În ziua de azi, internetul este una dintre porțile spre descoperirea unor lumi noi. Cu ajutorul internetului putem să exploram lucruri încă necunoscute și să ne îmbogățim cunoștințele. Așadar cu ajutorul prietenilor virtuali de pe facebook, am descoperit un nou stil de pescuit ultralight la spinning: “rockfising”. Aproape toate marile branduri au articole de pescuit dedicate acestui stil de pescuit, pornind de la lansete și până la năluci.
Majoritatea prietenilor care pescuiesc la Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Egee sau în partea rusofonă a Mării Negre, folosesc echipamente de pescuit ultralight …
Cred că nu sunt singurul care dețin, în colecția mea de năluci, unele de care m-aș putea despărți cu mai puține regrete. Nu mă refer acum la acele năluci luate degeaba și care nu prind pește, ci dimpotrivă, la modele consacrate care au dat rezultate de-a lungul vremii. Însă unele în culori mai puțin reușite sau de dimensiuni mai puțin uzuale, ori chiar în parametri din aceste puncte de vedere dar bine tăvălite, cu vopseaua sărită, cu barbeta roasă…
Bineînţeles, acestea sunt primele cu care voi aborda locurile necunoscute sau zonele …
De cand au anuntat aparitia modelului Chronarch MGL stiam ca va fi una dintre mulinetele pe care voi dori sa o am, si o sa o am bineinteles. Spun asta pentru ca forma de baza a modelului precedent Chronarch Ci4+ 151 (care mie personal mi s-a parut foarte comoda/ergonomica) combinat cu tamburul MGL (Magnum Lite spool) & sistemul imbunatatit de franare si o manivela mai lunga m-au lasat salivand pana a fost disponibila si pe piata din Romania, cu toate ca, cu greu am reusit sa ma abtin sa nu …
A inceput si Campionatul National de Spinning Mal edita 2017. Prima etapa s-a desfasurat in perioada 19-21 mai la granita jud. Brasov cu jud. Covasna, mai precis pe Raul Buzau in zona localitatii Vama Buzaului chiar langa Rezevatia de zimbrii.
Pista de concurs este una noua in cadrul campionatului, desfasurandu-se pana in prezent doar o competitie de Cupa Ligii in anul 2016, un concurs mai mult amical. De aceasta data, Liga Romana de Spinning a decis sa organizeze prima etapa Cupa Rapture-PowerFishing, in aceasta zona. Raul Buzau in zona Vama Buzaului …
Daca la prima etapa de Trout Area, in urma cu doua saptamani WSB urca pe treapta a treia a podiumului prin Kovacs Janos, iata ca la a doua etapa, WSB isi adjudeca primul loc prin Liviu Voicu.
In cele ce urmeaza am sa va povestesc cum s-a desfasurat acest concurs:
Calificat in finala acestui turneu de Trout Area, aveam sa merg la etapa a doua Herakles Cup, fara emotie, doar din placerea de-a pescui in competitie alaturi de unii dintre cei mai buni pescari la pastrav. La startul competitiei s-au aliniat 28 …
Cand vine vorba despre alegerea nalucii, pentru majoritatea pescarilor salaul este sinonim cu nalucile soft. Jigul e sfant si nu mai ai nevoie de nimic altceva ca sa prinzi salau. Ba mai mult, sunt unii care te privesc cu neincredere cand le spui ca ai prins salau la vobler.
Dar pescuitul ne demonstreaza zi de zi ca te autolimitezi ca pescar daca te lasi prada prejudecatilor, refuzi sa te abati de la cai batatorite sau ai tipare din care crezi ca nu ai niciun motiv sa iesi.
Haideti sa ne imaginam un …
In primul rand trebuie sa spunem ca “Trout Area” este un curent nou in spinning-ul de competitie. Este nou pentru noi, pentru ca in Japonia aceste tipuri de competitii se desfasoara de mai multe decenii.
Trout Area inseamna defapt pescuitul sportiv pe iazurile artificiale de pe langa pastravariile construite special pentru a atrage in randul clientilor si pescarii sportivi. Trout Area s-a impus destul de rapid in tari precum Rusia, Ucraina, Italia si in altele, dintr-un motiv simplu: sezonul de pastrav este destul de scurt, iar acest gen de pescuit la …
In primul rând trebuie sa menționam ca acest concurs este la cea de-a 4-a ediție, si ca la ora actuala este cu siguranța cel mai atent organizat concurs din România, unde se aduna pescari de competiție din întreaga Europa, ocupându-se an de an in doar câteva zile locurile, anul acesta fiind nevoie chiar si de suplimentarea lor.
Relax Trophy, acum Mr. Kopyto Trophy, un concurs in memoria lui “Mr. Kopyto” este in prezent concursul cu cea mai mare miza financiară din România, cu premii in bani de 23000 lei cash, suplimentate de …
Mai jos aveti un clip scurt despre cum imi realizez propriile strune din fluorocarbon pentru pescuitul stiucii.
Le prefer in 99% din cazuri, pentru ca nu sunt atat de scufundatoare ca si cele din sarma, si bineinteles sunt mult mai putin vizibile.
Practic in ultimii ani, singurele situatii in care am folosit strune din wolfram sau kevlar foarte subtire au fost la competitiile interne, cand pescuiam combinat la stiuca si biban, sau cand stiuca a mancat foarte fin, pe naluci extrem de mici, cum a fost cazul Snagov 2016, mansa a doua.
