Ati auzit acele zvonuri, cum ca dincolo de cercul polar, vara, cand soarele nu mai apune intrutotul, momentele de maxima activitate ale pastravilor sunt acelea cand abia se zareste o farama de lumina rosiatica dincolo de orizont, atunci cand soarele se chinuie sa dispara, dar ceva parca-l tine in loc. Sa vedeti cum sta treaba… Si noi am auzit acele zvonuri, iar cum eram chiar dincolo de cercul polar, undeva pe langa Kiruna, Suedia… de ce sa nu le verificam. Ce se putea intampla?!

Explorasem deja lacul din amontele primei zone de campare. Un lac micut de vre-o 50-60Ha. Intr-o zi se poate explora in intregime din belly boat. Dupa care a urmat prima expeditie in neant, neantul in care cu un an inainte nu am reusit sa ajungem, din varii motive echilibristice din partea lui Stefan. De cate ori o luasem in sus pe vale, cand sa trecem de acel hop mereu se intampla ceva neasteptat si trebuia sa revenim la campare. Aici, in salbaticia Suediei nu este indicat sa te aventurezi in exploatari de unul singur, indiferent de motive. Se pot intampla varii accidente iar cel mai apropiat spital este departe…

Ca sa nu mai deviez de la subiect. Am reusit in sfarsit sa ne adunam si sa facem prima deplasare adevarata, la lacul din susul zonei unde am pescuit anul trecut. O deschidere imensa de apa limpede cristal, de cel putin 1000 Ha, daca nu chiar mai mult un lac mai mare decat Sarulestiul. Dupa cel putin o ora si jumatate prin padure, peste muschi, peste grohotis, prin jnepenis si mlastini infestate cu tantari, am ajuns la o deschidere de unde ne-am hotaratsa ne lansam belly boaturile la apa. Cum am venit cu toate sarsanalele pe noi, am transpirat regeste si a trebuit sa ne dezbracam pentru a ne usca hainele de sub wadersi. Avem noroc cu o adiere constanta de vant, care tinea tantarii in padure. Era prima zi in care putem face o baie pe cinste in apa de 11 grade. Nu credeam ca poate fi atat de frumos si placut. In sfarsit, uscati si reimprospatati ne-am dat drumul, ne-am desprins de mal si am inceput explorarea lacului. Dupa o zi de pescuit, si o medie a pastravilor mai mare decat pe lacul din aval, cel de langa campare, suntem siguri ca si maine vom reveni. Nu am reusit sa exploram nici un sfert din ce avea de oferit aceasta deschidere imensa de apa. Am pescuit suficient, ar fi fost cazul ca ne intoarcem la tabara, la corturi.

Stefan in prima zi de explorare a lacului mare prinde cel mai mare pastrav arctic al expeditiei

Dar Stefan a avut o iede genial, de-a dreptu’ geniala. Hai sa lasam belly boaturile aici, ca si maine tot aici revenim. Lasam si belly boaturile si lansetele. Le-am ascuns sub un tufis, le-am acoperim cu crengi, frunze si tot ce mai gasim noi prin zona si am plecat la tabara. Ne-am intoars la zona de campare, pentru a ne odihni peste noapte, pentru ca a doua zi sa revenim ca sa exploram mai amanuntit zona.

Inainte de culcare insa ne-am hotarat. “Maine o facem lata, testam mitul noptii polare.”

A doua zi ne-am odihnim cat de mult am putut. Cat timp ceilalti au fost plecati la pescuit, am pierdut vremea pe la tabara, am facut focul, am mai strans lucrurile lasate vraiste in cort, de-ale casei cum s-ar spune, ca sa treaca vremea. Ne-a fost foarte greu sa ne abtinem sa nu pescuim pana pe la 15:00, dar ne-am descurcat.

Dezordinea din cort...

Ne mai relaxam cu un ceai fierbinte...

A sosit momentul adevarului. Am revenit pe acelasi drum la locul unde am lasat belly boaturile. Le-am gasit neatinse, dar astazi nu mai era ca si ieri, vantul nu mai adia, si tantarii incepusera sa ne tortureze ingrozitor. Totusi trebuie sa ne uscam de transpiratie pentru a ne puteam da cu repelent, iar cum mersul de la un loc la altul pe aici este un adevarat sport, abundam de transpiratie din cauza efortului si aerului foarte umed, desi nu sunt mai mult de 12-15 grade.

