Home » De la cititori, Povesti cu pesti

Virgin in Delta

9 februarie 2014 2 Comentarii Scris de wsb

Autor: Incze Sebastian

Intr-o societate sanatoasa si normala, virginitea este un lucru pozitiv si de laudat, insa in breasla noastra a pescarilor, această virtute poate fi ceva stanjenitor, mai ales daca e vorba de „Delta Dunarii”. Astfel, in opinia mea umila, orice pescar care nu a calcat taramurile acestui minunat sanctuar al vietii este pur si simplu virgin.
Evident, ma numar si eu printre acesti stapani ai batului, care au trait doar imaginar aventurile Deltei prin prisma povestilor pescaresti ale unora sau altora. Asa fiind, a venit timpul pelerinajului obligatoriu din viata unui pescar care se respecta, de a călca pe urmele legendelor şi basmelor din lumea apelor lipovene.
Pregatirile au fost la fel de lungi si istovitoare precum drumul parcurs inspre destinatie, care parcă era o fata morgana ce nu se mai termina. Cu fiecare kilometru ce ne indepartam de casa, crestea insa proportional speranta noastra asupra capturilor imaginare si visate in realitate de fiecare pescar.

Dupa multiple schimbari de clima si vegetatie in sfarsit am zarit si ceva apa. O apa mica si verde unde ancorau cateva tentative de barci. Ar fi poate prea generos din partea mea sa denumesc acea spelunca „port” dar era ceva asemanator.
Si uite asa, dupa o calatorie epuizanta se adevereste proverbul ca rabdarea le vindeca pe toate si iata cum pescarul pus langa apa reinvie si se transforma cat ai clipi. Toate bune si frumoase, nea Pavel, lipoveanul ne astepta deja de zori, plictisit arunca o privire pe acesti ciudati oraseni care si-au dus cu ei o buna parte din civilizatie.
Urmeaza cosmarul fiecarui pescar, impachetatul si despachetatul, practici care intrerup fluxul energiilor pozitive, a gandurilor si viselor efemere.
In sfarsit o mana de oameni am reusit sa umplem 3 barci cu inutilitatile secolului 21, indispensabile comoditatii si placerilor personale. Singura problema era doar unde mai stam si noi, aspect pe care in frenezia impachetarilor in barci l-am omis cu desavarsire. Dupa niste gesturi dure si precise ale lipovanului nostru, nea Pavel, ne-am gasit cu totii locurile printre mormanele de bagaje si evident bauturi.
Sunetul motorului a fost o eliberare din ghearele civilizatiei cu toate efectele ei secundare si biletul nostru catre libertatea nelimitata oferita de pustietatea ce ne astepta.

Doar dupa ce am pornit spre locul nostru de destinatie am simtit incet ce insemna sa-ti pierzi virginitatea acestui loc maret, omul devenind o simpla unelata neinsemnata expusa elementelor divine. Fiecare colt care imi absorbea privirile era presarat de apa si doar de apa. Unde te uitai numai apa, stuf si cativa pomi rataciti pe niste palcuri de insule.
In inaintarea noastra inspre destinatia mult ravnita, poate speriat de motoarele barcii sau poate doar atras de idea cunoasterii unui virgin, o dihanie sari din apa si zbura direct pe langa nasul meu ca o balerina maiestuoasa, fluturandu-si partea dorsala pe aripile vantului. Pe bune dragii mei, era un peste mare care sarise tocmai pe langa nasul meu, spre amuzamentul si surprinderea compatriotilor mei pescari.
Toata lumea considera aceasta intamplare unica, un semn divin al biruintei noastre asupra fortelor malefice si intunecate din universul pestilor. Eu de asemena priveam acest incident ca fiind un bun inceput si sincer deja ma vedeam ca nu voi avea destul timp pentru a pescui toti pesti ce imi vor bate la poarta cortului.
Toate ca toate, dar dupa multe ore de mers cu barca, baut, mancat si chiar facut pipi din ea (ceea ce credeti-ma ca nu este un lucru deloc usor) in sfarsit am zarit o bifurcatie mare de canale care dupa spusele celor din jur urma sa fie caminul nostru pentru un anumit timp.

O mare si importanta componenta al unui voiaj de delta este de fapt pregatirea si drumul pana la destinatie, pescarul fiind expus unor presiuni psihice considerabile si neintelese de nimeni decat de cei implicati. Astfel, este ceva normal ca orice iubitor al acestui nobil sport, dupa ce ajunge pe taramul fagaduintei, in primul rand isi umezeste buzele cu o lichoare magica care are menirea de a induce pacea si linistea interioara si de a face ca lucrurile sa decurga exact cum au fost planuite.
Urmand aceste sfaturi inca de la stramosii nostrii, intr-o combinatie fermecata le-am facut pe toate, iar dupa ce am fost gata, zona era minata, impanizita de scule, momeli, scaune si evident fire peste fire.
Totul era perfect, totul era pregatit pentru ca ardelenii sa dea lovitura in Delta Dunarii. Evident viata bate filmul iar realitatea spulbera necrutator visele inocente ale noastre, timpul se scurgea si totusi parca statea in loc, la propriu, doar vantul ce mai misca firele prin apa, ceea ce nu era de bine.

Cate un crapusor sau cate un caras se mai indura de suferinta noastra interna si nu ne lasa doar sa ridicam paharele ci ne mai ridica si adrenalina ca sa nu uitam ca suntem totusi la pescuit in cea mai frumoasa oaza verde a Europei.
Dupa o perioada de pescuit stationar instinctul de spinning a inceput sa puna stapanire pe mine si cedand chemarii salbaticiei ne-am urcat in barcile ce erau parcate in fata corturilor noastre si ne-am aventurat in pustietatea uda si mlastinoasa a neantului.