In afara …
Cu nostagie va prezentam a doua parte din partida noastra de pescuit de pe Sacosu Turcesc.
Spunem cu nostagie pentru ca in aceasta toamna balta de rapitor a fost golita din pacate.
Daca in prima partida am avut parte de vant puternic si cer innorat, a doua zi avea sa fie complet pe dos, cer senin si fara pic de adiere de vant.
Asa cum ati observat in prima parte s-au conturat destul de clar niste voblere castigatoare.
Va invitam asadar sa urmariti ce a functionat mai bine de aceasta data. Vizionare placuta!
Proaspat incheiat Campionatul National de Spinning din Romania, colegii nostri de club nu s-au mai putut abtine pana la anul, asa ca incurajati de Kicsi Sandor, Adrian Spiac si Avram Adelin au decis sa participe la International Predator Classic Challenge.
IPCC este un campionat international organizat in Ungaria, constand in 3 runde de calificari si o etapa master la care marele premiu este o barca Hiros Yacht de toate frumusetea.
Pista de concurs este lacul Szucsi To, o balta binecunoscuta pescarilor de crap, dar cu o istorie mai saraca in ale spinningului.
Fiind o fosta …
M-am intrebat de multe ori ce calitati ar mai trebui sa descopar la o naluca pentru ca sa mai pot spune ca sunt impresionat… Interesant, atunci cand crezi ca le-ai vazut pe toate apare ceva ce iti rearanjeaza toate valorile in cap.
Alegerea acestui modelul am facut-o mai mult de curiozitate, frunzarind catalogul de la Storm si ceea ce mi-a atras atentia au fost detaliile de finisaj si faptul ca la caracteristici era data ca o naluca slow sinking. Cum sa fie o naluca slow sinking, cand are 15 cm si cantareste …
De curand in colectia mea de gume „de incredere” si-a facut loc un personaj nou, și anume Superu Shad din seria de naluci denumita So-Run a celor de la STORM.
Este un shad dintr-un silicon dens si rezistent, imbibat cu o aroma naturala care acopera mirosul neplacut al siliconului. Trebuie sa mentionez insa ca nu este tipul acela de guma puturoasa si unsoroasa, cum sunt unele silicoane aditivate, care murdaresc cutia in care sunt depozitate sau care reactioneaza cu celelalte naluci din trusa, schimbandu-le aspectul, culoarea si uneori chiar topindu-le. Cred …
Contestatie privind stiuca din prima zi
Dupa rasturnarea completa a clasamentului in ultimele 10 minute, cu acea stiuca de 80 cm prinsa de echipajul Sava & Boanta, care si-au dat seama ca nu mai au ce face cu cativa bibani si au mizat pe stiuca pana in ultima clipa, Octavian Torescu le-a contestat captura, cerand verificarea veridicitatii ei prin prezentarea filmarii primei manse.
In paranteza fie spus,barca echipajului a fost echipata cu o camera de filmat (asa cum au fost dotate echipele clasate pe primele 15 locuri in anul anterior), care a filmat toate …
Noiembrie este de obicei cea mai capricioasa luna pentru competitiile interne din cadrul Ligii Romane de Spinning, in special datorita vremii foarte schimbatoare, care azi e soare, maine e inorat si pemperaturi negative…
Antrenamentele oficiale au fost dificile, cu pesti putini, dar cu siguranta mai activi decat astazi, prima zi a concursului, dupa o noapte cu temperaturi negative si barci inghetate.
Este primul an in care se puncteaza atat bibanul (de la 20cm) cat si stiuca (de la 40cm), si o premiera in campionatul national din Romania, puncteaza centimetrii la patrat (adica …
Aflati in Delta, cu prilejul Cupei Herakles – Delta Dunarii, cautam o zona de pescuit la stiuca unde sa ne “facem mana” inainte de concurs.
Cum pe sectorul de concurs (lacurile Isac, Uzlina si Chiril) pescuitul era interzis in saptamana premergatoare concursului, am decis impreuna cu Doru sa facem o iesire la stiuca pe Lacul Lumina.
Mai jos aveti filmarea unei partide de pescuit pe lacul Lumina. E interesant de observat preferintele stiucilor pentru oscilante la primele ore ale diminetii, ca mai apoi sa le ignore complet. Abia dupa ce …
Seria BX de la Rapala reuseste sa imbine lemnul de balsa cu plasticul intr-un invelis de copolimer dur, cu finisaje si detalii 3D impresionante. Toate aceste elemente noi m-au facut curios in privinta acestei serii care cel putin la prima vedere atrage atentia oricarui pescar de rapitor. Facute sa raspunda la multe din situatiile intalnite pe apa cele cateva modele din Seria BX reusesc sa impresioneze si sa satisfaca nevoile pescarului de stiuca, somn, salau si avat. Evolutia fiecarui model in parte este una aparte si de aceea o sa …
Desi o traducere mot a mot a titlului poate induce in eroare, “junk fishing” nu are nici o legatura cu pescuitul in zone cu deseuri. Nici cu faptul ca e vorba de un pescuit neplacut, fara capturi.
Jezero Joca nu s-ar incadra niciodata in aceasta tipologie. Peisajele inedite ale baltii ma fac sa o indragesc tot mai mult cu fiecare vizita.
Si da, contrar ultimelor zvonuri, se mai prinde stiuca la sarbi.
Din contra, “Junk fishing” e o abordare care va poate ajuta sa aduceti mai multi pesti in barca sau sa salvati …