Primul meu BASS
Recunosc ca-mi doream demult o partida la Bass, insa totul ramasese la stadiul de dorinta pana acum ceva timp cand colegul Adi Spiac ne intreba printr-un mesaj simplu care din noi suntem dispusi la o iesire la Bass, intrucat pe locatia vizata perioada propusa era una foarte buna, iar din informatiile primite de la ghidul nostru , pestele vizat era foarte activ.
“ Mergem Tibi ! “ a fost raspunsul meu , a lui Doru si a lui Andrei. Au urmat cateva informari si consultari privind echipamentul si nalucile necesare, bugetul , necesarul logistic, am stabilit locul de intalnire dupa care nu ne-a mai ramas decat sa asteptam ziua plecarii. Cele cateva zile ramase pana la plecare au parut desul de lungi dar au trecut. Intalnirea s-a facut la Arad de unde grupul nostru avea sa plece a doua zi dimineata inspre Ungaria. La plecarea din tara la noi era vreme destul de faina, cu cer senin si cateva grade peste zero insa dupa granita vremea era alta, frig, termometrul masinii indica in jur de 3 – 4 grade cu minus, ceata si multa umezeala. Dupa un drum de cateva ore iata-ne ajunsi in locul cu pricina.
Nici aici vremea nu era mai buna, temperatura era de 0 grade iar ceata deasa avea sa persiste toata ziua. Dar nu-i nimic noi am venit la peste, nu conta vremea.
Ne-am dezmortit repede, am schimbat hainele de drum cu cele de pescuit si in asteptarea ghidului am trecut rapid la pregatirea echipamentului. Am luat permisele dupa care ne-am indrepta spre lacul cu Bassi .
Lacul era destul de mare, cu malurile pline de vegetatie si pontoane pe care localnicii si-au construit minicase de vacanta. Urma sa pescuim doar de pe mal, in cateva zone alese de catre ghidul nostru. Ceata era deasa, cu vizibilitate de 50 – 60 metri insa noi am trecut repede la treaba cu gandul la primul atac.
Desi asteptam un Bass primul peste avea sa fie o stiuca, pe care am eliberat-o rapid, asistat de noul meu prieten, cainele ghidului.
Linistea lacului era intrerupta des de atacurile brutale ale Basiilor care rapeau cu o viteza si forta incredibila, iar eu eram in ceata si la propriu si la figurat intrucat desi am schimbat o gramada de naluci nu reusam sa pacalesc nici un Bass. Fara sa-mi pierd speranta aleg o naluca ciudata pe care cu siguranta foarte putin s-ar incumeta s-o cumpere daramite s-o mai si foloseasca. O agat in bat si o lansez repetat in larg .
Mulinam cu viteza variabila si recuperam in reprize cu pauze de cateva secunde bune intre ele incercand sa pacalesc astfel vreun Bass. Atacul acestuia avea sa ma ia putin prin surprindere, intrucat ma asteptam sa apara pe recuperare, sub forma unui soc brutal, intrucat cu cateva minute mai inainte am avut ghinionul sa resimnt un astfel de atac, gata sa-mi zmulga lanseta din mana iar eu am intepat in gol.
De data asta pestele a atacat naluca pe pauza eu resimtind doar un “tac” anemic. Am intepat puternic, moment in care am simtit cum ceva la capatul firului bloca, ca un butuc, naluca. Este greu de descris ce-am simtit pe moment, forta cu care acest peste se lupta este incredibila depasind cu mult asteptarile mele. Scutura cu putere din cap, incercand sa se elibereze si refuza sa vina spre mine.
Am blocat tamburul mulinetei cu mana, fara sa-i dau fir deloc si am inceput sa pompez in forta. In final peste avea sa cedeze iar eu m-am trezit in fata cu un exemplar superb de cca. 2 kilograme pe care cu emotie l-am ridicat la poza. Era primul meu Bass.
Va urma…
Usor usor site-ul se preschimba intr-unul de bass fishing. La mai mare Tibi!
felicitari Giani !!!
Salut,
sa dea Dumnezeu sa apara si la noi fratzica pestele asta minune,bass’ul,ca sigur site’ul o sa se transforme intr-unul de bass fishing.Eu unul cel putin mu as mai pescui la alti rapitori.
Fir intins in continuare baietzi!
in sfarsit ,se aude de basi si prin (zona) sper ca in curand sa avem si noi piste de cel putin asemenea anvergura,ca de povesti ne-am saturat!!!W S B tot asa mai departe
!!!
Pune o poza si cu gianismele! Oricum nu crede nimeni daca arati cu ce ai prins.
Taticu,mai bine pui si tu o poza cu bassii prinsi de tine 😀 ca te laudai ca imi arati si mie 😀
Am zis ca-ti arat cand vii!
P.S. Bravo Giani!!!Frumos!!!
Taticu te astept pe tine prima data…dupa cum am vorbit 🙂
Salut,
Detalii despre locatie poti sa ne dai te rog? Sunt interesat sa merg si eu. locuiesc in Timisoara. Merci!
Salut Irinel,
de organizarea acestei iesiri s-a ocupat colegul nostru Adi Spiac. El este cel mai in masura sa-ti raspunda.
Foarte fain
…uai ..da cat bibanu
Irinel,
Locatia se numeste Bokod, pe ruta Budapesta-Viena.
Lasati un comentariu
Ultimele galerii
ExpoAventuri 2013
Suntem in a doilea an cand participam la targul ExpoAventuri, si prima 87 pozeSarulesti – martie 2008
Pentru a nu repeta experienta de la Ghioroc, WSB a decis ca inaintea c 19 pozeCupa WSB Sarulesti
Imagini de la Cupa WSB Sarulesti 2008 31 pozeExpo Aventuri 2008
Imagini de la targul Expo Aventuri, 8-11 mai 2008 31 pozeCupa ARROW Valea Argovei
Imagini de la concursul desfasurat pe Valea Argovei, 17-18 mai 2008 17 pozeNe gasesti pe Facebook
Etichete
Parteneri
Arhiva
Scriem si aici
Ultimele articole
Ultimele comentarii
Cele mai comentate
Despre site
Desi numele poate trada, site-ul nu este unul exclusivist. Se adreseaza atat pescarilor de competitie cat si celor amatori, fiind dedicat in intregime iubitorilor acestui sport.
Membrii WSB cred in capacitatea educativa a acestui tip de pescuit si in potentialul lui de a ridica nivelul actual al pescuitului din Romania.