Pescuitul la răpitori înseamnă, de cele mai multe ori, adaptare continuă. O încercare de a rezolva un puzzle în care piesele sunt bine aşezate în trusa de pescuit şi poartă ancore. Multiplele încercări şi experientele trecute sunt singurul mod în care poţi avansa.

O scenă a acestui puzzle halieutic s-a consumat în Deltă, pescuind pe o incintă cu apă limpede, adăncimi între 0,5-2 metri, cu vegetaţie submersă, plauri din abundenţă şi crăci scufundate.

Conformaţia acestor ape îţi sugera, pe loc, folosirea unui spinnerbait, unui soft armat cu cârlig offset sau, eventual, a unei oscilante uşoare. Erau năluci care, din experienţele precedente, dădeau randament.

Nici de această dată primele capturi nu s-au lăsat aşteptate. Dimineaţa ştiucile atacau hotărât, urmăreau pe distanţe mari, cu valul în cap şi răspundeau bine la o mare parte din gama de năluci prezentată. Doar că talia lor se situa undeva între 1,5 şi 2,5 kg, iar exemplarele de talie mare păreau să ne ignore complet, deşi eram convinşi de prezenţa lor în zonă.

Reminiscenţele competiţionale mă fac să iau cu mine în barcă un număr ridicat de lansete (3-4), gata echipate, chiar şi în pescuitul de plăcere. Acest detaliu mă ajută să alternez rapid nălucile, economisind timp şi experimentând în viteză. Şi de această dată pe una din lansete aveam montat un crankbait Mann’s C4.

Crankbait-urile sunt o categorie aparte de voblere, cu o portanţă ridicată, care dislocă cantităţi impresionante de apă în traiectoria lor sinuoasă de sub peliculă. Deşi cele în varianta deep diver sunt nelipsite din trusele pescarilor de răpitori pe râu, cele destinate apelor cu adâncimi mici şi medii nu se bucură de o prea mare popularitate la noi.

Mann’s C4 poate fi pescuit pe un palier de adâncime ce variază între 0 şi 1,5 m. Una dintre particularităţile acestui vobler o reprezintă barbeta pătrăţoasă (“square bill”) care îi permite să devieze la întalnirea cu diverse structuri submerse (crăci, trunchiuri de copaci, bolovani, vegetaţie), evitând agăţarea. Forma barbetei protejează cârligele triple la contactul cu structurile şi face ca aceste abateri ale voblerului să fie extrem de incitante pentru răpitori. Pare greu de crezut până când nu începi efectiv să-l pescuieşti, lansând direct către structuri şi vazând ce bine se descurcă, deşi este echipat cu două cârlige triple.

Primul lanseu cu C4 a însemnat şi cea mai mare ştiucă a zilei. Aş fi zis că-i întamplare, însă ea a fost urmată la scurt timp de încă două ştiuci trecute de 80 cm.

C4 poate fi pescuit în mai multe feluri. Eu mulinam constant şi relativ încet, având grijă să stopez voblerul exact când intra în vegetaţie. Fiind plutitor, ridicarea acestuia scotea ştiucile din apatie, iar cele mai multe stopări de acest gen îmi ofereau atacuri hotărâte ale ştiucilor camuflate în vegetaţie.

Un alt factor a cărui influenţă am testat-o au fost bilele interioare (rattles). Am pescuit cu un alt crank, floating însă fără bile, iar numărul capturilor s-a înjumătăţit. Cu siguranţă, nu va fi tot timpul aşa, însă atunci sunetul provocat de bilele interioare era un stimul cheie.

La acest gen de voblere, o altă metodă care dă rezultate este alternarea vitezei de recuperare. Senzaţia că prada i-ar scăpa face ştiuca să acţioneze instinctiv, chiar şi în perioadele în care nu se hrăneşte.

“Square bill crankbaits” fac furori şi în pescuitul de peste ocean la bass. Urmărind mai multe show-uri televizate în care aceste năluci au dat clasă, pescuite în structuri proeminente, am decis să le încerc frecvent la răpitorii autohtoni.  Insistenţele au dat rezultate, iar în ultimii ani, crankurile square bill se regăsesc mereu în trusă la fiecare partidă de ştiucă.