Tantarime from Sava Andrei on Vimeo.

Cam asa arata peisajul dinaintea aventurii noastre

In sfarsit, am reusit sa ne urnim fotoliile gonflabile din loc pe la 17, ceva de genu, cu obiectiv clar: sa ajungem la coada lacului, la limita zonei in care este permis pescuitul la spinning. Singura oprire pana acolo am stabilit-o acolo unde se ingusteaza lacul, undeva la jumatatea distantei, pentru a ne putea face treaba… mica. Treaba care devine foarte complicata atunci cand navighezi intr-un belly boat, incotosmanit in waddersi….

Eu am pescuit dintr-un belly boat Outcast, modificat, pentru a fi cat mai portabil. Perinile originale ale sezutului le-am inlocuit cu niste perini comandate la Kingfisher, Bucuresti. Stefan a pescuit dintr-un belly boat mai usor, mai portabil, un Creek Company ODC 420 Ultra Light.

Initial am crezut ca vom rezista doar pedaland fara sa pescuim pana spre coada lacului, dar era prea pacat sa irosim atat amar de vreme nepescuind, asa ca in cele din urma am cedat amandoi si am decis sa pescuim in timp ce ne deplasam, cat de cat constant. Stefan se putea deplasa mai rapid, datorita labelor de scafandru adevarate, care erau cat piciorul de lungi, in comparatie ci labutele mele care se puteau monta direct pe bocanci… Cel mai bine am prins la voblere minnow de tip jerkbait, fie suspending fie floating. Cel mai important era ca voblerele respective sa emita cat mai multe flashuri cand le scuturam din varful lansetei. Am avut foarte multe atacuri soldate cu rateuri, iar cea mai buna modalitate de a-i pacalii pe acei pastravi agresivi era sa scuturam mai tare voblerul din varful lansetei, dupa care urma o pauza mai lunga ca de obicei, chiar si 4-5 secunde, moment in care in cele din urma survenea atacul. Zona pe care am parcurs-o pana la stramtoare, era cu apa mai adanca, probabil si motivul pentru care era nevoie de aceste voblere care sa emita luciri chiar si la cele mai fine smucituri din lanseta.

Stefan in drill din al sau ODC belly boat

Stefan cu un pastrav, inainte de "stramtoare"

Un arctic jucaus

Stefan, maestrul de ceremonii in aceasta expeditie, a reusit in cele din urma sa puncteze cu un pastrav enorm, lunguiet din cale afara. Era fara discutie cel mai mare pastrav prins pana acum in aceasta expeditie. Pacat ca nu era si gras, ca atunci ar fi putut fi si cel mai greu. Ma striga sa ma deplasez mai repede sa-i fac poze, dar eu cu “labutele” mele de scufundac nu aveam aceeasi viteza pe care o avea el cu labele lui de scafandru profesionist, care erau aproape cat metrul de lungi. Stefan si-a scos aparatu’, i-am facut o gramada de poze, apoi am scos si eu aparatul meu i-am facut si cu ala, i-am mai cerut sa stea in tot felul de pozitii, sa-i mai fac cateva macro-uri cu aparatul sau, si cand sa ii inapoiez aparatul …. “Nu e la tine ?” il intrebai eu, inocent… “Nu!” Era clar ca ramasese la mine, dar in goana dupa poza perfecta, cumva, aparatul lui Tudose si-a facut loc printre picioarele mele cumva direct in apa. Cel putin nu avea unde sa fie altundeva… a disparut, victima clara…

Aici se vede cel mai bine cat este de mare pastravul lui Stefan 🙂

Stefan si cel mai lung pastrav al expeditiei.

Fata lui Stefan se schimbase, era rosiatic si dintr-o data i-a pierit cheful sa mai vorbeasca. Se vedea clar ca ii crescse tensiunea. Noroc cu fata mea de copil naiv … care ma scoate din asemenea situatii :D. Dar mai aveam aparatul meu, clar va trebui sa avem mai multa grija macar de asta… era ultima noastra salvare.

Dupa vre-o 2-3 ore am ajuns la acea stramtoare despre care v-am vorbit, am facut “treburile” ce le aveam de facut si pornim mai departe.

