Autor: Incze Sebastian

Intr-o dimineata torida de vara, cand miresmele cafelei mi-au incantat papilele olfactive am deschis ochii si aruncand o privire incetosata pe ceasul desteptator, am constat ca este ora cinci dimneata, deci ora de somn.
In timp ce ma intorc in pat pe partea celalata, pregatit sa parasesc aceasta lume si sa pasesc din nou pe taramul viselor, deodata o voce interioara ma trezeste la realitate: azi e ziua cea mare, merg la pescuiiiit!!!! Yeeeeaahh, si brusc sar din pat de parca as fi dormit o saptamana, plin de energie ma indulcesc cu cafeaua de dimineata si incep sa ma imbrac. Data fiind ora matinala, imi trag incet treningul pe mine, dar cand pasesc pe terasa o adiere fierbinte ma paleste trezindu-ma la realitate instantaneu, e vara si cald. Repede sar intr-o pereche de pantaloni scurti imi trag un tricou pe mine si fug la strada sa ne impachetam si sa ne indreptam odata spre meleagurile sfinte ale pestilor monstri.

Ajunsi la balta, coboram din masina entuziasmati, fericiti de parca aveam deja tolba plina de capturi efemere, parfumul pestilor il simteam in aer. Dar deodata visele sunt spulberate de realitatea înconjurătoare – latratul unei haite de catelusi care la prima vedere parca isi doreau a ne obstructiona in misiunea noastra sacra.
Dupa ce depasim toate aceste momente, semnam contractele necesare partidei de pescuit (da dragii mei, nu va mirati, suntem in secolul 21 si pentru o partida de pescuit e necesara semnarea unor contracte :D), in sfarsit, ne aruncam in barcile puse la dispozitie de catre proprietar si cat ai clipi suntem deja pe apa.
In timp ce proprietarul inca mai povesteste de pe mal, desi eram la un pas de el, toate simturile ne erau blocate, nu mai auzeam nimic, doar niste mormaituri venite parca dintr-o alta lume. Singurul lucru ce mai conta erau valurile ce se loveau dintr-o parte in alta a malului, sunetul neprihanit al naturii, întruchiparea divinitatii in cel mai pitoresc mod.
Cu pulsul ridicat si inima in extaz, in mod frenetic incepem sa aruncam lansetele, una adupa alta, lansare – recuperare, lansare – recuperare şi tot aşa.

Am inceput cu arma secreta recomandata de niste guru al acestui minunat hobby (Razvan şi Andrei), respectiv un spinnerbait. Incercam cu unul rosu, unul verde, unul cu o paleta, unul cu doua palete, cate unul pentru gustul fiecarei stiuculite dornice de a se afirma pe taramul victimelor sigure ale unor profsionisti ca noi.
Dar, cred ca doar profesionalismul era de noi, evident in acceptiunea noastra de muritori de rand, pestii aveau alta parere si sincer, tragand in piept aerul curat si racoros al diminetii, parca auzeam printre valuri chicotele nerusinate si sfidatoare ale tuturor vietatilor acvatice.
Razboiul era total si s-a declanasat cu toate mijloacele legale si morale disponibile in arsenalul unor tineri profesionisti.
Am inceput sa schimbam locurile si am tot lansat ba cu voblere, ba cu slidere, ba cu diverse naluci din dotare, scufundatoare ori de suprafata si dupa cateva ore de lansare – recuperare am revenit la nalucile de la inceput. Parca s-a blocat spinnerbaitul in verdeata care a cucerit lacul !
Tot incerc sa recuperez, dar firul nu mai vine si deodata varful blancului meu se pregăteşte să sărute apa şi se îndoaie de parcă ar fi un covrig, iar eu exaltat nu pot decat sa constat : e un pesteeeeee!!!!! Si tot asa, recuperand, se arata o silueta valsand pe umbrele luciului de apa, da e o stiuca, o stiuca frumoasa, o minune a naturii. Repede incerc sa o scot cu minciogul dar pe cand sa o mangai isi ea zborul ca o sirena invizibila.
Oarecum suparat, dar inca sub vraja momentului si sub puterea adrenalinei, incerc sa depasesc clipa si sa lansez din nou.
Arsita unei zile toride de vara nu se lasa mult asteptata, iar cand soarele si-a ocupat bine meritatul tron in centrul vazduhului, noua pescarilor umili nu ne-a ramas decat speranta si suferinta. Slabiciunea fiind de natura umana, chiar si un pescar cedeaza in fata caldurii si mai ales a esecului.
Salvarea era aproape si se manifesta sub forma unei cabane la marginea lacului. Ancorand barca cu pasi repezi, m-am napustit asupra frigiderului de la bar, care in mod evident continea si unele sortimente de bere rece, lichid bine cunoscut de pescari ca fiind un tovaras de nadejde in clipe de disperare.
Dupa ce am savurat o bine meritata bere, am lansat din nou barca la apa, fericit datorita hidratarii dar sceptic privind pestii si asta cu atat mai mult cu cat stiam ca pe o asemena arsita dogoritoare de regula pestii nu mai trag.
Cu un gust amar in gura, usor parfumat de vaporii din aer, simtind sentimentul infrangerii, dar cu o licarire de speranta si cu un spirit de razboinic teuton, am reluat activitatea de baza, impreuna cu toate nalucile si am inceput sa bat din nou luciul de apa ce a mai ramas. Intre timp imi zbura gandul mereu la un singur lucru: oare unde salasluiesc stiucile la ora doua in amiaza mare, cand termometrul se apropia lejer la valori de 40 grade celsius ????
Hmmm, intrebarea era evident retorica si dupa ce am schimbat din nou naluca si am pus un Belly Dog care, sincer sa va spun, m-a fascinat inca de la inceput prin miscarile tandre si apetisante chiar si pentru subsemnatul (evident ghidandu-ma dupa vechiul principiu „daca vrei sa prinzi peste, gandeste ca un peste”), am lansat undeva la umbra, in apa adanca.

