea lui Giani de a taia crengi verzi de mesteacan a salvat situatia, caci, paradoxal, singurele lemne cat de cat uscate erau cele care inca aveau frunze. Altfel pe malul unui rau ce abunda in pastrav si lipan mesele noastre s-ar fi rezumat la conserve…

Am avut astfel niste cine grozave, cu pastravi si lipani la gratar la discretie, asezonati pe rand cu mujdei, sos de lamaie, sos vanatoresc de usturoi si alte minuni. Dar chiar si ce e bun strica atunci cand e prea mult, lucru de care ne-am dat seama spre sfarsitul expeditiei, cand deja nu mai suportam mirosul de peste la gratar. Ce as mai manca macar un pastrav acum !!!

Nordic knife, hand made by Cristi Soimosan

La cina avem lipan

...sau pastrav si lipan

Poftiti la masa !

Toate au fost cum au fost, insa cel mai greu ne-am obisnut cu tantarii. Desi cred ca nimeni nu se indoieste ca suntem umblati prin zone umede, asa tantarime ca acolo in nord nu am mai vazut nicaieri. Nu e de mirare, avand in vedere cata umezeala si cate mlastini sunt.

Probleme cu tantarii

Cand umblam prin vegetatie spre si de la locurile de pescuit, starneam adevarate roiuri de care nu mai puteam scapa pentru o bucata de vreme orice faceam. Nici la tabara lucrurile nu stateau mai bine. Cum inceta vantul si apareau un pic de nori pe cer, se activau si tantarii. Erau determinati sa se sinucida pentru o picatura de sange. Ne intrau in ochi, in nas, in urechi, se inecau in ceai, in omleta, in fasole, fiind atrasi irezistibil de orice sursa de caldura. Daca apuca vreunul sa infiga trompa in piele, nu se mai lasa indepartat decat mort sau pleca el cand era burdusit de sange. Suflam pe el, tantarul falfaia in aer tinandu-se doar in trompa, insa nu voia nicicum sa se desprinda…

Pentru combaterea daunatorilor am facut fum in cort folosind spirale anti-tantari. In timp ce ne faceam treaba prin tabara sau cand eram la pescuit, am utilizat o colectie intreaga de repelente, mai mult sau mai putin eficiente, in ciuda carora tantarii ramaneau extrem de agasanti.

Tabara, vedere de pe apa

Cu toate aceste inconveniente, ce pot parea mari pentru unii sau neinsemnate pentru altii, camparea intr-o zona atat de salbatica, atat de putin umblata si cu o clima destul de aspra a fost o experienta de neuitat, pe care am vrea sa o retraim cat mai curand.

Pescuit.

Dar pescuitul ? A, da, a fost si pescuit. Si inca ce pescuit !

Un rau involburat

Raul este unul scurt, involburat si cu debit mare, asa cum sunt majoritatea raurilor scandinave, iar apa este extrem de limpede si potabila. Ca atare, nu a mai fost nevoie sa caram dupa noi apa de baut, ci doar bere si palinca. In toata perioada petrecuta acolo am baut apa direct din rau fara probleme.

Latimea raului este in general de 80-100 m, iar adancimea apei ajunge la brau pe la 15-20 m de mal. Pe mijloc raul are un fel de curs principal, ce se distingea foarte bine de la inaltimea la care am zburat cu elicopterul, unde curentul este mai puternic si adancimea mai mare, de aproximativ 2-3 m. Albia raului este compusa din bolovani, in general de dimensiuni mari, acoperiti cu alge si foarte alunecosi, care fac inaintarea pe apa destul de dificila.

Bolovanii faceau dificila deplasarea prin apa

Sub cascada

In cateva locuri, raul se largeste dand nastere unor adevarate lacuri, cu latimi de cateva sute de metri si lungimi de 1-3 km. Adancimea lacurilor ajunge la 3-3,5 m, iar curentul este slab.