Stefan cu un pastrav prins in apropierea stramtorii

Nici prin cap nu ne-a trecut ca pe jumatate din distanta pe care am parcurs-o deja aveam sa mai pedalam cam la fel de multe ore. Aici curentul era foarte puternic, si parca stateam pe loc. Nu mancasem inca nimic in afara de cate un baton proteic. Daca incetam sa dam din picioare, o luam inapoi inspre tabara, asa ca trebuia facem efort constant pentru a putea castiga teren.

Dar aici incepea un alt peisaj subacvatic, decat cel pe care-l vazusem pana acum. Apa devenise mai mica, cu foarte multa vegetatie, si cu gauri negricioase pe ici pe colo prin vegetatia luxurianta de o culoare verde fluo. O priveliste orbitoare, parca ireala, dincolo de cercul polar, unde apa avea maxim 11 grade.

La un moment dat am ajuns intr-o zona, unde iarba verde, de-a dreptu’ fluorescenta, forma ca un fel de prag, pa langa care eu ma deplasam. Aici, inspirat de cativa pastravi prinsi mai devreme cu un Salmo Minnow de 7cm de o culoare stridenta, un pastrav orange fluo, am pus un vobler cu un colorit la fel de strident, un Lucky Craft Flash Minnow SP de 8cm auriu, cu un orange fluo pe spate. Aici apa era mai mica si Salmoul agata iarba prea des, asa ca am avut nevoie de ceva care sa fie foarte vizibil, dar sa nu evolueze la fel de jos ca si Salmo Minnowul de 7cm cu care am prins mai devreme. Simteam eu ca aceasta culoare va atrage pastravul meu, ala mare… pe care inca-l cautam.

Pastrav capturat cu Salmo Minnow de 7cm, o culoare deosebita pentru pastravii de dincolo de Cercul Polar

Cred ca la al 5-lea lanseu, chiar din marginea pragului imaginar de iarba iesi o umbra enorma, asemeni unei stiuci care statea la ambuscada. Chiar era cat o stiuca frumoasa. A ratat din prima, a mai ratat odata, dar cuprins de frenezia hranirii, noroc ca nu ma vazut. Din instinct m-aam oprit, n-am mai vaslit din labutele mele de scufundac, si am stopat voblerul. Fara gres, atacul urmator a fost si cel decisiv, chiar la picioarele mele. A plecat instantaneu cu 40-50m de fir, dupa care incepu dansul, un dans obositor de partea amandorura. Era mare, atat de mare incat nu stiam daca va intra in minciog, iar cu mana nici nu incapea in discutie sa scot asa ceva, fiind foarte periculosi, si alunecosi din cale afara. L-am vazut pe Stefan anul trecut cu un pastrav asa la vre-o kila atarnat de deget. Ia intrat capul in minciog, si cumva am reusit sa-l inghesui cu totul, intracel minciog care nu era nici pe departe de masura domnului pastrav.

Era mare, nu la fel de lung ca si al lui Stefan dar rotofei ca o torpila, cu siguranta era mai greu. Este ca si diferenta dintre un crap salbatic si unu de crescatorie… al meu era “pastravul de crescatorie”. Un cap enorm, cu mandibula dieforma, gros de cel putin o palma in spate si lat cat o stiuca grasana. Enorm… captura mea in aceasta expeditie. Stefan este departe de mine, asa ca a trebuit sa il leg pe agrafa, pentru a-i putea face mai tarziu pozele care i se cuveneau. Dupa un efort fenomenal, efort posibil doar cu antrenamentele intense din saptamanile premergatoare expeditiei, ne apropiem de capatul lacului. Aici deja am recurs la oscilante de 6-8g, fiind singurele pe care puteam sa le controlez perfect pentru a nu mai agata constant iarba, care era din ce in ce mai haotica si mai deasa. Am mai prinds si prin zona asta niste pastraviori, dar nimic de mentionat.

Nu am mai pierdut vremea si am iesim pe uscat , pe o insula pustie, ultima reduta pentru pescuitul la spinning, de aici in sus incepea o zona exclusivista pentru pescarii de fly. Pe aceasta insula sigur s-au filmat cateva secvente sinistre din celebrul film “Stapanul inelelor”. Daca va uitati in secventele de mai jos, aveti sa intelegeti la ce ma refer. O padure umeda, claustrofobica si foarte intunecata. Mai era si innorat afara, si ploua, asa ca efectul era maxim.