Recuperand asa in tihna, mintea si gandurile explorau variante si optiuni, dintre care cea mai plauzibila era faptul ca, daca as fi stiuca, m-as retrage in apa mai adanca si m-as adaposti la umbra. Si cum tot visam eu cu ochii deschisi, o forta uriasa a pus stapanire pe rutina mea de recuperare, timpul parca a ramas in loc, iar ustensilele s-au blocat. Un dus rece s-a abatut asupra mea si cat ai clipi am realizat dragostea pe care o traiam in acea clipa, realitatea pura si minunata, un monstru urias care a decis sa ma faca fericit si sa sacrifice cateva momente din viata-i pretioasa. Dupa o lupta… nedreapta, as spune eu, balanta s-a inclinat in favoarea pradatorului suprem si cand mi-am vazut captura langa barca am crezut initial ca e o gluma uriasa, dar aruncand o privire mai atenta intr-o pauza permisa de dansa, am constatat cu un orgasm spiritual ca pestele meu era de fapt un monstru imens de vreo 10 kg, care nu incapea nicidecum in minciogul pregatit sub dansa.
Iesind din ghearele capturii, i-am dat din nou fir si am savurat fiecare clipa de recuperare-fir, recuperare-fir, pana a ajuns din nou peste minciogul evident mult prea mic pentru asemenea exemplare, destinate doar unor alesi de prima mana. Minciogul însă nu au mai reuşit decât să agate amărâtul de Belly Dog, care a ramas intr-o clipa gol puşcă, precum a fost creat.

Un pic necajit, mai mult datorita lipsei dovezilor clare ale trudei mele, dar cu adrenlina inca omniprezenta in sange, am lansat din nou si deodata simt o greutate in brate, o greutate bine cunoscuta si inca proaspata in mintea mea. Da, iar am agatat ceva, o stiuca de proportii cu care ma lupt din rasputeri sa o aduc in fata camerei ! Evident, sper ca aceasta regina a apelor statatoare sa fie si mai fotogenica decat prietena ei timida. Incerc din tot sufletul sa nu o mai pierd si pe aceasta, mulinand parca smintit şi in extaz reuşesc sa o zaresc. Cat ai clipi am reusit sa strecor minciogul sub ea, ridicând-o la rang de divă şi plasând-o pe covorul roşu al bărcii mele, în faţa bliţurilor nerăbdătoare ale camerelor.

Astfel s-a încheiat o zi superbă din viaţa mea, o zi care a început plină de speranţe şi s-a sfârşit plină de căldură sufletească, sentimentul unei fericiri profunde şi neprihănite.
Nu uitaţi motto-ul zilei, prieteni şi colegi pescari: „Speranţa moare ultima, cine speră prinde şi cine vrea poate” !

Articol recompensat cu un voucher Energofish in valoare de 50 Euro, in cadrul campaniei “In 2013 WSB recompenseaza fiecare articol publicabil !”