Pentru a acoperi cat mai bine zona si pentru a pescui in conditii optime, ne-am impartit in 3 echipe. Stefan si Andrei au format una din echipe, urmand a pescui mai mult pe lacuri avand in vedere ca amandoi aveau belly boat, iar Doru si Giani, respectiv Robert si subsemnatul am format celelalte doua echipe care aveau sa pescuiasca preponderent pe raul propriu-zis. Practic, cele trei echipe pescuiau de dimineata pana seara imprastiate pe cativa kilometri buni de apa.

Dupa fiecare bolovan pandea un pastrav

Fiecare dintre echipe a fost dotata cu o statie de emisie-receptie, pentru a putea comunica in cursul zilei de pescuit, intrucat telefoanele mobile sunt obiecte complet inutile in acea zona neacoperita de semnal. Ca sa economisim  bateriile, in lipsa oricarei surse de curent de la care le-am fi putut realimenta, am convenit sa deschidem statiile doar din doua in doua ore, la orele pare.

Pentru a putea pescui din apa a trebuit sa ne dotam in prealabil cu wadersi, bocanci de wadersi, pe care i-am echipat cu crampoane si geci impermeabile. Pe sub wadersi am imbracat pantaloni si bluze din fleece, care indepateaza umezeala si condensul de corp, orice articol de imbracaminte din bumbac fiind de evitat, iar in picioare am incaltat ciorapi  grosi din materiale sintetice.

De asemenea, ne-au fost foarte utili rucsacii impermeabili pentru a evita udarea alimentelor, aparatelor foto, truselor de naluci si celorlate echipamente de pescuit. Mincioagele cu maner scurt si cu agrafa atasabila de geaca, precum si clestii de dezgatat pestii s-au dovedit a fi la fel de indispensabile.

Deplasarea de la un loc la altul era foarte solicitanta, fie ca o faceam pe mal fie prin apa. Cazaturile pe uscat sau in apa erau ceva obisnuit, insa uneori se mai soldau cu o udatura rece sau cu sfasierea wadersilor. De aceea kiturile de raparatie pentru wadersi au fost si ele foarte utile, facand diferenta intre a pescui ud sau uscat.

Belly boat-ul da pescuitului o noua dimensiune

Cele doua echipe de pietoni am pescuit mai mult pe rau, unde am prins o gramada de pastravi si lipani. Media pestilor de pe rau era undeva peste 40 cm, fie ca erau pastravi, fie lipani. Intr-o zi de pescuit prindeam in jur de 30-40 de pesti fiecare.

Echipa cu belly boat-uri a pescuit aproape exclusiv pe lacuri, unde capturile erau ceva mai rare insa mult mai mari. Baietii au prins cativa pastravi, inclusiv artcic chari avand dimensiuni cu care putini pescari romani se pot lauda ca s-au intalnit.

Cu belly boat-ul pe lac

Si unii si altii am folosit preponderent voblere, cu care in tara pescuim in general la avat, adica de 6-8 cm. Am mai folosit uneori oscilante din aceeasi categorie. Asadar ne-am facut treaba cu naluci ce pot fi considerate mari fata de cele utilizate in pescuitul pastravului de rau pe la noi.

Prea multi pesti, prea putine bete...

Stefan a facut si cateva sesiuni de scufundari pe lac, in putinele dupa-amieze mai insorite, ocazie cu care a realizat niste filmari subacvatice  foarte interesante, pe care le veti vedea in viitorul apropiat.

Scafandru sau pescar ?!

Dar pentru mai multe depre pescuitul in sine, tehnici, naluci folosite, capturi veti putea citi in urmatoarele numere ale revistei Aventuri la pescuit.

Tragand linie, a fost o joaca fenomenala, de oameni in toata firea care au redevenit pentru cateva zile copii, caci cam despre asta e, la urma urmei, aceasta pasiune ce se numeste pescuit….

Sami lands 2012