WSB: Unii ii mai spun si Profesorul, insa pe el in cheama Iansci sau Iancsi Mic, avand in vedere ca avem si un Iansci Mare. Probabil ca toti pescarii de pe tronsonul aradean al Muresului l-au intalnit candva, undeva, pe malul apei, iar daca nu, cu siguranta au auzit vorbindu-se de el.
Pe vremea cand spinningul la salau era pe bajbaite, iar in alte parti ale tarii se facea cunostinta cu gigeii, Iancsi isi desavarsea tehnica de animare a pestisolului mort, devenit ulterior shad de silicon. Daca vreodata s-ar face un Hall of Fame al Spinningului in Romania, ar fi cu siguranta acolo, iar martori ii sunt toti salaii de peste 10 kilograme pe care i-a prins. Si nu sunt putini. Acum pentru prima data ne incanta cu o povestire in exclusivitate pentru wsbteam.com. Lectura placuta!

Şalăul, un peşte miraculos, cu o construcţie atletică, musculoasă şi o formă de torpilă, cu un colorit superb, nişte dinţi ucigători, mai ales cei doi de sus, cu o forţă si viteză de reactie uimitoare, cu niste ochi parcă ireali, ca licuricii noaptea, este unul din peştii mei favoriţi, poate chiar primul. Mă refer la frumuseţe cît si dificultatea de a-l captura. Vorbesc, desigur, de exemplarele capitale care pentru mine încep de la 5 kg .
Este un mister cum azi îl prinzi la apă de 1 m, mâine în gropanul de 5 m si poimâine nu-l mai găsesti deloc. Seara la suprafaţă atacînd lipuşi, peste zi în adîncuri după un bolovan, butuc sau prag aşteptînd viclean apropierea unui peşte de dimensiune mai mare, atacîndul fulgerător . Daca prinzi un şalău mai mare ş-il laşi să se calmeze la un moment dat îl vezi cum îşi zburleşte dorsala îsi deschide toate aripioarele, parcă i se colorează si dungile de pe spate, gata pentru o poză care va fi o amintire ce ne va aduce o bucurie şi peste mult timp. Nu vă puteţi da seama ce face un mascul de 8-10 kg când îşi păzeşte cuibul, e dea dreptul diabolic atacând şi omorînd tot ce se apropie de cuib, paradoxal nu manâncă nimic doar omoară. Frumusetea unui şalău capital e greu de descris.

Nu vreau să intru acum în detalii despre metodele de capturare a acestui magnific şi fioros răpitor, deşi cunosc câteva tehnici interesante pe care le voi dezvolta poate într-o altă relatare, azi vă voi povesti una din întîmplarile mele de neuitat cu un şalău destul de frumos.
Era un martie călduros în anii ’90. Toată iarna a fost uscată, fără ploi sau zăpadă. Umblam des la Cris în zona Vărşand, pescuind la şalău cu montură cu peşte mort – topogat, drachkovitch, mortmanie sau cum vreţi voi să-i spuneţi. În decursul iernii am prins câţiva şalăi frumoşi. Spre primăvară am descoperit un loc unde trebuia să intru cu cizme pentru că era mocirlos, dar aveam o pozitie foarte bună, stăteam pe o limbă de pământ şi puteam explora toată lăţimea Crisului. Era ca un pinten mic, natural.

Nu era primul loc în care începeam pescuitul, dar pe la ora 10 ajungeam de obicei acolo. Chiar dacă până atunci nu avusesem nici un ţac, în acel loc trebuia să înceapă aventura. În primele 3-5 lanseuri prindeam primul şalău, de multe ori chiar la prima lansare. Mentionez peştii erau între 2-5 kg. Pescuiam circa 1 oră şi aveam unu sau doi salăi după care plecam la alte locuri, dar aşteptam cu nerăbdare ca la întoarcere să mai încerc o ora.
Am încercat şi să pescuiesc toată ziua în acel loc, dar fără rezultate prea bune. Am încercat şi cu pauze din oră în oră, timp în care pescuiam pe alte locuri din jur. Am ajuns însă la concluzia că la prima descindere pe acel loc era momentul cel mai productiv si foarte rar după masă, cînd eventual mai prindeam câte unul mai mic. Asa am pescuit toate partidele ce au urmat şi rar prindeam mai putin de 2 – 3 şalăi.