Ma intrebam retoric si poate cateodata cu voce tare, oare te poti pierde in Delta? Ei raspunsul e pozitiv, da ! exista o mare probabilitate de a te pierde.
Si mergand asa cu barca, mai in cunoscut mai in necunoscut, navigand pe un mic canal cu stuf des pe margini si cate un copac dezradacinat in apele gri verzui, se deschide in fata noastra un lac imens contopit cu orizontul. Inaintand asa incet pe el, miresmele combinate ale nuferilor, apei si a stufului iti incanta sufletul, iar pelicanii si lebadele care inotau impreuna cu noi ne umezeau ochi cu lacrimi de bucurie, ca putem fi si suntem parte a creatiei, a unei creatii divine care ne facea sa parem mici si neinsemnati si totodata recunoscatori si fericiti ca ne aflam in acel loc.

Si dupa atata spiritualitate ne-am aruncat in viata reala si am inceput vanatoarea mult ravnita. In prima faza, am aruncat in lupta bine cunoscuta lingura de delta, adica o lingura normala dar adaptata dimensiunilor acestui loc.
Si tot asa lansand din barca si recuperand mai la suprafata – ca la adancime ma tot agatam – imi incercam norocul dar fara sorti de izbanda. M-am gandit ca poate conditiile atmosferice nu erau prielnice si acesta era motivul lipsei oricarei trasaturi.
Profunzimea locului si a peisajului impunea idei si tehnici inovatoare, astfel am schimbat lingura cu un vobler mare gras si verde plin de muscaturile dihaniilor prinse probabil de Andrei Sava, pentru ca de la el primisem voblerul.
Cu entuziasmul renascut am inceput din nou sa lansez, sa recuperez si deodata am simtit o izbitura puternica in blancul meu necrutator cu pestii, plin de adrenalina incerc sa trag firul cat de repede constatand insa dupa cateva clipe, ca de fapt e vorba de verdeata, multa multa verdeata.
Aha, voblerul este unul scufundator, in concluzie voi curata lacul pentru posteritate. Nu e bine, si in timp ce ma incercau diverse ganduri de schimb, am acordat o ultima sansa voblerului insa schimband tactica, si anume dupa o lansare spectaculoasa am recuperat tinand varful batului vertical, obligand voblerul la actiune deasupra apei si dandu-i dansul mortii prin miscari fine din spitz.
Nu eram convins de metoda, dar dupa doar cateva piruete ale dansatoarei mele, un partener doritor de samba, sari deasupra apei si facu cateva tumbe, astfel incat, in cateva secunde blancul meu era indoit complet si saruta apa, iar eu sarutam batul plin de adrenalina, in timp ce recuperam cu un ranjet specific unui invingator.

Evident nimeni de pe lac nu a mai prins ceva si probabil am fost singura scanteie care a alimentat sperantele desarte ale acestor visatori. Toti voiau sa vada cu ce am prins coana mare si incercau sa imite schema.
Mergand pe principiul ca un pescar adevarat prinde peste in orice conditii si cu orice, am schimbat naluca si am revenit la clasicul zonei, lingura cea de toate zilele.
Nu mica era mirarea celor din jur cand am schimbat regulile jocului si, in loc sa pescuiesc cu ceea ce am prins si ce functioneaza, eu schimb momeala. Uite asa, am pus o lingura care am crezut ca va da rezultate si am lansat departe in adancurile albastre ale lacului. De recuperat am recuperat pe tehnica mea, care a dat roade si anume la suprafata cu aceleasi miscari fine si tandre, lingura mea plutind ca o balerina la suprafata lacului.
Valsand eu asa pe apa atat in gand cat si in fapt, deodata nu am mai vazut lingura, doar niste valuri imense in jurul ei, urmate de zmucituri necontrolate in incheietura mea, pana ce n-am realizat ca de fapt imi este blocata mana.
Atunci mi-am dat seama, am prins din nou un peste, o sirena superba, la fel de misterioasa si mareata ca si locul in care ne aflam, si recuperand asa in tihna am devenit una cu acest loc magnific si grandios, spiritul se contopise cu materia iar linistea imi invada fiecare celula din corp.

Da, pentru aceste sentimente am parcurs atatia kilometri si am calatorit in capatul celalalt al tarii, iar cand am scos stiuca din apa am intampinat-o cu un sarut dulce de bun venit in viata mea.

Aceasta este Delta Dunarii, o binecuvantare universala, o oaza de verdeata, liniste si un paradis piscicol, iar zilele petrecute in aceasta salbaticie ne-au schimbat la toti viata, transformandu-ne in oameni mai buni si, nutresc speranta, ca si in pescari mai buni.

2 Comentarii »

  • Cornel a scris:

    frumos scris, dar in ce an se intampla toate minunile astea? Am trait si eu, pe vremuri, astfel de zile frumoase dar in ultima vreme consider ca Delta s-a stricat de tot. Pacat.

  • Cornel a scris:

    scuze, acum vad ca articolul e din 9 feb. 2014 dar pozele nu-s din februarie si nici ´aventurile´ autorului nu-s din ultimi 4-5 ani.

Lasati un comentariu

Adaugati comentariul mai jos, sau trackback de pe site-ul tau. Te poti abona la comentarii via RSS.