Barca era plina ochi cu bagaje. Sperante slabe sa mai incapa vreo fiinta umana intre mormanele de bete, echipamente, corturi, lazi frigorifice si alte acareturi, fara sa riscam o rasturnare. Din fericire, am subestimat barcuta, un Lowe de aproximativ 4 metri, care, cu siguranta, a vazut si vremuri mai bune, echipata cu un Evinrude de 9.9 cai, un bassboat cu indulgenta.

Greutatea lui Zoli, proprietarul barcii si totodata prieten de o viata, lui Zsoli fratele meu, impreuna cu gabaritul meu, care intre noi fie vorba este intr-o ascendenta continua in ultima vreme, aducem linia de plutire a barcii aproape de nivelul ”poate da, poate nu”. Zoli da cheie si ajungem cu bine pe locul de campare rezervat cu o luna inainte, in codru si totusi nu ca la codru…… in sensul romanesc al cuvantului.

Bagaje, bagaje si iarasi bagaje...

Pe malul lacului, jur imprejur, punctele de campare numerotate, amenajate cu locuri pentru foc si corturi, curatenie exemplara. Apa lacului de un cristalin incredibil, fund stancos si cu un brau de plante  acvatice submerse pana la vreo 30 de metri distanta de la mal. Locuri ideale pentru bassi de orice natie si marime. Ca mai ales pentru ei am venit, desi lacul mai tine pastravi maronii, curcubei si de lac, crappie, crap etc…

Incercam sa facem un remake al partidelor, facute cu multi (prea multi) ani, pe lacurile de pe meleagurlile natale: Tarnita, Belis, pe o apa asemanatoare ca si conformatie, dar care se afla la sapte mii de kilometrii distanta de clenii, pastravii si lostritele ardelene.

Un altfel de Belis, fara vile,gunoaie si manele... da, exista.

Cautam amintirle acelor sentimente, vise, intamplari din adolescenta, pe care le-am trait impreuna si acum par a disparea in ceata vietii.

Aranjarea locului, ce ne va gazdui patru zile, nu a durat mult, cel putin fata de cate lucruri am carat dupa noi. Binenteles, nu ne-am apucat de treaba fara combustibilul necesar in asa zile toride de august, adica cate o bere rece, scoasa din gheata, ce promitea prin sticla aburinda: racoare si voie buna. Tabara era gata.

Eu,deja fixam mulineta noua pe lanseta imprumutata de la Zsoli (un Sheakespeare Intrepid IM7 Titanium medium/fast care m-a impresionat placut) cand soarele se apropia tot mai mult spre varfurile muntilor Cushetunk, ce inconjoara lin valea imensa in care ne aflam… Nu aveam nevoie de prea multe cuvinte niciunul dintre noi, stiam… it’s time. Si cum malul celalat intodeauna pare ca promite mai mult si mai mare, stiti si voi senzatia cred…. ata, adica blana spre un pinten indepartat, de unde am hotarat sa incepem a peria imensul luciu.

Ground Zero

Desi inainte de plecare l-am convins pe Zoli sa treaca pe la magazin si sa cumpere vreo doua duzine de “shiners”, pestisori cu care am avut oarece succese altadata pe acest lac, montate in montura a’la Tarnita, totusi obisnuinta (sa-i zic lene?) de acasa m-a impins sa nu ma mai chinui cu tragerea lor pe montura, ci sa fac deschidera cu hoochie de 3″ pe cap de 3,5g. Dat fiind apa ca lacrima, culoarea shad, cat de natural posibil…

Cu ocazia asta am vrut sa si testez daca E51 chiar merita laurii, atat de aclamati de unii grei in materie, in a arunca greutati mici. Mai ales ca ceilati dadeau la spin, aruncarile lor concomitente avandu-le ca reper. Cu totul ca reuseam lansari aproximativ egale ca lungime, ca ei, nu eram multumit pe deplin, mulineta scartaia si nu dadea randament maxim…. Nu credeam pana atunci cat de grav o poate afecta apa sarata cu care i-am facut “rodajul”, efectiv era plina de cristale de sare pe dinauntru. Plus ca nu aveam la indemana decat mono, care nu mi-a placut deloc cum presteaza pe baitcaster.

De atunci mulineta a ajuns in forma maxima, multumit unei curatari si gresari adecvate, dar asta e alta poveste.

Shimano Curado E 51

Ce sa zic, la prima aruncare aveam atac, la a doua peste. Un bass negricos se lupta cu inversunare sa scuipe naluca, introducand in repertoar toate trucurile. Unghiul firului cu apa a devenit zero cu o viteza ametitoare si a urmat primul salt, condimentat cu scuturari de cap frenetice. Pana la barca a mai executat cateva salturi si sprinturi laterale si nu s-a lasat nici cand a ajuns aproape. Pana la urma s-a predat, parca  priza clasica de mandibula l-a linsitit… stia ca se intoarce de unde a venit.

Primul musafir.... hi !

...bye !

Am tatonat buza vegetatiei submerse, dinspre adanc si cam la trei aruncari aveam atac, mai ales pe cadere si in apropierea fundului. La Zoli nimic, a fost prima data cand guma surclasa momeala naturala fara echivoc.

Zsoli, fratele meu este un voblerist convins, se uita la gumele mele cu suspiciune cand le-am cumparat. Dar incet incet incet au inceput sa vina intrebari timide dinspre cei doi: Mai ai din astea? Vreau sa incerc si eu.

Desi Zsoli la voblere a avut cateva atacuri explozive la propriu, pestele sarind din apa din viteza atacului, frecventa atacurilor nu se putea comapra. Gumele au triumfat.

Problema noastra era ca nici bluegill-ul nu statea cu dintii in san, tot mai des ne trezeam cu naluca fara coada. Si cum nu aveam la mine doar doua plicuri de gume, repede o poza cu gumele si email la verii (ei nefiiind pescari, sa stie dupa ce anume sa scormoneasca in mormanele de gume), ce trebuiau sa soseasca a doua zi, sa treaca pe la noi si sa mai aduca provizii siliconice.

Nu erau mari, dar se luptau vitejeste...

Au urmat alte trei zile cu bassi din ambele specii, largemouth si smallmouth, care parca se intreceau in maestria lor de a scapa din carlig si nu pot sa va zic care era mai indemanatic… Si unii si altii ne lasau destul de des doar cu buza umflata, dupa niste sarituri fantastice. Era un spectacol de neuitat.

Un smallmouth simpatic...

Patru zile cu basi, padure cu licurici, acompaniati de cantecul asurzitor al cicadelor, foc de tabara, chitara, cantece, bere rece, scufundari in apa cristalina, glume, discutii, teorii…. Si, bineteles, in primul rand: frati. Pentru ca pescuitul nu poate fi defintit doar prin lanseta, fir, carlig si peste… Poate insemna multe… frate revazut dupa multi ani, prietenii regasite, intamplari ce devin amintiri comune in sufletele noaste, cum trecera timpului le innobileaza.

Seara, la povesti

Si acum stau in camera mea, la etajul doi al unui bloc murdar (nu este izolat inca ;)) si scriu: a fost  vara, a fost un vis devenit realitate, a fost Round Valley, New Jersey.