Marti seara, la comentariile ultimului articol postat pe site, au aparut doua perle compozitionale de mare arta. Autorul, prelevandu-se de lipsa unei proceduri de identificare in momentul postarii unui comentariu, a semnat cu un pseudonim ce nu-i apartine: kelobass.

Cum WSB recunoaste si sprijina valorile, fie ele si ascunse sub haina anonimatului, am decis sa publicam aceste doua mostre de poezie martialo-halieutica. Mai mult decat atat, daca autorul va gasi de cuviinta sa-si divulge identitatea, avem pregatit pentru el un premiu: o rola de textil Power Pro, trei voblere Rapala, trei voblere Nils Master si 50 de carlige de jig Gamakatsu.

Pentru a demonstra paternitatea celor doua compozitii, acesta trebuie sa revina cu inca o piesa similara si cu numele autorului real al versurilor, deoarece -trebuie sa o spunem- versurile de mai jos sunt o adaptare dupa un mult mai celebru predecesor al anonimului nostru.

Suficiente au fost spuse, va lasam in compania rimelor:

1.
Intr-o tara-n pragul comei
Te intrebi, ca vrei-nu vrei:
Noi suntem urmasii Romei
Sau doar…simplii wsbei?

2.
Wsbeii pasă sub un cort creştin
Unde-n cursul nopţii lung consiliu ţin.
Acolo se vede regele Kelobass,
Spiac, eroul ţării mai ca la taifas,
Mari prelaţi ai Timisoarei, tineri cavaleri,
Somesan al României cu mai mulţi boieri,
Căci creştinii popoli din vecinătate,
Îndemnaţi de Berti, Wsbeii vor a bate.
Kelobass acolo cel întâi vorbeşte:
– „Reuşita dalbă mie îmi zâmbeşte,
Dar doresc să-mi spuneţi dacă-mpărtăşiţi
Dulcile-mi speranţe, consilieri iubiţi!
Căci credinţa vie trebui’ să domnească
În orice-ntreprinde mintea omenească.
Cele mai deşarte lucruri care sânt
Ea le-nvieţuieşte jos p-acest pământ.
Ea ne poartă-n viaţă, cum lumina dulce
Printre căi ascunse paşii ne conduce.
Ea bucură viaţa, cum dulcile flori
Împletesc cununa cea de sărbători!“
Somesan ia vorba: – „Preamăreţe sire!
Capul meu răspunde despre reuşire!
Sufletele noastre nu s-au îndoit
Şi credinţa dulce le-a dumnezeit.
Nimene nu poate dimpotrivă-a zice
Dintre generalii ce se află aice!“
Astfel zice bravul. Toţi se bucurau.
Domnul şi boierii singuri ascultau.
Si Spiac întreabă: – „Doamne, ce durere
Inima-ţi înclină astfel spre tăcere?“
Kelobass atunci răspunde celor adunaţi:
– „Eu sunt de părere luptă să nu daţi!
După multe păsuri şi cercare vană,
Mi-este cunoscută spada bertilosteana.
Voi duceţi în luptă prea puţini ostaşi;
La vânat Bertilosul duce-atâţi arcaşi.
Dar s-aveţi oştire mult mai numeroasă,
Iarna ce soseşte nu e priincioasă.
Sire, preoţi, nobili! Astăzi, m-ascultaţi!
Ar fi mult mai bine să vă înturnaţi
Şi la primăvară, cu mari oşti creştine,
Să-ncepeţi răzbelul pentru-al lumii bine.“
Kelobass răspunde: – „Noi vom fi puţini,
Dar avem speranţa pusă în creştini.
Clujenii, oşti alese nouă ne-mprumută.
Flota craioveana credem că ne-ajută.“
Somesan răspunde încă regelui aşa:
– „Între clujeni credinţa nu puteţi lăsa.
Craiovenii sunt slabi foarte ca să nu vă-nşale!
Robi ai fericirii cei materiale,
Incă nu se cumpănesc
Între fala dalbă şi-aurul bertilosesc.
Să nu cereţi fapte nobile, mărite,
Limbilor ce-s date speculei josite!
Inimile voastre cată generos;
Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos?
Inima ce simte fără-nţelepciune,
Simte dimpotriva lucrurilor bune!“
Spiac se scoală, strigă contra sa.
Cu focoasă vorbă ce vorbeşte-aşa:
– „Wsbeul nu fuge dinaintea morţii!
Tu, române doamne, ţii pe dreptul Porţii.
Tu trădezi creştinii, cuvântând aşa!“
Cu virtute-antică domnul asculta.
Lupta se decide. Somesan, l-a lui plecare,
Regelui Kelobass zice cu-ntristare:
– „Dacă soarta, sire, mintea ţi-a-nvelit,
Ca să te zdrobească, fie ce-ai voit!
Plec; dar las cu tine ceata românească,
Fiul meu Sava să-ţi serve şi să te dorească.
Îţi mai las, o, sire, doi pagi credincioşi
Şi doi cai ca vântul ageri şi fugoşi!“
Şi-arătându-i caii, îi mai zice: „Sire!
Iată-a ta scăpare la nefericire!“
Bertilosii dau năvală, sparg, ucid amar.
Furia lor n-are pace, nici hotar.
Astfel într-o turmă lupii când coboară,
Fără de repaos, sparg, fărâm, omoară.
Somesan cu mândra ceată de români
Cade printre dânşii… vin la piepturi, mâini,
Intră pân’la corturi unde-n pace lină
Amurat răsfaţă fruntea lui senină.
Se spăimântă… fuge… însă, ruşinat,
Se înturnă; cade pe creştini, turbat.
Intră-n nişte cete… De departe vede
Kelobass cel tânăr… Calul său repede…
Îl răneşte-n frunte… Regele-a căzut…
Un bertilos retează capul său plăcut.
Armia creştină fuge spăimântată.
Somesan el însuşi, viaţa-n fugă cată.
Preoţii ce-l urmă, rechem dureros
Vorbele-nţelepte domnului mintos:
– „Inima ce simte fără-nţelepciune,
Simte dimpotriva lucrurilor bune!“