Nu deschid bine ochii si telefonul suna suparator de tare.
– Nu se mai tine, asa-i ? spune cu voce morocanoasa G…. S…….
– Cum dracu sa nu se mai tina ? imi sare mustarul din prima.
– Pai nu ai vazut ce furtuna a fost as-noapte ? Si au anuntat iarasi cod glaben de ploi si vijelii.
– Aia a fost as-noapte. Pregateste-te, ca la 11.30 sint la tine.

Jonctiunea cu restul trupei o facem pe baraj, la calugar si caterinca se dezlantuie spontan. Sava arde niste bibani la jig in timp ce umfla barca cu pompa de picior. Spiac, neobisnuit de palid, e tacut si se resimte dupa party-ul din seara precedenta. Cornel se grabeste sa bage barca la apa desi il previn ca primii vor fi cei din urma, in clasament. Veselie si optimism. Pun si eu pneumatica pe apa si nu reusesc sa mai evit un rahat plutitor, vazut abia in momentul in care intra sub barca. Factorul antropic, imi spun, sper sa fie cu noroc !
Ceva mai incolo pe baraj niste ciudati, cocotati pe un fel de scaune, concepute parca pentru persoanele cu dizabilitati motorii, manuiesc niste prajini nefiresc de lungi. Sint antrenamente pentru finala Campionatului National de Stationar, zice cineva.

Fluier startul si o luam la goana nebuneste, cu 4-5 km la ora, spre locurile ochite din vreme. Astazi n-avem niciun cu Toreqeedo printre noi, asa ca zburam in formatie spre coada lacului. Doar Gigi o ia la visle intr-o parte, semn ca are ceva informatii secrete. Imi reamintesc ca a mormait el ceva despre partide cu mii de bibani, dar nu fusesem prea atent la el. Oricum nu erau experiente proprii, ci povesti auzite de la altii.
In prima ora de concurs, bibanii se inghesuie nesperat de bine la juvelnice, astfel incat incepem sa ne gandim deja la recorduri. Cat a prins ala atunci ? In cate ore ? Dar celalalt ?
Cadenta, totusi, parca nu e atat de buna. Ajungem la consens ca astazi e putin probabil sa batem recordul lui Spiac. Doar el tace, inca nerefacut dupa excesele extrasportive din seara precedenta. E cam pamantiu la fata.
Incepe sa se taie. Sava pleaca la plimbare. Nu sta mult pe urmatorul loc, se muta din nou si din nou. E bine, inseamna ca nu prinde. Spiac tace in continuare, bolnavicios de mult. Totusi prinde, asa beteag cum e. Alex a adoptat deja o pozitie lejera, cu picioarele peste bordul barcii, semn ca a inceput sa isi piarda din concentrare.
– Asta nu e loc de 5 ore, le spun celor din jur. Va las !

Plec in zona din stanga barajului. Vreau sa incerc un loc unde am prins bine de pe mal si nu se vede sa fie vreo barca. De la cateva sute de metri, vad ca un biped isi spala patrupedul tocmai in locul unde vroiam sa pescuiesc. Ajung mai aproape si zaresc si bateria de telescopice cu care cetateanul isi flancase locul de baie. Incerc in dreapta lui, in mal, dar nu prind decat vreo trei juvenili anemici si fitosi. E clar, trebuie sa caut altceva. Motorul insa nu mai vrea sa pornesca. E mort. Imi vine sa il arunc in balta, sa il fac structura, dar ma opreste speranta ca daca il mai las un timp poate isi va reveni. Nu, nu isi mai revine. Deci s-a zis cu cautarea altor locuri. In timpul asta baietii precis ii sparg….
Ma calmez dand la vasle spre singurul loc unde stiu ca voi mai ciupi cate ceva. Calugarul. Un card de bibanii hrapareti zapacesc cu frenezie maruntisul, chiar in pelicula, clipocind. Feeding frenyz, cum zice americanul.
In stanga un cimpanzeu bagat in apa pana la brau se spala pe cap cu sampon si canta fericit. Prind cativa bibanei, fapt ce starneste curiozitatea unor fixisti. Mai ard vreo patru si fixisti o trec pe lingurita. In dreapta cativa aborigeni se scalda, pescuiesc, isi urla buna dispozitie. Viata e simpla si misto. Nu si pentru mine. Cu gandul la motorul defect, recordul lui Spiac din 2009, de 274 bibani in 5 ore, mi se pare unul imposibil.
Nervii imi sint intinsi la maxim, telefonul vibreaza insistent in buzunar, dar nu raspund pentru a nu ma descarca pe vreun nevinovat. Soarele coboara incet in spatele barajului. Mansa se incheie, baietii vin la mal si incepem numaratoarea. Iata rezultatele:

Spiac e schimbat la fata, a capatat culoare si radiaza. Are si de ce. 308 bibani in 5 ore, adica 1,027 / minut e o performanta de invidat. A uitat complet de bila si deja se gandeste la grataroasele ce vor urma. Refuza insa elegant lada de bere cuvenita invingatorulul, jurandu-se ca o picatura de alcool l-ar ucide.

Sfarsitul zilei ne gaseste in gradina, la „sediul” clubului, band berea castigatorului si inflorind povesti pescaresti.
A fost frumos si ne-am simtit bine in compania celor 1132 de bibani cu care ne-am imprietenit. Nu ne ramane decat sa speram ca acest concurs amical va deveni traditie pentru WSB, chiar daca Tautul a fost concesionat in interes comercial.