Și când zic frig, vorbesc de ger năprasnic. Mi-am făcut un obicei de câțiva ani, ca atunci când e mai terifiant gerul de decembrie, să fac o ieșire de închidere de sezon. Mă duc cu Iercoșan, un virtuos al pescuitului pe cancer, după cum aveam să descopăr de-a lungul timpului. Cu un an în urmă am ajuns pe Sărulești la o temperatură de –6 grade, dar cu o adiere destul de nasoală de vânt. Anul ăsta am scăpat de adierea de dimineață, dar am dat de gheață. Și gheață groasă! Paco, mâncat și el de-un jiguit, zâmbește sub ochelarii lui negricioși și zice: „Taicule e cam groasă, dar cred c-o putem sparge”.

Spărgătorii de cruste
Trecem noi toate cele necesare într-o barcă oarecare și-ncepem să spargem sloiurile de gheață care pe alocuri ajungeau până la 5 centimetri.

Vă spun cu mâna pe inimă, spartul gheții cu o barcă de tablă, nu e experiența cea mai plăcută de pe lume. Sunetul terifiant te face să-i verifici fundul la fiecare lovitură (nu râdeți).

Când nimeream o zonă în care gheața era mai zdravănă, dă-i marșarier, apoi iar înainte cu toată viteza. Ne-a luat cam o oră să ajungem de la hotel la livadă, dar zonă liberă de apă tot nu se vedea. Taicu bagă privirea lui serioasă de nemulțumit, întoarce barca și ne întoarcem spre debarcader. Va trebui să punem o barcă pe peridoc, apoi să intrăm direct în marele golf.

Nepescuit, devii nervos
Se făcuseră aproape trei ore de când ajunsesem, dar jigul încă nu l-am înmuiat în apă. Iercoșan scrâșnea din dinți, io scrutam balta să dau peste un petec de apă. Lansăm cu avânt ambarcațiunea și ne lăsăm în seama locurilor lui Paco. Numai că gheața și-a luat și ea tributul, nu doar în locuri de pescuit, ci și în rațe ghinioniste.

Și în sfârșit începem să ne facem că pescuim. De ce? Că textilul nu rezistă la prea multă acumulare de apă și astupă instantaneu inelul de vârf. Spargem ce spargem gheața din inele, și ne mutăm spre locuri mai bune

La –5 grade, tremură și peștele
Paco ne pune pe zone de vis. Fiecare cu GPS-uri în buzunar, apasă pe butoane de landmark, fără să-l vadă celălalt. Deh, suntem pescari de competiție.

Nu prea pescuim, îl privim mai mult pe taicu. El are un stil anume: se adaptează după guțumanii cu care e în barcă. Dar dacă simte peștele în zonă, ia atitudine. Și așa într-o partidă de pescuit de decembrie, taicu lovește regulamentar cel mai mare crap al senzonului, o balabustă de peste 25 de kile. Poza n-o dăm, că doar e articol de pasionați pescari de răpitor.

Biban înfrigurat, șalău degerat
Mi se arată în sfârșit și mie primul țac sănătos. Firul sus, rezistență nu prea mare și un biban grosolan pe care Iercoșan resemnat îl trage în poză.

Apropos de Dan, cu un an în urmă, și-a început recitalul la turn, cu o lansare perpediculară în mal. A luat o frumusețe de șalău, apoi, aproape în fiecare oprire a zilei a luat pește. Anul ăsta, ca la ultimele lui rezultate din turneu, a dat gherlă. S-a bucurat în schimb de aventura matinală cu gheața, și a testat aproape obsesiv toată ziua o nălucă revoluționară (un fel de pilker). Deh, fiecare cu piticii lui.

Ce am învățat și cât mai avem de învățat?
Niciodată să nu intri pe gheață cu barca fără să te asiguri că poți să și ieși. Ați înțeles bine, o scădere bruscă de temperatură de poate face ca seara să-ți spargi cu ramele drumul înapoi spre uscat.

Și doi: când foamea e mare, te duci până în pânzele albe să-ți procuri mâncare. Asta apropo de rața dezosată prinsă pe gheața din mijlocul lacului. Aici Robert Boanță. Out!