Împrumutat din pescuitul la Bass, termenul de Power Fishing se referă la un pescuit agresiv, cu mult zgomot, realizat în mare viteză, atât pe verticală cât mai ales pe orizontală. Nălucile recomandate în aceste cazuri fiind heavy jigurile, crankbaiturile, spinnerbaiturile, buzzbaiturile, rotativele sau alte modele de Big Bait-uri. Deşi mai puţin popular, la noi este practicat, atât de către pescarii experimentaţi care ştiu ce fac în acele momente, cât şi de mulţi novici pe care-i vezi pe malul apelor mulinând de zor diverse năluci. Personal, aplic aceste tehnici în diferite situaţii determinate de starea şi dispoziţia prădătorului vizat şi de condiţiile de mediu din momentul partidei.

Deşi poate fi aplicat la orice specie, eficienţa maximă o obţinem la ştiucă, avat sau biban fiind mai puţin eficientă la celelante specii de prădători. Aşa cum spuneam, power fishing-ul presupune un pescuit agresiv, în viteză şi cu mult zgomot, recomandat în perioade în care peştele se dovedeşte slab activ şi indispus să se hrănească. În aceste condiţii, prin aceste tehnici nu facem altceva decât să activăm răpitorii. O nălucă, trecută rapid prin raza vizuala şi senzorială a unui răpitor, provoaca adesea instinctul primar al acestuia de a muşca, chiar dacă nu sunt în perioada de hrănire. Pare absurd şi mulţi ar crede că în aceste perioade avem un randament mai bun prin prezentări lente şi de fineţe. Vă asigur că vă înşelaţi. Power fishing-ul animă prădătorul mai mult decât vă aşteptaţi.

Unul dintre momentele în care am fost nevoit să aplic un astfel de pescuit a apărut în Deltă. Pescuiam din barcă în echipă cu Doru Someşan, pe o locaţie bine populată cu ştiucă, biban, ceva şalău şi somn, dar şi mult, foarte mult, crap şi caras, motiv pentru care apa prezenta o transparenţă scăzută. Eram în căutarea ştiucii, însă lipsa atacurilor ne determină, pentru scurt timp, să pescuim la biban. Surpriza apare atunci când constatăm că, după câteva capturi de bibani, care produc mult zgomot şi agitaţie în apă, apar şi ştiucile în zonă. Era clar, trebuiau animate, iar noi trebuia să facem acest lucru. Caut o năluca potrivită, capabilă să facă zgomot şi care să evolueze bine la viteză mare. Un ratlling era numai bun, dar care? TN-ul plonjează prea repede şi risc să-l agăţ uşor, aşa că mă opresc la un Zipper de 7,5 centimetri  RCW (Red Crawdad), foarte vizibil în condiţiile date. Animate la viteze moderate sau mici, ziperele nu-şi dezvăluie toate calităţile. Graţie formei specifice a părţii caudale, uşor lăţită, pe recuperare rapidă năluca vibrează puternic, cu frecvenţă ridicată şi sună extrem de bine, putând fi auzită de la mare distanţă. Montez năluca şi lansez, încep să recuperez imediat ce năluca ajunge în apă, recuperând cât de repede puteam cu lanseta poziţionată paralel cu filmul apei. După câţiva metri mulinaţi, smucesc puternic lanseta, printr-o rotaţie puternică, inclusiv din trunchi, prin care năluca este târâtă, la porpriu, prin masa apei. Încercaţi şi veţi rămâne surprinşi cât de bine sună năluca în acest moment. Lângă mine, Doru se întreabă uimit de unde vine sunetul acesta sacadat şi nu-i vine să creadă cum sună ziperul. Concentrez lanseurile asupra unei zone pline cu stepi şi după două trei lanseuri am primul atac. Ştiucile-şi făceau apariţia.

Urmează în scurt timp şi altele.

Obiectiv atins, ştiucile se activau, iar alături, Doru, mânuind un spinnerbait Mann’s Classic Alb, capturează rapid o alta.

Deşi nu foarte mari, ştiucile atacau din ce în ce mai hotărât. Rămânem ancoraţi şi decidem să insistăm mai mult, stabilind astfel şi tactica cu care urma să pescuim întreaga partidă de-acum incolo, începem printr-un power fishing iar în momentul în care atacurile se răresc, trecem la un pescuit la punct fix cu shaduri. Zis şi făcut. Capturile se succed destul de repede, atât la zipper cât şi la spinnerbaituri, la care Doru este nevoit să-i schimbe skirtul făcut praf de cumetrele dinţoase şi, după scurt timp în drill cu o ştiucă nervoasă, pierde şi paletele.

Nu-i bai, schimbă cu un shad, tot un Mann’s, în culoare alb sidef, de 10 centimetri, armat cu 8 grame. Cam mult, ar spune alţii, dar nu-i aşa. Nu trece mult şi, după un atac scurt, aduce la barcă o primă ştiuculiţă care atentase la shad-ul proaspăt prezentat.

Schimbăm zona şi continuăm să pescuim după aceleaşi tipare iar rezultatele ne confirmau că am ales bine. Ne-am pornit mai greu până am descoperit metoda optimă, dar numărul capturilor de la finalul partidei avea să ne mulţumească pe deplin. Doru încheie partida surprinzător, cu un superb exemplar de şalău de peste 3 kilograme, prins la spinnerbait.

Eu reuşesc să aduc la barcă o ştiucă superbă de peste 80 centimetri.

Un alt amănunt pe care vreau să-l menţionez şi care mi-a atras atenţia, este materialul ales de Doru la confecţionarea strunelor cu care pescuia. Era un Pike Mono de 50 lbs, care se descurcă de minune printre dinţii cumetrelor (se vede bine în poză). Eu personal nu prea eram încrezător în acesta, deşi un alt menbru al clubului, Răzvan, îl foloseşte intens de ceva vreme. Acum, după experienţa trăită, mă încumet să-l folosesc pentru că prezintă avantajul supleţii şi a unei vizibilităţi scăzute, iar, dacă totuşi se ciupeşte în timpul unui drill prelungit, are avantajul că poate fi înlocuit rapid, fără mari pierderi financiare. Dar până atunci…

Fir intins!