Salai vintage

Să ne întoarcem la povestea din martie. În prima parte a lunii au început ploile şi mă gândeam cu jind la locul meu magic de şalăi, dar nu se mai putea intra pe dig cu masina. Am făcut vreo două incursiuni pe jos, lăsînd masina în sat, dar fără rezultat. Fapt destul de descurajant având în vedere ca locul cu salăi era foarte departe de sat, la circa 9 km. Mă tot gîndeam ce bună ar fi o maşină cu tractiune integrală şi brusc mi-a venit idea sa vorbesc cu Nea Sică, unul din garda veche care avea un jeep.
În prima duminică la clubul local de pescari, stau de vorbă între patru ochi cu vechiul meu prieten Sică şi îi povestesc planul meu: o încercare de a intra pe dig cu jeepul. Stabilim ziua dar îl mai comvoc si pe Iancsi Mare, dacă ar fi niscai împotmoleli să fim trei. Nu prea aş fi divulgat locul dar nu am avut ce face. Aşa a început marea aventură. Dimineaţa pe întuneric plecăm, ajungem cu bine, intrăm pe dig, totul perfect. Avem peşti mici pentru monturi ca niciodata: lipuşi, roşioare si babuşte.
Începem la primele locuri, Crişul a crescut cam 30 cm era un pic pocnit la culoare, deci perfect. Nimeni nici un atac. Ajung la locul misterios, primu lanseu nimic, al doilea nimic al treilea în malul meu, sub crengi de unde îi luam pe cei mai mulţi. Recuperez încet, mişc fin băţul, simt cum adrenalina mă învăluie dar trec de zona bună. În secunda următoare un atac scurt, contrez în stilu meu la maxim şi în două minute un şalău mirific de 3,2 kg poposeşte pe mal. Pun peştele pe o agrafă în apă, mai dau o jumate de oră şi nimic. Plec să-mi caut coehiperii prin boscheţi, le povestesc evenimentele, dar nu le spun că e aşa frumos să nu-i agit.
Plecăm mai departe. Pînă la ora două batem toată zona, adică 2-3 km în care sunt 5-6 locuri. Nimeni nici un atac. Eu mai prind un strapazan de 1,2 kg şi ajungem înapoi la locul cu pricina. Ne-am pus să mîncăm. Eu am terminat primul, repede am pus o babuşcă mai mărişoară si m-am dus de la maşina la apă să-mi încerc norocu. După vreo zece lanseuri, când să scot de sub tufe, unde se agaţa înebunitor la 2 m de mal, am un atac fulgerător la marginea gropii în apă de 1,5m. Normal, înţep, dar scurt. Am ştiut că-i frumos. O ia spre mijlocul Crişului şi coboară în gropan, unde apa avea 5-6 m. L-am stigat pe Iancsi Mare să vină să mă asiste. Începe drilu, unul din cele mai palpitante si frumoase driluri cu şalău pe care l-am avut. Păcat că a durat puţin, 3-4 minute. Ce era intetesant, trebuia să-l feresc de cioatele subacvatice si l-am ţinut cam tare. Efectul a fost pe măsură: două salturi din apa până la baza cozii, cu gura deschisă, scuturând tare din cap. Primul salt l-a efectuat la 5-6 m de mal, următoarea acrobaţie a avut loc la 2m de mal, întreg corpu-i fiind afară din apă într-o arcuire perfectă. A mai plecat odată în larg, dar nu l-am lăsat prea mult şi la prima apropiere de mal l-am pus pe lat. Iancsi Mare aştepta jos cu gafa, azi ar fi fost un grip.

Salau vintage XXL

În cele din urma, după mici peripeţii în mocirla de la mal, Monstruleţu Argintiu de 1,17 m si 13,8 kg a poposit pe iarba de pe mal, în toată splendoarea lui. Stătea liniştit în iarbă, era obosit, inspira ceva de basm, părea sublim, mirific, o capodoperă a naturii, îţi tăia răsuflarea. Timp de 2-3 minute amîndoi am tăcut contemplând minunea din iarbă, ce nu se potrivea, cu nimic, nici cu apa, iarba, malul, timpul…. nimic, subjugînd şi dominînd toată natura din jur, iar pentru noi, pescarii era acel vis de neimaginat, care zace ascuns într-un colţ al minţii noastre.
După un timp apare şi nea Sică, lui i-a trebut mai mult timp să-şi revină din uimirea şi năucirea ce l-a cuprins la vedera visului suprem. Încet, încet a închis gura, a suspinat de două ori, eu îl priveam să văd cum reacţionează un pescar la aşa privelişte. Din privire şi tot trupul îi emana o stare de mirare, uimire, dispreţ, ciudă. După un timp acestă stare îi dispăru şi-l învălui starea magică a bucuriei, întrebînd într-un târziu cine l-a prins.
Am început să pescium după o jumătete de oră, eu avînd interdicţie la locurile bune pe motiv că am prins destul. Am luat un scăunel din maşină, m-am aşezat în spatele lui Sică şi l-am privit 25 minute cum insistă pe un loc vorbind despre monstrul prins de mine şi distracţia de a doua zi, când ne vom duce la magazinele de pescuit Hary, Hărşan şi Cordoş & Degeratu, să le arătăm peştele pentu omologare.
Acuma vine ceva urât. După ce Sică se satură de dat, îmi iau băţul şi îi spun că nu dă bine. Ttrebuia explorat malul nostru, unde erau două locuri cu butuci mari sub apă. Dă tu, zise el. Zis şi făcut, am lansat pe sub mână 5-6 m, am aşteptat să ajungă pe fundul apei şi după două trei mişcări am ajuns la butuc. Din nou o lovitură scurtă, contrez, dril şi un minut mai târziu un şalău de 2,2 kg poposeşte pe mal. Urât de tot din partea mea, mai bine nu mai dădem că am presimţit că voi prinde. Nea Sică ş-a închis băţul, zicându-i lui Iancsi Mare să plecăm că cu mine nu se poate pescui. Pe drum distracţie mare, iar a doua zi şi mai mare.

După două săptămâni am mai prins unul de 12,6 kg. A fost un an foarte bun. În încheiere, vă destăinuiesc cel mai mare secret al pescarului. AMINTIRILE NU MOR NICIODATĂ.

Scris de Iancsi