Padurea sinistra from Sava Andrei on Vimeo.

L-am mobilizat pe Stefan sa imi faca pozele de care aveam nevoie. Pastravul era acum suficient de obosit pentru a nu se mai zbate frenetic la mine in brate. A pozat perfect, dupa care l-am eliberat intr-o zona cu curent fin. Aici l-am lasat in pace sa-si revina. Intr-o jumatate de ora a plecat ca nascut a doua oara.

Torpila Suedeza

Dar aventura noastra nu s-a terminat inca, usor infrigurati, ne bucuram ca eram pe uscat. Am explorat zona scurt, pentru a vedea cel putin unde suntem si pentru a ne bucura de supele plic aduse din Romania. Nu se putea sa fie totul perfect, normal ca nu. Cu toate ca am aprins aragazul, care functiona cu combustibil fosil lichid, pe baza de petrol. Parca nu ardea cum trebuia, o fi intrat apa in el, cand l-am umplut? Ce sa fi patit… cert este ca dupa jumatate de ora ne confruntam cu cruditatea realitatii apei care nu avea de gand sa fiarba. Era deja ora 00:00, asa ca am facut supa in apa calduta. Am mai feliat ce-am mai dus cu noi, slaninuta, carnat unguresc si un cascaval de duzina, dupa care nu am mai pierdut vremea si am pus iar belly boaturile pe apa.

Stefan cu un pastrav prins de pe insula sinistra

Eliberarea pastravului prins de pe insula sinistra

Parca am inceput sa ne mai incalzim de la mancare, oricum eram deja osteniti, dar macar aveam stomacul plin. Nu mai aveam alta mancare, asa ca trebuia sa rabdam pana la tabara. Daca pana aici am facut 6-7 ore pe apa, oare cat vom face inapoi…. e cale lunga.

Stefan a avut un nou moment de “luciditate” daca pot sa-i spun asa. “Imi bag p….! eu nu ma mai fac un pas pe jos pana la campare… imi dua drumu prin cascade.” De pe mal parea o zona destul de periculoasa, mai ales ca are cam un kilometru lungime, de apa involburata si bolovani razleti. Incerc sa-mi sterg ideea lui Stefan din minte pentru moment… Pana acolo mai aveam foarte multe ore de pescuit.

O prima portiune de repezis...

Mai mult repezis... Nu se poate inainta mai mult ca se adanceste apa...

Macar nu mai aveam de infruntat curentul puternic de pe ultima zona, mergeam cu el, sau ne tineam in loc, cat de cat, prin zonele cu curent mai puternic. Ne-am lasat dusi de curentul apei, cel putin pana la stramtoare, unde am inceput sa simtim nevoia sa dam iar din picioare, pentru ca deja incepusem sa ne racim.

Nu ne-am mai oprit pe nicaieri, nu am mai iesit la mal. Daca aveam nevoi, noroc cu Vadersii Vision ZIP… se putea pana la urma si din mers. Era nevoie de putina imaginatie…

Soarele disparea incet pe dupa munti, luminozitatea a inceput sa scada, iar odata cu ea si temperatura, era din ce in ce mai frig. Deja eram in apa de cel putin 9 ore, iar temperatura a scazut la cel mult 3-4 grade, daca nu chiar mai frig. Corpurile noastre inca se puteau lupta cu apa rece si frigul de afara, cu ajutorul pastravilor care pareau a se arata din ce in ce mai rar, contrar povestilor care ne-au manat in aceasta expeditie. Ne chinuiam sa prindem peste, dar deja nu ne mai gandeam la poze, ci la adrenalina care ne inunda sangele si ne mai dadea un suflu de caldura, care pe cat de repede o simteam, pe atat de repede parca se scurgea din noi. Am inceput sa prindem mai bine la voblere fluo, Rapala X-Rap culoare clown imi dadea de furca, pentru ca doar Stefan o avea in trusa.. asa ca la un moment dat el prindea unu dupa altul, chiar daca pentru scurt timp, iar eu parca trageam o crenguta prin apa.

