Un aspect interesant al pescuitului de competite, trecut de multi cu vederea este tocmai perioada contemplativa de dupa marele eveniment, perioada in care se trag concluziile, in care fiecare concurent analizeaza atat prestatia proprie cat si a celorlalti.

Cu totii pornim la drum cu o strategie, conturata normal in urma antrenamentelor. Ea sufera uneori modificari, chiar majore pana la finele concursului. E oarecum firesc, spinningul cere adaptare.

In cazul salaului accentul cade pe localizare, naluca, lestul si firul fiind aspecte secundare. Structurile submerse, fie ele praguri, craci, bolovani, platouri sunt elementul cheie al localizarii.

Ce faci insa cand ai in fata un lac precum Sarulestiul cu o densitate piscicola ridicata, in care salaii sunt distribuiti relativ uniform, unde orice denivelare iti poate oferi o captura de exceptie? Veti raspunde, cauti locurile cu densitatea maxima. Corect. E o solutie care initial iti inspira ideea randamentului maxim. Asa am gandit majoritatea. Insa si aceste locuri se impart in doua categorii, cele care produc pe termen lung si raspund bine presiunii antrenamentelor si cele care produc pe o perioada limitata.

Afirmatia e corelata oarecum cu cele doua tipuri de concurenti prezenti la Sarulesti, si anume: cei interesati de puncte, care isi doresc capturile in concurs si nu in timpul antrenamentelor si cei care doresc pur si simplu sa prinda peste si sa se familiarizeze cu atmosfera competitionala. Nu condamn nici una dintre atitudini, ambele mi se par firesti si benefice avand in vedere renumele pe care si l-a castigat Sarulestiul in materie de capturi capitale. Insa tocmai acesta ar trebui sa fie punctul de pornire si anume sesizarea efectului antrenamentelor asupra pistei de concurs si modelarea tacticii in consecinta.

In decursul celor 3 manse o mare parte din locurile clasice ale baltii au spulberat sperantele celor care le-au avut ca principala tinta. In schimb, zonele mai putin pescuite in antrenamente, atipice ar zice unii, au fost pline de surprize. Au existat bineinteles si locuri cu renume care au fost constant darnice in capturi, cum ar fi “Drumul” din sectorul 1 sau “Livada” din sectorul 3.

Un alt fenomen interesant de observat a fost o oarecare migrare a salailor. Descoperirea locurilor de trecere reprezenta un pas mare catre reusita. O mare parte din platourile Sarulestiului se incadrau in acesta categorie. Capturile apareau ca pe banda rulanta, dupa care se instaura o perioada de pauza…urmata de alte capturi succesive la perioade scurte, lucru ce sublinia clar faptul ca salaii nu stagnau, ci erau intr-o miscare continua.

Asadar care era strategia corecta?

Imi amintesc de o discutie purtata dupa prima mansa cu doi concurenti (nu dau nume ; Macabelus si Superbaloane), in care unul dintre ei spunea ca Sarulestiul trebuie abordat prin prisma locurilor cunoscute (renumite chiar), cu potential si insistarea in astfel de locuri iti va aduce sigur rezultate. Pe scurt, un pescuit cu destinatie clara. Ei bine, acest gen de abordare necesita in primul rand o cunoastere foarte buna a baltii, pentru o cartografiere exacta, lucru greu de realizat in doua zile de antrenament. In plus dupa cum spuneam, s-ar putea sa ai surpriza sa nu gasesti salaii acolo unde i-ai gasit doua zile la rand. Si asta chiar s-a intamplat la Sarulesti.

Personal consider ca frumusetea concursului de la Sarulesti a fost data tocmai de acest mix al posibilitatilor. Din punctul meu de vedere mobilitatea a reprezentat cheia succesului. Cu putina inspiratie puteai gasi filonul cu salai, care sa-ti ofere intr-un timp foarte scurt o pozitie fruntasa in clasamentul mansei. La fel de usor puteai cauta fara rezultate, e pana la urma un sport al inspiratiei. Rasturnarile bruste in clasamentele intermediare sunt dovada acestui fapt.

Evident vantul din ultima mansa face multe victime venind sa accentueze avantajul dotarii. La inceputul mansei, pescuind pe un platou larg in sectorul 2, nu reusesc sa ma ancorez. Dupa cateva tentative sunt nevoit sa apelez la arbitrii de pe mal pentru o noua ancora. In felul asta pierd pe putin o ora.

Ma reintorc usor iritat si incep pescuitul. Datorita echipamentului impermeabil reusesc sa evit cate un dus la fiecare 5 minute. Apar si primele capturi, salaii nu-i mai gaseam la marginea pragului sau in lungul sau, erau toti comasati pe platoul din fata. Prind 3, unul se descata. Ma mut inspre apa mai mica, nimic. Ma mut iar si intr-un final reusesc sa ma reancorez cu succes. Pe al doilea lanseu, am un atac scurt. Intep, e punctabil imi zic. Langa barca il pierd si pe asta. Repet figura, la fel..am atac. De data asta poposeste in barca un salau pe la 3 kilograme. Am 4, e bine.

Mai e o ora pana la finalul mansei. Desi vantul e puternic incerc sa acopar cat mai bine zona de langa barca lansand in evantai. Dupa usoare insistente, firul are o tresarire (nu a fost singura, vantul stie). Intep, e acolo. In momentul acela un val puternic dezancoreaza barca si sunt luat de vant. Exista pericolul sa ma scoata din sector. Incerc sa aduc salaul cat mai repede la barca, insa il pierd, fiind agatat superficial in exterior. Ridic ancora. Eram deja foarte aproape de mal, asa ca merg sa-i masor.

Mai ramane o jumatate de ora pana la finalul mansei, valurile sunt din ce in ce mai mari. Bateria pe terminate, sonarul nu mai pornea. Incerc sa ma intorc pe platou…nici o sansa, nu avansam deloc asa ca sunt nevoit sa urmaresc finalul mansei de pe mal. Probabil cea mai lunga jumatate de ora din viata mea…

Iar astea sunt doar o parte din detaliile picante ale pescuitului de competitie…You have to love it!