Am inceput sa pedalam mai tare, ne-am mai incalzit asa, am mai prins cate un pastrav, si am tinut-o tot asa pana am inceput sa ne apropiem de repezisurile care de pe mal pareau destul de periculoase. Am ajuns in drept cu locul unde ascunsesem barcutele. Deja eram in apa de 12-13 ore.

Stefan nu a mai stat pe ganduri. Si-a dat drumul cu belly boatul sau ultra mega light. Ce puteam sa fac… decat sa-l urmez. Pe masura ce curentul devenea tot mai puternic, si pulsul meu odata cu el. Stefan era cu mult inainte. Imi era clar ca, cu labutele mele de scufundac nu am sa ma descurc in curent, asa ca le-am dat jos. Ma chinuiam sa ma mentin cu fata catre aval, si sa tin picioarele jos sa ma proptesc cu ele in pietrele si bolovanii peste care treceam din ce in ce mai repede, pentru a-mi pastra directia. La un moment dat am pierd contactul si belly boatul sa intoars. Ma-am dus cu spatele, nu mai vedeam ce se intampla, inima imi batea si mai tare, am pus lanseta intr-o parte si am luat labele pentru a le folosi pe post de vasle, pentru a ma putea intoarce la loc. Nu aveam chef de o baie neplanuita… ar fi fost mult prea mult dupa efortul depus.

Repezis Kiruna, o aventura polara from Sava Andrei on Vimeo.

Am reusit sa ma redresez si intr-un final, tarziu ce-i drept, imi aduc aminte sa mai si filmez ceva. Stefan mi-a luat-o inainte… ba mai mult in viteza pe care o avea a mai reusit sa prinda si cativa pastravi. De unul dintre ei nu stia cum sa scape mai repede, pentru a-si redresa fragilul belly boat, dar a reusit intr-un final. Am trecut si peste ultimul hop, cu apa mai adanca. De aici incepea o portiune de rau mai calma. Normal ca am pescuim si pe aici. Nu puteam sa trecem ca voda prin loboda… doar suntem si noi pescari. Aici in cateva lanseuri am pierdut 3 sau 4 voblere importante, printre care si campionul absolut, Flash Minnowul de la Lucky Craft viu colorat. Imi venea sa arunc cu ceva in apa, dar in schimb nu stiu cum, cu mainile reci am reusit sa scap in apa un Illex Diving Squirell… am crezut ca innebunesc. S-a dus si asta, oboseala era de vina. La urmatoarea aruncare, am agatat un pastrav pe capat de lanseu, si acesta sa frecat de pietre ca un disperat… a mai plecat un vobler…Nu-mi venea sa cred – s-a dus cu celalalt Illex Diving Squirell 76 SP. Nu mai aveam dinastea.

Last strech from Sava Andrei on Vimeo.

Am pescuit minutios toata aceasta zona. Aici cica au pescuit colegii nostri cu o zi inainte, dar au prins foarte slab. Mai urma un repezis, chiar la intrarea in lacul langa care aveam camparea. Inca o zona periculoasa si eram “acasa”… Se vedeau corturile. Nici un fel de miscare nu se intrevedea din zona camparii, toti dormeau in nestire. Am mai pescuit cat am pescuit si pe lacul de langa “casa”, dar epuizati, am renuntat la un moment dat si am accelerat direct inspre campare. Dupa aproape 15 ore pe apa, am parcat belly boatul, m-am descaltat de labutele mele din plastic rigid si am dat sa ma ridic. Eram greu de parca m-am dat pe trambulinele de la Costinesti. Zici ca s-a schimbat forta gravitationala sau ca am prins eu greutate. Indiferent ce era, nu-mi era bine. Ma simteam ca dupa o betie crancena, eram mahmur de oboseala si efort, oboseala pe care nu o simti, cand esti in mijlocul actiunii, dar care te doboara odata ce te opresti si incerci sa savurezi momentul victorios al finishului, finish care pentru noi era zona de campare.

Belly boaturile parcate langa campare

La corturi ne asteapta un rasarit magnific...

A fost o “noapte” dificila, cu pesti mai rari decat am fi dorit sa fie, dar amandoi am prins cel putin un pastrav de domeniul fantasticului, iar intamplarile… intamplarile raman. Pentru mine si Stefan urmeaza o zi de pauza, de facut nimic si revenire, pentru a ne putea continua aventura cu pastravii alunecosi de dincolo de cercul polar.